Poem singur

de Nicolae Macovei
 
e tarziu si fereastra emana
                ecouri din alte lumi
se sting ramurile de lumina
 
deschid brusc dulapul
cautand o haina convenabila
 
ce stiu eu despre zdrente ?
isi cauta lazile de sarbatoare ?
 
imprejurul meu tacerea
                e un alfabet stravechi
poemele se scriu singure
si in aceasta emotie din plex
                incepe si piere lumea
 
cerul e un caiet dictando
                uitat pe acoperisuri
vecinii imi daruiesc fotografiile
                de la nunta

trecatorii alearga spre bariera
 
inventam ore noi
pentru a exersa iubirea
 
dar nimic nu e ca la inceput
privirile reverberate de pereti
                se recunosc tot mai greu
 
tip scurt sa ma linistesc
ziua arde ca un ziar
 
cine spune ca nu traim pana la capat ?