Plamanul salbatec

Vezi toate poeziile poetului
fragment



In seara aceea soarele plecase trist
ca un calator care nu se desparte de nimeni
si in umbra intoarsa a pamantului

cerul in zdrente
atarna, greu
de presimtiri si superstitii.
0 noapte lunga se pregatea
cu o febrilitate suspecta
oamenii orasului
rotile lui
circuitele lui electrice
vertiginoase
lunecau pe o ploaie de stele.
Orasul era o armata in retragere
si o armata in fulgeratoare ofensiva
intalnite din intamplare.
( 0, legile tuturor intamplarilor
cand le vom sti
»
vom intelege ce se pregatea in seara aceea
si ce a facut ca in inima mea
o noapte sa ramana pana azi,
pana in toata viata, o sirena stridenta ).

0 sirena stridenta
0 sirena
de care atarna un copil,
de care atarna o izbanda,
ca un crivat sonor scutura tot orasul,
ca un hohot enorm de plans,
ca o
explozie prelunga a desnadejdii.
Si oamenii atunci
cele doua armate ale intamplarii
erau acrobati
le"uni, gesticuland pe sarma,
si elestaiele plansului la o suta de grade, si panzele umflate ale viselor in aer,
si lngeri luati de vant ca niste fulgi din Perna sfasiata a paradisului

si urletele tuturor
ingropate sub lespezi.
Sbura peste oras
un avion de alarma
o sueratura de bici nesfarsita,
un strigat cu mainile-n cer,
un caine cu botul in stele.
Sirena
de care atarna un copil nadusit,
de care atarna o izbanda incerta.
Ca o retea telefonica alba
nervii mei s-au intins in oras,
in gat s-a urcat o mana inchisa,
in ochii bantuiti de furtuni
apele mari
s-au limpezit atunci pentru mine.
Urca din pamant un abur fierbinte
ca trupul vitelor nadusite de munca
si dupa aburii rosii
si dupa panzele fierbinti ce fluturau
si dupa steagul de salbateca nadejde
stiam
ca am gasit in sfarsit
locul, locul acela
de unde suferinta se ridica din oameni
in flacari.
Acolo
unde suferinta se ridica din oameni in flacari
ca pamantul aprins prin gura arsa a vulcanilor
acolo unde cuvintele au greutatea de fier a istoriei
viata mea s-a gasit
s-a legat de ea insasi cu dragostea grabita a disperarii
si cu bucuria inedita

de a fi ea insasi si a tuturor
s-a topit si s-a intins peste lume.
Acum bratele mele sunt arbori inalti
intinsi peste tari, ravasiti de furtuna,
acum parul meu goneste in fluviile cerului
acum inima mea e obrazul suferintei
purtat peste orase, peste mari,
peste adancul muntilor,
acum degetele mele sunt ulite
strabatute de sangele din zori al demonstrantilor
acum, ochii mei
sunt otelul albastru al revoltei.
Acum radacinile mele-s adanci
pana in inima pamantului
si chemarile mele canta ca pasarea
suera ca serpii
urla ca prapastiile din oameni
peste tari
si peste continentele purtate de aur,
solidaritatea mondiala a suferintei.
Cu un plaman mai salbatec ma-ntorc,
plin de vantul alb al nebuniei,
plin de lamele de sabii ale muntilor,
Plin de rasuflarea miilor de oameni,
Plin de pumni,
Plin de furtuna.
.tttunecat
Plaman al razvratirii !
Intre oamenii cu bratele intinse pamande de puterile naturii intre oamenii ascultand de un singur destin, de un singur juramant interior, darnic si simplu,

dogoarea lui e
o rasuflare de dincolo de moarte,
o rasuflare dureroasa a nesfarsirii.
E viata mea risipita in toti
cu lumina ei adanca si neagra
si pentru grava aventura care incepe acum,
peste cerul rotund, infinitul
a intins o superba algebra stelara.

Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Plamanul salbatec pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.



Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani