Un om

Atat de bine te cunoaste
Inchisii ochi n-or sa mai stie,
Si nu s-or tulbura de jale
Cand cai straini vor paste iarba
De pe movila gropii tale.
Azi nu mai e ingust bordeiul
Sa-ncapa jalea ta amara,
Din iconita ei, Preasfanta
Te vede cea din urma sara
La cap un muc de lumanare
Invie-ncet si da sa moara,
Asemeni visurilor tale
In sufletul de-odinioara!
Numai o baba milostiva
Iti strajuie la capataie,
Si pe carbunii din jertfelnic
Asaza boabe de tamaie.
De pe blidar un biet opait
Isi joaca para tulburata
Pe fata stransa sub barbie
C-o legatura-mprumutata.
Incet s-apropie de tine
Si-ti pune-un ban in mana slaba,
Ii tremura durerea-n gene
Si-ncepe-a plange, biata baba
Ii fura tanguirea vantul
Ce bate-n drumul lui fereastra:
„Vai de norocul tau, vecine,
De ce-ai mai fost pe lumea asta?“

S-abat in mintea ei batrana
Franturi din rostul tau pe lume,
Cum doi baieti ti-s slugi, departe,
Si nu le-ai mai stiut de nume.
Din trei feciori ce-aveai, razboiul
ti l-a-ngropat pe cel mai mare,
O fata-i moarta de rusine,
Nevasta ta de suparare.
Se zbate-n sfesnic lumanarea
Si moare-n stingere domoala
A adormit in lacrimi baba,
Si capul i-a cazut in poala
Prin geamul spart clipeste luna,
O clipa numai se arata,
Si-n perna ei de nori s-ascunde
In pripa fata rusinata
Un popa-n grabnice tropare
Te va petrece dimineata,
Si poate nimeni nu va plange
Plecarea asta din viata
De langa sura, razimata,
Te va privi muncita sapa,
De-ar sti vorbi surata buna,
Amar te-ar prohodi la groapa:
„O viata-ntreag-am fost tovarasi,
In ploi si-n arsita de soare,
De truda palmei tale aspre
Eu m-am facut stralucitoare.
Sclipirea mea spune rusinea
Si jalea care ma purta:
M-ai frant de glia tuturora,
Dar n-am sapat mosia ta!“