Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Anatol E. Baconsky
(1925 - 1977)

42 Poezii
1 Doine
1 Sonete

Poezia de azi

Martisor
de George Meniuc


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Intelepciunea lui solomon

Vezi toate poeziile poetului




De=ertaciunea de=ertaciunilor,
toate sunt de=ertaciuni.
In t`nara floare a tinerei v`rste,
Gustai fericirea unui amor fraged;
Dar vai! ve=tezira amabila floare,
Ce-mi m`ng`ia ochii cu-a sa frumuse e!
Deci pierind ca visul acea fericire,
Am zis: =i amorul e de=ertaciune!

C`nd eram in v`rsta am iubit rasfa ul,
Am iubit averea, ma desfatam dulce;
Dar tocmai atuncea c`nd traiam mai bine,
Suparari, ur`tul imi amara via a;
Deci la batr`ne e m-am lasat de toate,
Si am zis: rasfa ul e de=ertaciune!
Am cautat drumul sa afl-adevarul,
Am vrut sa =tiu cursul fiin elor toate,
Dar este dat noua ca sa aflam cheia
Misterului lumii pentru omenire?
C`nd min ile noastre sunt parere numai,
Si inva atura — o de=ertaciune.
De ce se da noua glorie, putere.
C`nd n-avem putere pe a noastre soarte,
Si pe-a noastre inimi s-avem stap`nire?
Apoi suntem oare in starea aceea
S-alinam durerea altora ce sufar?
Deci =i soarta noastra e de=ertaciune!
In palaturi m`ndre, din chedru durate,
In gradini frumoase, verzi =i racoroase,
Pe moile bra e sirenilor mele,
Ascultam rostirea amorului fraged
Sim eam insa ura =i sc`rba de via a,
Caci sufletul nostru mul umit nu este,
Daca el o data se incredin aza
Ca =i desfatarea e de=ertaciune.
Nu puteam pricepe a mea m`hniciune,
Si ca sa-nceteze, m-am dedat cu totul

Mini=trilor cur ii sa ma maguleasca;
Dar laude, pompe, obosindu-mi gustul,
Puteam sa simt, oare, vreo mul umire,
C`nd =i lingu=irea e de=ertaciune?
M-am silit sa aflu a omului fire,
Am aflat, vai mie! Vai de a lui soarta!
Inima lui plina de m`r=ave pofte,
Si de rautate fara de masura.
Caci el du=mane=te at`t pe-ai sai du=mani,
C`t =i pe prieteni =i pe sine insu=i;
Dar =-a lui cruzime e de=ertaciune.
Acolo saracul amar lacrimeaza,
Aici in jude e os`ndesc dreptatea,
Acolo cu glorie cinstesc nataraul,
Aici pentru cel rau inflore=te roza,
Celui bun rasar spini =i maraciune,
Inc`t pentru d`nsul ii temni a lumea,
Dar =i nedreptatea e de=ertaciune.
Mai incolo r`de =i necredincioasa,
C`nd pl`nge, suspina acel ce-au amat-o,
Ea, iubind pe altul, i-au jurat credin a
Dar apoi =-acela pe d`nsa o lasa.
Si pe d`nsul iara=i alta il in=eala.
Spune i dar, amorul nu-i de=ertaciune?
Venino=i zavistnici hulesc totdeauna
Merite, talente, iar faptele bune
Sunt rau rasplatite =i nesocotite.
De face i =i bine, cu rau platesc voua,

Caci inimi de piatra nu pot avea mila,
Dar =i rautatea e de=ertaciune!
Si apoi noi insu=i in ticalo=ie,
Traind dorim, cerem sa c`=tigam multe,
Le avem, =i-ndata altele mai cerem,
A=tept`nd sa moara clironomii no=tri,
Si ei iar, din contra, vor a noastra moarte,
C`nd =i avu ia e de=ertaciune!
Deci pe acest luciu a marii vie ii,
Ne zbuciumam groaznic in putrede luntre,
Inotam cu frica, prin furtuni =i neguri,
Si tragem de v`sle s-ajungem la armuri,
Dar v`ntul se-ntarta, sfarma luntri=oara,
Si-n hiola marii ne aflam morm`ntul,
Apoi via a noastra nu-i de=ertaciune?
Omeneasca minte este de tot oarba,
Macar ca stramo=ii ni se par filosofi,
Si macar ca insu=i silim sa-i ajungem.
Stiin a lor insa de la noi se pierde,
Si a noastra iara=i dupa noi se uita,
Si tot acea soarta pe urma=i a=teapta,
Caci =i-nva atura e de=ertaciune.
Nimica sub soare nou acum nu este,
Caci ce este astazi au fost de c`nd lumea.
Si mai inainte s-au varsat mult s`nge,
Si mai inainte pl`ngea amar omul,
Si mai inainte am fost jocul soartei,
Speran ei de=arte, patimelor jertfe,
Caci toate aceste sunt de=ertaciune.

Imparat =i sclavul, in eleptul, timpul,
Cel fara de lege =i neprihanitul,
Vor pieri ca umbra to i deopotriva,
Si pe to i inghite tot un morm`nt rece,
Caci =i omenirea e de=ertaciune.
C`mpul inflore=te pentru om =i tigru,
Un pam`nt hrane=te pe ne`nduratul,
Si pe-acel ce-ajuta vaduva, sarmanul,
Si tot un mu=chi cre=te pe a lor morminte,
Caci omul =i fiara tot un pam`nt este,
Deci =i diferen a e de=ertaciune.
M`ndria ta, v`lfa, fapte stralucite,
Monumenturi scumpe nu folosesc ie,
Caci murind te uita rudele, amicii,
Si nici vin sa vada unde i-i morm`ntul,
Caci ca un vis toate sunt de=ertaciune.
Dar oric`t ne-n=eala lumea =i chiar via a,
Noi tot vroim inca sa traim in lume,
Si c`t de de=arte sunt pompele toate,
Noi le dorim insa cu mare caldura,
Far-a ne pricepe ca-s de=ertaciune.
Si ce nu se cade iubim cu caldura,
Si ce nu se poate cautam =i cerem,
Chiar ca =i copiii, dorim jucarele
O, om ticaloase, vai de a ta via a!
Tu petreci in lume amagit de patimi,
Si mori in durere, caindu-te foarte,
Neg`ndind ca lumea e de=ertaciune.

Deci dar, moarte, tu e=ti noastra fericire,
Tu e=ti picatura ce-ndulce=ti amarul,
Si potoli furtuna chinurilor noastre!
Pe tine te-a=teapta inimi intristate,
Ce sunt in=elate de speran i de=arte,
Si mult sf`=uite de dureri cumplite.
Dar ce va fi oare dupa moartea noastra?
In elep ii lumii nu pot =ti aceasta,
De morm`ntul este finitul a toate,
Sufletul de piere ca la animale.
Sau zboara in ceruri, in laca=uri s`nte?
Misterul acesta nime nu-l patrunde.
Atotcreatorul au facut pe vierme,
Ca pe noi, pe d`nsul el il ocrote=te,
Si lui, ca =i noua, el au dat sim ire,
Ca noi el se na=te, ca noi i=i da blescul (rasuflare).
Unde-i al sau suflet? S-al tau unde este,
Omule de=arte? Sim irile-ntr-insul
Pier ca =i in tine, deci ce-a=tep i tu oare?*
Dar cine g`nde=te la aceste toate?
Scumpul gramade=te avu ie multa,
Ca c`nd in eternuri are sa traiasca;
Cu marea se lupta speculantul lacom,
Aduc`nd covoare de la Tir =i Indii,

Pentru desfatarea avu ilor trufa=i,
C`nd milionarul moare ca saracul
Pe mi=el, cel tare cumplit impileaza,
Caci in m`ini el are trasnete =i fulger,
Fruntea lui ajunge p`na sus la nori,
Tuna =i detuna, zguduie pam`ntul,
Ce=ti pam`nte=ti insa, demizei in graba,
Pier ca =i o umbra, se prefac in arna.
Tinere ea este chiar ca =i o roza,
Are multe gra ii, a ei frumuse e,
Insa ea nu este dec`t o naluca,
Caci cereasca floare in pripa se trece;
A=a =i fecioara moare tinerica,
Amatul ei jalnic l`nga morm`nt trece,
Sta c`tva, se uita =i se duce-n laturi.
Intr-acest fel toate trec intr-o clipala
Armonia dulce, a arfei acorduri
Vor mu i in secoli pentru-a mea ureche,
C`nd in trup odata se stinge via a,
Si-n nerve se-ncheaga recele meu s`nge.
Va trece lumescul rasfa de la mine,
Vinul =i nectarul Libanului dulce
Nu vor fi in stare sa-mi g`dile gustul;
Batr`ne ea pleaca la pam`nt grumazul,
Pa=esc cu-ntristare spre morm`ntul rece
Femei mult amate, a carora bra e
Au fost ca un leagan desfatarei mele,

Eu va las cu pace, a=a au vrut soarta,
Amorul sa traiasca etern de la mine
Si sa nu-nfloreasca nici odinioara
Primavara dulce pentru batr`ne e.
Iar tu, o, iubite tinere, grabe=te
De culege vara florile frumoase,
Caci t`nara v`rsta un dar ceresc este.
Petrece dar timpul in zabavi placute,
Caci =i desfatarea e a ta stihie,
Si ea migaie=te tinerele zile.
Fii cu in elep ii amic bun =i frate,
Si sta la ospe e cu d`n=ii in vorba,
Iar c`nd vezi pe ceruri luna m`ng`ioasa
Plutind printre stele catre miez de noapte,
Du-te de te culca in trufa=e bra e,
Si c`t e=ti pe ele uita in elep ii.
Eu i i zic: iube=te insa cu masura,
Caci sexul amabil ades ne in=eala,
Deci iubind te-nva a a deziubi iara=i
Caci ori=ice patimi, feble e, deprinderi
Trebuiesc supuse omului cu minte,
Ca numai nebunii lan ul lor sa-l poarte.
Iertat este noua sa cautam chipuri
Fericirii noastre, nefac`nd rau, insa,
Celui de aproape, =i cu cumpatare
Sa ispitim bine: ce este minciuna?
Ce este-adevarul? Caci acest fel numai
Cugetele noastre nu pot sa gre=easca.

Nu fi i la nimica aspri peste sama,
Ierta i nataraii ing`mfa i =i m`ndri,
Ierta i neinva a ii, iubitori de sine,
Si far’ de m`nie cu gre=i ii vo=tri,
Caci aceste fapte sunt gloria voastra,
Iar acele rele, hula =i ocara.
Iert`nd slabiciunea celor cu prihane,
Va vor iubi cei slabi cu inimi curate;
Si ce avem, oare, mai sacru in lume
Ca bunavroin a a fra ilor no=tri?
Si care om, oare, n-au cazut vreodata,
C`nd =i in elep ii inva atori lumii,
S-au luptat de patimi, s-au smintit de ele?
Si-n comun fa bine celor mai rai oameni,
Precum creatorul pe to i miluie=te,
Caci laudat este ca sa te iubeasca
Nemul umitorii, fara s-a=tep i plata
Si far’ sa te lauzi ca le-ai facut bine.
Omului cel mare razbunare este
Mul umitul cuget ca au facut bine;
El =tie ca raii sunt du=mani de moarte
Facerei de bine =i celui cu minte.
A lor sage i insa nu pot sa raneasca
Onestul sau suflet, av`nd scutar tare,
Pe in elepciune =i nepatat cuget.
Tu ascul i aceste =i oftezi odata,
Si apoi ui i iara=i sfaturile mele,
Caci lumea in=eala, cugetul orbe=te

Viind, insa, ora cea mai de pe urma,
Vei g`ndi la mine, la a mele sfaturi
Cu toate aceste, nu uita, amice,
Ca in lume toate sunt de=ertaciune!



Comentarii

Nume (obligatoriu):





Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Intelepciunea lui solomon pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani