Poetul zilei
Urmuz
(1883 - 1923)

1 Poezii

Poezia de azi

PUTEREA LUI DALIOR
de Nicolae Bucur Manatorul
Oh, asemeni avutie
Face cat o-mparatie.
Aferim ce nestemata !
Ce noroc avusi tu, fata !

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata

Vinul - eliberator

Vezi toate poeziile din albumul Poezii Diverse

De Omar Khayyam
O, vinul ma inunda in marea lui lumina!
Se risipeste ceata ce-a fost sau ce-o sa vina.
Cad lanturile grele de rob intemnitat
Si intr-un nimb de aur - renasc eliberat.


Acest vin in esenta-i sub zeci de forme-apare:
Cand pasare, cand planta, cand stea, cand nenufar.
Sa nu crezi ca prin asta inseamna ca el moare.
Esenta sa-i eterna. Doar formele dispar.


Sa dam pe vin avutul ce n-a fost cheltuit,
Nainte ca-n tarana si-n noapte sa intram.
Caci tarna in tarana, prieteni o sa stam,
Fara de vin si vise - si fara de sfarsit


Ni-i vinul si prieten si aur si noroc.
De cer nu ne e frica, nu-i cerem indurare.
Caci suflete si inimi si cupe si ulcioare
N-au teama de tarana, de apa si de foc.


Traiesc iar anii tineri. Aprinsul tamaios
In flacari sa ma arda, caci - iata - vine ceata.
Vin! Nu importa care. Nu sunt pretentios.
Pe cel mai bun gasi-l-voi la fel de-amar ca viata.


Acum din fericire doar numele persista.
lar cel mai vechi prieten tot vinul nou ramane.
Mangaie cupa plina. E singurul tau bine
In ora asta goala, in ora asta trista.


De ai alaturea de tine doua masuri de vin si-o cupa,
Sa bei in orice adunare, si cand esti singur iarasi bea!
Caci Cel ce face si reface tot ce-i in lume nu se-ocupa
Nici de musteti ca ale tale si nici de barbi cum e a mea.


De-i dam sa bea, si-un munte o sa danseze-n soare.
Dispretuirea cupei e cea mai grea smintire.
Tu-ai vrea sa schimbi paharul pe viata viitoare?
Dar vinul e un suflet ce da desavarsire.


In vin cel intelept gaseste extazul celora Alesi.
El ne reda si tineretea si ce-am pierdut si ce ni-i dor.
In flacari aurii ne arde intr-un ametitor vartej.
Dar si tristetea ne-o preschimba intr-un izvor racoritor.


Imperiile toate pentru o cupa plina!
Toata stiinta noastra pe parfumatul vin.
Cantarile iubirii pe glasu-i cristalin
Si slava lumii pentru curata lui lumina!


Inneaca-n vin si teama si umbrele tristetii!
N-ai sa mai sovai intre nenumarate secte.
Caci vinu-i filtrul magic al linistii perfecte.
E-un alchimist ce schimba in aur plumbul vietii.


Cei marginiti la minte si cei trufasi sustin
Ca intre trup si suflet ar fi deosebire.
Eu stiu un singur lucru: tu vei afla in vin
Uitarea care-mpaca nemarginita fire.


Turnati-mi vin! Sa curga prin vine-n val, de-a-nnotul!
Fara ragaz sa fiarba in creieru-obosit!
Umpleti-mi alta cupa! Ah! O minciuna-i totul!
Mai toarna-mi, hai, mai iute! Am si imbatranit!


Nu ma certati! Lasati-mi pe masa vinul bun!
Caci ascultati: atuncea cand beau, aud ce spun
Narcisii, trandafirii si-aprinsele lalele.
Aud chiar si cuvantul nespus al dragei mele.


O, vin fara credinta! De mult m-ai dezbracat
De haina pietatii. Si, totusi, vrei sa-mi spui:
Cum poate podgoreanul sa-si vanda vinul lui?
Ce poti sa cumperi oare mai bun si mai curat?


Mahnire, cata vreme vei da cu cenusiu
Pe trandafiri, pe buze, pe cerul de safir?
Umpleti-mi iarasi cupa, prieteni, caci nu stiu
De-am sa expir parfumul pe care il inspir.


Aud zicand ca vinul e singurul balsam.
Atunci - tot vinul lumii aduceti-mi! Caci am
Atatea rani! Tot vinul din toate vranile!
lar inima pastreaze-si deschise ranile!

Secretul fericirii doar cupa ne invata.
Caci mintea cleveteste si deseori dezarma.
De mai carteste inca, o voi scuipa in fata.
Mai da-mi o-nghititura de vin ca sa adoarma.


Cunosc la chip Fiinta si stiu si Nefiinta.
Cunosc si Dinlauntrul a tot ce-i sus si jos.
- Ce rusinata insa mi-ar ramanea stiinta,
De-as pune-un singur lucru de cupa mai presus!


La margini de ulcioare alesu-ne-am altarul
Si demni de a fi oameni, band vinu-am devenit.
Sub boltile tavernei sorbind din plin nectarul
Am castigat iar timpul in temple irosit.


Din nou in iarba, iata, un nour lacrameaza.
Ca sa traiesti bea vinul cu magice culori.
Azi eu contemplu roua ce-n iarba irizeaza.
Maini, cine pe mormantu-mi o sa contemple flori?


Sub cerul indaradnic bea vin, caci locuiesti
O lume a durerii. De la Principiu pana
La ultima zi - tarna e tot. Tu sa traiesti
Ca om care se afla deasupra, - nu sub tina.


O, roza, esti asemeni c-un chip ceresc de zana!
O, vin - rubin cu raze ce-n suflet se desfac!
Capricioasa soarta! Imi pari tot mai straina
In orice ceas - si totusi, parca te-as sti din veac!


Beau vin precum bea apa o salcie din rau.
Alah, le stie toate, spui tu. Cand m-a creat
Stia c-are sa-mi placa sa beau. Daca m-abtiu
Eu i-as stirbi stiinta si-as face un pacat.


Bea vin, caci el da mintii suprema stralucire,
Credintelor lumina si inimii uimire.
De-ar fi baut si dracul un strop, s-ar fi-nchinat
Cu o mie de matanii la tot Adamul beat.


Nainte ca al mortii pahar sa te imbete
Si-a timpului rotire in neant sa te alunge,
Tu soarbe vin din cupa cat pentr-un ev de sete.
Sa nu ai mana goala, in lut cand vei ajunge.


De-un veac tot laud vinul. Mai sus de el nimic
Nu are pret. In cupa sta Firea si Nefirea.
Tu crezi ca-ntelepciunea te-nvata fericirea?
Ci afla: - acest maestru mi-e doar un ucenic.


Pe cei ce beau se spune ca Ceru-o sa-i condamne.
Cat adevar e-n asta, eu n-as putea sa stiu.
Dar daca bautorii si-ndragostitii, Doamne,
Vor merge-n iad, desigur ca raiul e pustiu.


Puterii lui Kai-Kaus prefer ulciorul plin.
Dau glorii si dau aur pe cupa mea de vin.
Respect pe-ndragostitul gemand de fericire,
Detest pe ipocritul scancind in manastire.


Bea vin! Curand vei trece si tu supremul prag.
Si nu vei lua cu tine nimic din ce ti-i drag.
Aceasta-i marea taina: laleaua scuturata
Nu infloreste iarasi, o, Saki, niciodata.


Coranul - cartea sfanta - citimu-l cateodata,
Dar cine se desfata cu el in orice ceas?
Pe cupa plina insa o maxima-i gravata
Pe care zi si noapte o soarbem cu nesat.


Cat tine-o zi? Doar spatiul dintre inspir si-expir.
Bea vin, si intervalul sa-l umpli-asa deplin.
Cand Lumea tot ruineaza si-ti frange-al vietii fir,
Imit-o zi si noapte ruinandu-te in vin.


Pune poezia Vinul - eliberator pe pagina ta

Adauga link pe pagina web a site-ului tau.



Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani