"Tu n-ai murit
pentru ca eu sunt
trupul tau
care vorbeste
cu vorbele tale"
CATRE EMINESCU. NICHITA STANESCU
Stii cat te-am iubit?
Acum sunt lovit drept in inima.
Ca o leoaica inima mea
a sarit drept in mijlocul Timpului
s-a rotit de cateva ori
pan-a dat de cuvinte
si daca la inceput acestea
au tresarit speriate-n
usoara unduire
ca la datul paginii
au prins apoi sa se dea imbrancelii
incercand unele sa urce
spre pretiozitatea titlului
altele sa coboare in arena
dar iata-le-acum
florile nu miros asa de frumos
cum miros ele
cand inima mea
calca spre inima ta printre ele
si le loveste usor cu coada ei sangerie
acum m-am apropiat la zece poeme de tine
semanam asa de mult la voce
trei cate trei trecura vietile noastre
cand ale tale in fata cand ale mele
ca umbrele pe plafon
in fluturatul perdelelor
la cea de a treia intreita trecere
moartea devine obisnuinta
nu-mi povesti, nu
lasa nisipul sa uite urma piciorului meu
de-atatea ori,
trecand peste pietre Timpul
s-a prefacut in apa,
norii de-un cantec loviti
pasari desprins-au din val
omul, chiar el va deveni un poem,
mai bine lasa-ma sa te privesc cum dormi
|