| 
 Adunati-va surasul sa-i restituiti uimirii nobletea
 
 
 
 Un pas neobservat facut la intamplare
 iti pare mai nimic,
 sa mergi nu e sublim
 si-atunci
 te-ntorci in trupul din care-ti cade umbra.
 
 Aproape e lasarea-n lenevire a miscarii,
 se cauta iar un ceas lansand secunde  intors in departare.
 
 E  prea putin atunci in amintire
 si iar te-ntorci in timp
 sa juri ca lacrima cazuta
 e setea altcuiva,
 
 in carnea ta
 se-neaca Universul,
 aici
 esti in tarziu pierdut
 si te ingemeni cu raza unui far.
 De ce ranesti cu trupul tau lumina?
 
 Sau
 poate ochiul orb insangera vederea-naintea ta?
 Intors,
 e prea putin sa stai
 si-n nemiscare pasul iar te cheama.
 
 |