PEISAJ DE O ZI

de Dan Danila

Intai am batut tintele negre cu inima grea
caci gustul lor ruginiu era al esecului:
sprijinit in rama din lemn de molid
trageam cu clestele panza aspra de in,
dar mai fina decat orice camasa
de rege cruciat ingenunchiat in zori

apoi am asternut albul cretei de munte
inalt, inzapezit, cu totul necunoscut,
cu buricele degetelor, cum cere Cenini.
Asteptand sa se zvante cautam deja culorile,
cana cu peneluri printre glastre
si inca era dimineata

uitand chipul visat, fara sa vreau,
am desenat acelasi copac cu ochi verticali
de menestrel ascuns in coaja lautei,
cu grija sa asez undeva aproape
de umbra cea mai adanca, lumina
cea mai curata, cum ni se tot povestea

apoi, renuntand, ii acopar cu pleoape
de ocru, caci toamna bate-n feresti
cu frunze, culori de pamant -; albastrul
e scump la vedere ca-n vremea lui Darer,
alburi de plumb mereu otravi-vor norii

iar oamenii sunt departe pe deal
speriind greierii din capite,
pierduti intre macii somnului
si aburi de fan intors incet
de coarnele melcilor -; e amiaza

pictez o pasare in picaj, care-si uita si cuibul
intr-un colt inverzit cu petale neclare,
o piatra pestrita si calda ca oul
spre care se apleaca un copil,
un parau cu solzi de curcubeu
langa o casa cu usa deschisa

e seara, printre umbrele lungi
ratacit, spulberandu-si aripa,
un fluture in care pun ultimul azur,
iar jos, in dreapta, semnatura.