| Poema
 
 
 
 Gol si fum, neantul intruchipat de vis,
 solid ca o planeta cu margini ireale
 de-ar fi o vale numai, de-ar fi macar un soare
 definitiv stabil, cu ochii limpezi,
 de-ar fi macar un zambet cu trup fara fiinta
 o tresarire numai in loc de vast pustiu,
 l-as incrusta pe buze inchis ca-ntr-un sicriu
 si i-as detine forma si credinta.
 
 De n-as pasi pe el ca printre stele
 cu pasarile-mi moarte, cu glasuri fara fraze
 de nu mi-ar da racoarea s-au gustul unei oaze
 ci sa-l privesc macar, cu ochiul larg deschis
 sa fac din zborul lui un circuit inchis
 din zboru-acel haotic un zambet solitar,
 sa-l schimb din Paradis, in Cer real.
 
 Eu mi-as trimite gandul
 sa-i cucereasca golul
 daca as putea intinde spre el macar un drum
 cu caii mei de abur, cu zborul lor de fum
 i-as arata ce spaime, ce forte reci ne inving,
 cand fara soare-n ele si fara glas sosesc
 din sfera nebuniei, la noi in univers.
 
 |