Am fost proroc, pe drumul din pustie, 
Cand zilele mureau, nemangaiete 
Am fost proroc, izvor de apa vie, 
Toti m-ati baut, de friguri si de sete. 
Un vaier surd din veacuri departate 
Venea la mine-n noapte sa ma cheme, 
Si ma gasea cu buze-nfrigurate 
Din plansul vostru impletind blesteme. 
Iloti flamanzi de paine si de soare, 
In carnea mea eu v-am dospit fiorul, 
Si despicand a vremilor valtoare, 
Prin graiul meu vorbea Mantuitorul.
  
  
Insangerat v-am rascolit carare 
  Cu inima, cu pumnul si cu dintii, 
  M-am imbracat in neguri si pierzare, 
  Ca sa va dau limanul biruintii 
  Cand valul meu s-a revarsat pe uliti 
  O clip-abia, din larga lui navala, 
  Din mii de guri, din strigate si suliti, 
  I-am auzit cantarea triumfala. 
  O zgura neagra i-a ramas in urma. 
  Ce mic e azi alaiul tuturora! 
  Straina mi-e biruitoarea turma 
  Cu tot noroiul unde-si joaca hora. 
  Un chiot stramb imi urla la fereastra, 
  Norocul lui ma mustra si ma doare. 
  Nu-i visul meu in fericirea voastra, 
  Eu am vestit o alta sarbatoare. 
  Ma-ntorc din nou spre culmi de-odinioara, 
  Ca sa nu-mi sfarm o sfanta profetie, 
  Cu ce mai am din vechea mea comoara, 
  Lasati-ma sa plec iar in pustie 
 
 |