| Esti stea fara lumina
 
 
 
 Trup fara Dumnezeu, esti stea fara lumina,
 rapita in iluzia reancarnarii,
 alimentand memoria urcarii
 ireversibila cismea de adrenalina,
 
 ma-ntreb, te merita pamantul oare
 dupa ce-ai fost odata om?
 ce flacara ai ars in cupa tortii
 ca sa-si repare cicatricea mortii
 Terra cu tine?
 
 Trup fara Dumnezeu, inca esti totusi
 parte a omenirii,
 in tine Viata, fara sa te-ntrebe,
 continua sa-si calculeze ora
 cand ne va spune: bravo! tuturora
 sau adio!
 
 Dar daca partea asta a trupului, divina,
 se va desprinde-n cel din urma ceas
 spunand ca tu, nu ai de Ceruri nas,
 si vei ramane-o viata de rutina
 
 sigur vei reusi sa faci vreun pas?
 Spre care sens sau infinit ramas
 vei crede ca are rost sa-ti desfasori
 visarea unei noi si mari erori,
 fara sa stii, din cine anume, mori?
 
 |