In fata unui public adormit

de Vasile Baghiu

Cum ploua si cum tristetea e legata intotdeauna
de lucruri de acest fel,
adica toamna cu ploaie
si frunze ravasite de vint pe trotuarele ude,
am sentimentul ca citesc o brosura subtire
cu poezii ale elevilor din perioada comunista din
Romania.

Mi-e frig si frigul din mine
nu-i un frig din afara.

Deseori am de spus cite ceva important,
dar amin lasindu-i mai bine pe altii
sa spuna lucrurile lor importante.

Noi sintem deja in secolul XXI,
moartea venita din cer la New York
are o vechime de un an,
iar locul dezastrului inca fumega.

Aud pe geamul de sus al mansardei picurii grei
si nu pot sa nu ma gindesc
la niste cintecele si poezii despre ploaie
si melancolii cu suparari si tristeti nesfirsite,
continuu provocate, scrise sau plinse,
neimpartasite cuiva
sau strigate pe scena
in fata unui public adormit.