| Nu-l mai vazusem dinainte de razboi Pe flasnetarul foarte-n cinste pe la noi.
 
 Cu totii-n mahala-l credeam defunct si-ades
 Aminte ne-aduceam de el, cu interes.
 
 Cand mai alaltaieri, subit, mi s-a parut
 C-aud un timbru de flasneta cunoscut
 
 Ciulii urechile, dar ce anacronism!
 Nu-ntelegeam acest acces de romantism:
 
 Nu mai era romanta si nici vals stravechi
 Aceasta melodie ce-mi venea-n urechi.
 
 Cuprins de indoieli la poarta-am alergat:
 Era tot el, cu-aceleasi zdrente, imbracat,
 
 Cu-acelasi papagal decolorat de timp
 Ca si-un drapel plouat in tot acest rastimp.
 Pusese jos flasneta si-nvartea atent
 Un mars foarte frecvent pe vremea-mi de student.
 
 
 «Desteapta-te romane!?» si-am zambit amar «O! scumpul meu, o! bietul meu
 Serenadar,
 Pe ce taramuri, prin ce tainic emisfer
 Ai ratacit de parc-ai fi cazut din cer?
 
 Cum, n-ai aflat ca astazi toti s-au desteptat?!
 Roteste-ti ochii si priveste ce palat
 Si-a ridicat bacanul ce statea-n bordei!
 Nu vezi ce plina-i casa de lachei?
 
 La scara, nu vezi ce automobil
 Asteapta sa preumble pe copil?
 Curand si
 Doamna va iesi-n balcon
 Urmata de o doica si-un cocon,
 
 Va asculta pierduta in extaz,
 Cu fruntea rezemata de pervaz,
 Si-ti va plati c-un leu fara cusur
 Planeta ce i-a fost bun augur!»
 
 Se-opreste brusc din cantec si netam-nesam in vreme ce prieteneste-l dascaleam,
 Ma lasa si dispare-ncet-incet
 Nemangaiat si grav ca umbra din
 Hamlet
 
 |