FIUL INGENUNCHEAT

Aceasta, a mea, nici macar nu-i noblete,
Aceasta, ce-o simt cum ma mana
mereu
Si-o limba straina nu vrea sa invete,
Aceasta-i credinta poporului meu.

Poporului meu rabdator cat rabdarea,
Poporului meu care cere putin
Dar eu, daca muntii, dar eu, daca marea
mi-ar cere sa fug, tot aici am sa vin.

Am minte destula sa dau cu chirie
Si multi m-au ravnit ori pe unde am
fost,
Dar fiu credincios ti-am ramas,
Romanie,
Dar ca un destept, nu ca bleg si ca prost.

Aceasta, a mea, poreclita iubire
Nici n-are noblete, e-un pumn de
pamant,
Un fel de fixare, un fel de delir e,
Fetis absolut intr-un fagure sfant.

Nu-ti caut acum calitati sa te laud,
Zbarcita de-ai fi si un ochi de-ai avea,
C-o harta mai stramta ca gura de flaut,
Eu tot te-as iubi, ca esti patria mea.

La targ nu te duc sa te vand, ca-mi esti
mama,
La baruri cu strip-tease eu nu te
dezbrac,
De tine mi-e drag si rusine, nu teama,
Amor incurabil, destin fara leac.

Si ce e nobletea? O haina de gala.
Prefer o camasa de in ingeresc,
Cand norii se-aduna si cerul ne-nsala,
Sa simti ca - aici si cinstit - te iubesc.

A mea, ce-o simt, nu-i noblete, ci viata
Oricat voi trai voi ramane la ea,
Cand lacrimi pe ochii planetei ingheata,
Eu sunt tot cu tine, tu, patria mea.