|
POEM
|
|
de Mihai Octavian Ioana
Sunt atat de singur incat te imaginez
intr-o rochie simpla deasupra oceanului
Indeajuns de visatoare ca sa nu mai fie nevoie sa vezi.
Tu vei sta dreapta intre multele raze
pana cand n-o sa mai fie zi
Si te vei lasa o data cu intunericul pe case.
O, satele acelea de pescari
se vor trezi in zori ca dupa o ploaie de vara
Si vor aduna de sub stresini privirile ochilor tai
albastri si mari.
Ce daruri! Sunt semnele dinaintea furtunii!
vor spune si vor pleca plini de fericire in larg
Tarand dupa barci nisetrii ucisi si morunii.
Sunt singur si ma gandesc la camera ta
la luminile pe care le-ai stins de curand incat
intunericul
Iti mai pastreaza forma sau macar o farama din ea.
|
Pune poezia POEM pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.
Poezii despre:
|
|
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
Mari poeti romani | Alexandru Macedonski Alexandru Vlahuta Ana Blandiana George Bacovia George Cosbuc George Toparceanu Grigore Vieru Ion Barbu Ion Minulescu Ion Pillat Lucian Blaga Marin Sorescu Mihai Eminescu Nichita Stanescu Nicolae Labis Octavian Goga Stefan Octavian Iosif Tudor Arghezi Vasile Alecsandri Vasile Voiculescu |
|
|