Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Mircea Ivănescu
(1931 - 2011)

42 Poezii

Poezia de azi

Umbra
de Ion Barbu


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Dragos

Vezi toate poeziile poetului




Balada
Ochii min ii mele indarat se uita,
Razbat`nd prin p`cla trecutelor seculi;
Deci ridic voalul vechimei batr`ne
Si Drago= s-arata pe cal de minune.
Pe al lui coif luciu s-invaluiesc pene,
Si sage i calite rasuna in tulba-i,
El zboara calare pe =es ca un vifor,
In zale porumbe, cu de o el palo=.

Soarele apune dupa inalt munte,
Sara se ridica din ad`nci prapastii,
Eroul ajunge in pustiii codri
Si printr-a lor v`rfuri abia vede cerul.
Furtuna grozava pe aripi negrite,
Dinspre apus vine v`jiind in aer,
Vaile suspina, codrul clocote=te
Stejari de ani sute sc`r=nesc sa se rumpa.
De ploaie =i vifor nu-i adapostire,
Si nici ca se vede de om locuin a,
Ci prin intuneric printre crengi departe
C`nd =i c`nd clipe=te o de foc lumina,
Cu speran a mare =i indrazne suflet,
Eroul prin codru drept catre foc merge;
La un r`u ajunge ce spumegat curge,
Si pe armuri vede o veche cetate.
V`nata vapaie dintr-insa clipe=te,
Care se prevede in apa ce curge,
Iar prin fere=ti umbre c`nd =i c`nd s-arata
S-inauntru urla suspinuri =i vaiet.
Cu grabire sare de pe cal eroul
Si merge la poarta de scai imbulzita,
Izbe=te intr-insa cu de o el lance,
Si de buhnet ipa coabele in codru.
In cetate focul se stinge indata
Si lumina piere intru intuneric,

Urletul st`mpe=te, suspinarea tace,
Furtuna se-ntarta =i ploaia spore=te.
S`lnica izbire bra ului puternic
Birui taria por ilor de schija,
Zavorul se farma =i ` `na geme,
Neinfrico=atul Drago= in ea intra;
Cu sabia goala gata sa loveasca,
Pipaind el umbla singur prin cetate;
Ad`nc intuneric, tacere mocnita,
Numai prin fereste v`j`ie=te v`ntul;
Atunce eroul furios strigara:
?ermecator m`r=av, blestemate Vron o!
Tu ma faci sa umblu ratacit prin lume,
Cat`nd pe Dochia rapita de tine.
Trecut-am pam`nturi =i pustii namornici,
Ucis-am mul ime de cr`ncene fiare,
St`rpit-am din lume ho i =i t`lhari aprigi,
Cat`nd pe Dochia rapita de tine.
Unde i-i laca=ul, o, du=mane Vron o?
In bizunie, pe=teri, in codrii namornici,
In far’ de fund hrube, in hiola marii,
Te ascunzi cu d`nsa, cu a mea Dochie?
Geniu rau =i cr`ncen al Daciei mele!
Afl`ndu- i laca=ul =i in tartar,
Din piept i i voi smulge inima ta neagra,
Ca sa scap de tine pe a mea Dochie

Deci tac`nd eroul, l-au somn dulce;
Culcu= ii a=terne osteneala-noapte,
Si nelepad`ndu-=i armele =i coiful
Pe scutar cu capul el ad`nc adoarme.
II
Viforul st`mpe=te, cerul senineaza,
Stelele pier toate de-a zorilor frica;
A soarelui raze chiar ca de foc suluri
Aprind rasaritul; =i Drago= tot doarme.
Soarele se urca pe-a cerului bolta,
Amiazazi arde cu de vapai raze,
Iar din brazi prin coaja smoala lacrimeaza,
Si eroul Drago= tot greu inca doarme.
Domnitoarea nop ii, luna m`ng`ioasa,
Rasarind se uita holbat peste codri,
Si din a sa urna se revarsa roua,
Iar eroul Drago= tot greu inca doarme.
Negrea a s-inal a pe bolta cereasca —
Ad`nc intuneric — sosi miezul nop ii,
Se trezi eroul din al sau somn tare
Si se minuneaza cum de inca-i noapte!
Dar trasni deodata tunet prin cetate,
Ce zguduie zidul, d`rd`iesc fereste,
Si in intuneric fulgerul clipe=te,
Sala lumineaza de focuri ciudate.

Se deschid cu buhnet u=ile la sala,
Se arata umbre tot in giulgiuri albe,
Cu faclii aprinse aduc`nd schelete
Cu-a lor m`ini uscate o racla de spija.
In mijlocul salii au pus ele racla,
Capacul in pripa sari de pe d`nsa;
Si tricolici negru fiorosul Vron a,
Astrucat intr-insa, privea slut cu ochii.
Deci crapa podeala, =i focul din tartar
Cu clocot =i buhnet au zbucnit afara
Si, calind sicriul ca ro=ul jaratic,
Din ad`nc oftara Vron a al gheenei.
In ochii sai aprigi, s`ngero=i, salbatici
Se vedea durere, pizma =i urgia,
Si clabucii negri clocoteau in bafta-i,
Caci afurisitul inca nu pierise.
Apoi cele stafii de m`ini s-apucara,
H`rc`ind cu urlet, chiuind cu hohot,
Si cu bucurie turbata, draceasca,
Conjur`nd sicriul, ca in iad jucara.
Cu-a=a ingaimare trecu ele noaptea,
Chiuind mai stra=nic, de vuia cetatea.
Dar c`nt`nd de trei ori vestitorul zilei,
Pierira in clipala stafiile, racla.
Deci tacere mare ca in intirimuri,
S-ad`nc intuneric se facu in sala;

Iar Drago= se miara de cele ce vede,
Neput`nd a crede ochilor sai insu=i.
Dar in prip-aude inc`ntator fluier;
Muzice=ti organe rasunara-n aer,
O rumana raza, crap`nd bolta salii,
Goni cu priin a noaptea-ntunecata.
Un prea u=or nour de aburi cu miros
Ce mi=ca racoare un v`nti=or proaspat,
Plutind lin in aer aduce pe d`nsul
O z`na plavi a, patroana Moldovei.
Ale ei ve=minte, mai alb dec`t crinul,
Colanul pe coapse-i ardea ca rubinul;
In ochii sai veseli lucea bunatatea,
Precum salta dulce steaua dimine ii.
Cu prietenie zei a graira:
?om`nule triste, supune-te soartei
Si m`ntuie ara de-un neamic m`r=av,
De Vron a pag`nul, ce macar ca moartea
L-au tr`ntit in fundul iadului amarnic,
S-a gheenei gura l-au sorbit in secoli,
Unde-al smoalei clocot, al focului vuiet
Si a lui suspinuri sunt intrulocate,
Dar el de Dochia se insufle eaza,
Caci el al ei s`nge suge de traie=te,
Ca =i tricoliciul, insa din iad furii
Sunt noaptea trimise ca sa-l schinjuiasca.

Deci cu curaj du-te la a ta Dochie,
Du-te peste codru catre miez de ziua
Si-n =es de nisipuri, pe a marii armuri,
Vei gasi cetatea de doi zmei pazita.
Iata, i i dau ie un inc`ntat fluier,
El poate sa-nchida a zmeilor gura.
Dar de vrei sa scape scumpa ta Dochie,
Sa-i ver=i al ei s`nge, a=a-i voia soartei
Muzica-nc`ntata iara= rasunara
Si se ridicara zei a pe nour;
Iar Drago= ramase privind dupa d`nsa,
Incremenind inca de ceea ce-aude.
Si iind in m`na fluiera=ul z`nii,
De smarand scump foarte, cu suspin strigara:
?, dar de pieire al fermecatoarei
Ce-mi da pe Dochia vars`nd al ei s`nge;
O, nu! ma cutremur de menirea soartei
Sa patrund eu insumi inima Dochiei!!!”
Dar Drago= se pleaca hotar`rei z`nii
Numai ca sa surpe a lui Vron a farmec.
Si chiar sa nu poata sa scape Dochia,
Dar va cerca Drago= cu orice primejdii
Sa sfarme cetatea — temni a Dochiei,
Sa ucida zmeii macar el sa piara

III
Deci c`nd rasaritul cu-a soarelui raze
Poleia cu aur zorile =i codrul,
Pe calul sau Drago= catre miez de ziua
Furios porne=te, chiar ca o furtuna;
Iar de troncanitul potcoavelor grele
In mun i se rasuna, st`nca sc`nteiaza,
Lunca clocote=te =i de colb v`rtejuri
Se suie ca st`lpii unde calca calul.
Si ie=ind eroul din mun i =i prapastii,
Ajunge ca v`ntul in c`mp de nisipuri,
Ce se dezvele=te ca =i oceanul,
A caruia margini cu marea s-incheaga.
Iar v`ntul nu mi=ca acele nisipuri
Si zaduh fierbinte usuca g`tlejul;
Nu-i de leac verdea a, nu-i de izvor stigla,
Ce firea ii moarta ca =i intirimul.
Nu-i macar nici urma de vro vietate
In c`mpul acela pustiu =i salbatic,
Ce spre apus numai se zare=te munte,
Si pe el, in zare, o cetate alba.
Deci Drago= se lupta cu ar=i a, sete,
Dar in sf`r=it calca a mor ii opreli=ti,
Ajunge la poala muntelui de cremene,
Spumeg`ndu-i calul de sudori de s`nge;

Se urca pe piscuri a st`ncelor oable,
Ce abia c`t numai nu se dezb`rnase,
Sa se ponorasca in ad`nci prapastii,
Si pe potici str`mte ajunge-n cetate.
Acea ceta uie alba fu zidita
In timpuri trecute de-a iadului duhuri,
Si ba=ce =i turnuri gramadind pe scale.
Fiora cu moarte pe tot muritorul.
Drago=, far’ de frica, in g`nd cu Dochia,
In suflet cu pizma tocmai ca furtuna,
Sfarm`nd por i de schija =i ratezuri groase,
Intra ca un stra=nic cu palo=ul gata.
Fioros pa=e=te, =i sub a lui talpe
P`r`iesc ciolane =-a mor ilor scafe,
Caci viptul lui Vron a era tot de le=uri
De rom`ni, furate de prin interimuri;
Iar lilieci, stance, cucuveici =i buhne
Zburau ca un nour de-asupra ceta ii.
Deci zmeii sim ira ca sosi eroul
Si zbiera cu ipat bat`nd cu aripa;
Ei bafta i=i casca =i zboara asupra-i,
Cu limbi intreite vor sa-l venineze,
Zb`rn`iesc cu solzii, colatacesc coada,
Si cu a lor gheara vor sa-l sp`rcuiasca.
Iar Drago= ipara cu fluierul z`nii
Si iata ca zmeii cad jos ca butucii!

Nu mai pot sa zboare, nu mai pot sa zbiere,
Zac far’ de sim ire, ca doua movile.
Deci inving`nd Drago=, la temni a merge
Cu dor ca sa str`nga pe Dochia-n bra e;
Dar stra=nica poarta se deschide-n pripa
Si iese fantoma lui Vron a pag`nul.
A lui catatura, ca cometul noaptea,
Plato=a pe d`nsul, palo=ul =i coiful
Erau invascute de mucegai verde,
Iar pletele, barba sta apan ca stuhul.
Deci cu turbaciune palo=ul i=i smulge,
Se izbe=te groaznic namila spre Drago=,
El trasne=te-n cre=tet ca fulgerul st`nca,
Inc`t eho geme rasun`nd prin ba=te!!
Coiful zb`rn`ira =i se andurira
Si din ochi ii curse sc`ntei milioane,
Dar fierul la palo= se-ndoi ca cercul.
Iar Drago= sta apan in loc ca o st`nca.
Si rasucind iute =i el al sau palo=
Mereu cioc`rte=te pe uria= m`r=av,
Inc`t buca ele i-ar fi taiat zaua
Dac-acele zale nu era-nc`ntate.
Turbat de m`nie, namila hrape=te,
Si de pizma urla, rasufl`nd vapaie;
El i=i incordeaza vinele pe bra e,
El i=i mi=ca mu=chii pe robostul spate;

Spumeg`nd, ii gata sa rumpa cu col ii
Pe Drago=, eroul, ce-i sta inainte-i,
A caruia moarte ii far’ de sminteala;
Dar Drago= de moarte nici ca se-nfioara
Iata urie=ul cu br`ncele-ncepe
Sa far`me zaua sume ului du=man,
Drago= ii apuca un picior in bra e,
Gros chiar c`t o b`rna, =i-n loc il tr`nte=te.
Intocmai ca turnul se pravale Vron a,
Si-n pam`nt groapa, caz`nd, prabu=e=te;
Cetatea vuira, zidurile crapa,
Zim ii de pe ele se praval de r`pa.
Drago= cu v`rtute de g`t il apuca
Si ii impl`nteaza palo=ul in bafta-i;
Pe fier urie=ul cu col ii sai scr`=ca,
Hrape=te, suspina =i se v`rcole=te.
Din g`tlej ii curge spuma — clabuci negri
De s`nge =i fiere; se lupta cu moartea,
Geme de durere, moartea il trude=te,
Si in pam`nt scurma cu-a sale calcaie;
P`raie de s`nge fierbinte se varsa
Pe nisipul galben =i se face balta,
Si din balta abur se suie in aer,
Si-n abur se-ncheaga frumoasa Dochie.

IV
Iata-obrajii rumeni ca bujorii proaspe i,
Iata ochi=orii plini de draganele,
Iata o guri a ca cirea=a coapta,
Ce ademene=te sarutare dulce.
Iata coame negre, chiar ca ur=inicul,
Ii invalesc pieptul, spatele =i boiul,
Ce prin el se vede chiar zapada alba,
Iar statul ei ginga= ca molidul t`nar.
Deci Drago= se miara de ceea ce vede,
Nu =tie: aievea, sau naluca este?
Alearga la d`nsa cu invapaiere
Si se teme foarte sa nu se in=ele.
Ah! dar nu-i naluca, caci el pe Dochia
Aievea o str`nge in bra ele sale,
Si de bucurie lacrim`nd eroul,
Ii zice aceste cu glas fraged foarte:
?e demult te caut, amata Dochie,
Alerg`nd prin lume ratacit ca umbra,
Pierdusem speran a ca sa- i dau de urma .
Ea oft`nd atuncea i-au raspuns aceste:
?omni=or amate, de mult te-a=teptaram,
Sa ma scapi pe mine de Vron a pag`nul,
Caci eu defaim`ndu-l, ca daco-rom`na,
El ma inghi ira =i ma mistuira.
In aceasta cetate prin farmeci zidita,
Unde de cinci seculi eu sunt inecata,

In s`ngele fiarei de tine ucise,
Inc`t imi pierise numele din lume
Deci principul Drago= pe a sa Dochie
Jos au cobor`t-o din inaltul munte,
Si pe cal puind-o au zburat cu d`nsa
La a sa domnie ca s-o introneze.
Iar in ceta uie se facu indata
Ad`nc intuneric =i se porni clocot,
Vifor =i furtuna, ce zguduie stra=nic
Muntele, cetatea, inc`t crapa st`nca.
Crapa =i pam`ntul, s-au ponor`t toate,
Zidurile, ba=ce, urie=ul, zmeii,
In ad`nci zapade de nu se vazura,
Ram`ind in munte far’ de fund prapastii.
Intr-acest fel =tearsa Drago= domni=orul
De pe pam`nt toate farmecele rele,
Cu care pag`nul Vron a mistuise
Scumpa noastra ara Daco-Rom`nia.



Comentarii

Nume (obligatoriu):





Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Dragos pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate



Copyright 2023 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani