Din mana prin creion in foaie trece gandul 
Si-odata la un an visez mormantul 
Pe toata lumea, toata, ramasag am pus 
Ca moartea-i inceputul. 
 
Din preoti de religii multe 
Cu robe lungi si vise slute 
Nasc ceruri negre, negru e altarul 
Ce-n lemn are cioplit pedepse crunte. 
 
In curtea bisericii enoriasii flamanzi 
Cer indurare, izvoare si izbanzi 
Rapsuns primesc pe loc - un fulger tras prin cruce 
Din care, ca-ntr-un salcam, ies muguri cruzi. 
 
O umbra colturoasa mijeste inde-aproape 
Si-nghite, dupa panda, umbre mai mici, sa fie mare. 
Lumina din lumina palpaie gandind sfios 
La vremea ce-o sa vina in urmare. 
 
Vreme de plictis si naduf se plimba prin oras 
Din vene-n strazi alearga speriat un postas 
El stie ce urmeaza si vrea ca toti sa stie 
Ca trenurile-s gata de triaj. 
 
Pe scari din lemn pravale-n ciuda 
Vieti dupa vieti, degeaba-i ruga. 
De cel ce ti-a dat viata din lumina, 
Nestiutorule, tu nu ai deloc mila? 
 
"Nihil sine Deo!" - sa fie oare asta? 
Sa fie ce de fapt? Sa-mi planga mie coasta? 
Pe maluri stau si-n apa arunca mal, noroi, 
Si asta le e viata! 
 
Credinciosii pleaca privind inapoi |