Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Vladimir Streinu
(1902 - 1970)

3 Poezii

Poezia de azi

Din splendoare
de Dan Laurentiu
E o adinca liniste
dar orasul si-a pierdut din
splendoare iata un inger
calatorind fara calauza pe aici te rog

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Intelepciunea lui solomon

Vezi toate poeziile poetului




De=ertaciunea de=ertaciunilor,
toate sunt de=ertaciuni.
In t`nara floare a tinerei v`rste,
Gustai fericirea unui amor fraged;
Dar vai! ve=tezira amabila floare,
Ce-mi m`ng`ia ochii cu-a sa frumuse e!
Deci pierind ca visul acea fericire,
Am zis: =i amorul e de=ertaciune!

C`nd eram in v`rsta am iubit rasfa ul,
Am iubit averea, ma desfatam dulce;
Dar tocmai atuncea c`nd traiam mai bine,
Suparari, ur`tul imi amara via a;
Deci la batr`ne e m-am lasat de toate,
Si am zis: rasfa ul e de=ertaciune!
Am cautat drumul sa afl-adevarul,
Am vrut sa =tiu cursul fiin elor toate,
Dar este dat noua ca sa aflam cheia
Misterului lumii pentru omenire?
C`nd min ile noastre sunt parere numai,
Si inva atura — o de=ertaciune.
De ce se da noua glorie, putere.
C`nd n-avem putere pe a noastre soarte,
Si pe-a noastre inimi s-avem stap`nire?
Apoi suntem oare in starea aceea
S-alinam durerea altora ce sufar?
Deci =i soarta noastra e de=ertaciune!
In palaturi m`ndre, din chedru durate,
In gradini frumoase, verzi =i racoroase,
Pe moile bra e sirenilor mele,
Ascultam rostirea amorului fraged
Sim eam insa ura =i sc`rba de via a,
Caci sufletul nostru mul umit nu este,
Daca el o data se incredin aza
Ca =i desfatarea e de=ertaciune.
Nu puteam pricepe a mea m`hniciune,
Si ca sa-nceteze, m-am dedat cu totul

Mini=trilor cur ii sa ma maguleasca;
Dar laude, pompe, obosindu-mi gustul,
Puteam sa simt, oare, vreo mul umire,
C`nd =i lingu=irea e de=ertaciune?
M-am silit sa aflu a omului fire,
Am aflat, vai mie! Vai de a lui soarta!
Inima lui plina de m`r=ave pofte,
Si de rautate fara de masura.
Caci el du=mane=te at`t pe-ai sai du=mani,
C`t =i pe prieteni =i pe sine insu=i;
Dar =-a lui cruzime e de=ertaciune.
Acolo saracul amar lacrimeaza,
Aici in jude e os`ndesc dreptatea,
Acolo cu glorie cinstesc nataraul,
Aici pentru cel rau inflore=te roza,
Celui bun rasar spini =i maraciune,
Inc`t pentru d`nsul ii temni a lumea,
Dar =i nedreptatea e de=ertaciune.
Mai incolo r`de =i necredincioasa,
C`nd pl`nge, suspina acel ce-au amat-o,
Ea, iubind pe altul, i-au jurat credin a
Dar apoi =-acela pe d`nsa o lasa.
Si pe d`nsul iara=i alta il in=eala.
Spune i dar, amorul nu-i de=ertaciune?
Venino=i zavistnici hulesc totdeauna
Merite, talente, iar faptele bune
Sunt rau rasplatite =i nesocotite.
De face i =i bine, cu rau platesc voua,

Caci inimi de piatra nu pot avea mila,
Dar =i rautatea e de=ertaciune!
Si apoi noi insu=i in ticalo=ie,
Traind dorim, cerem sa c`=tigam multe,
Le avem, =i-ndata altele mai cerem,
A=tept`nd sa moara clironomii no=tri,
Si ei iar, din contra, vor a noastra moarte,
C`nd =i avu ia e de=ertaciune!
Deci pe acest luciu a marii vie ii,
Ne zbuciumam groaznic in putrede luntre,
Inotam cu frica, prin furtuni =i neguri,
Si tragem de v`sle s-ajungem la armuri,
Dar v`ntul se-ntarta, sfarma luntri=oara,
Si-n hiola marii ne aflam morm`ntul,
Apoi via a noastra nu-i de=ertaciune?
Omeneasca minte este de tot oarba,
Macar ca stramo=ii ni se par filosofi,
Si macar ca insu=i silim sa-i ajungem.
Stiin a lor insa de la noi se pierde,
Si a noastra iara=i dupa noi se uita,
Si tot acea soarta pe urma=i a=teapta,
Caci =i-nva atura e de=ertaciune.
Nimica sub soare nou acum nu este,
Caci ce este astazi au fost de c`nd lumea.
Si mai inainte s-au varsat mult s`nge,
Si mai inainte pl`ngea amar omul,
Si mai inainte am fost jocul soartei,
Speran ei de=arte, patimelor jertfe,
Caci toate aceste sunt de=ertaciune.

Imparat =i sclavul, in eleptul, timpul,
Cel fara de lege =i neprihanitul,
Vor pieri ca umbra to i deopotriva,
Si pe to i inghite tot un morm`nt rece,
Caci =i omenirea e de=ertaciune.
C`mpul inflore=te pentru om =i tigru,
Un pam`nt hrane=te pe ne`nduratul,
Si pe-acel ce-ajuta vaduva, sarmanul,
Si tot un mu=chi cre=te pe a lor morminte,
Caci omul =i fiara tot un pam`nt este,
Deci =i diferen a e de=ertaciune.
M`ndria ta, v`lfa, fapte stralucite,
Monumenturi scumpe nu folosesc ie,
Caci murind te uita rudele, amicii,
Si nici vin sa vada unde i-i morm`ntul,
Caci ca un vis toate sunt de=ertaciune.
Dar oric`t ne-n=eala lumea =i chiar via a,
Noi tot vroim inca sa traim in lume,
Si c`t de de=arte sunt pompele toate,
Noi le dorim insa cu mare caldura,
Far-a ne pricepe ca-s de=ertaciune.
Si ce nu se cade iubim cu caldura,
Si ce nu se poate cautam =i cerem,
Chiar ca =i copiii, dorim jucarele
O, om ticaloase, vai de a ta via a!
Tu petreci in lume amagit de patimi,
Si mori in durere, caindu-te foarte,
Neg`ndind ca lumea e de=ertaciune.

Deci dar, moarte, tu e=ti noastra fericire,
Tu e=ti picatura ce-ndulce=ti amarul,
Si potoli furtuna chinurilor noastre!
Pe tine te-a=teapta inimi intristate,
Ce sunt in=elate de speran i de=arte,
Si mult sf`=uite de dureri cumplite.
Dar ce va fi oare dupa moartea noastra?
In elep ii lumii nu pot =ti aceasta,
De morm`ntul este finitul a toate,
Sufletul de piere ca la animale.
Sau zboara in ceruri, in laca=uri s`nte?
Misterul acesta nime nu-l patrunde.
Atotcreatorul au facut pe vierme,
Ca pe noi, pe d`nsul el il ocrote=te,
Si lui, ca =i noua, el au dat sim ire,
Ca noi el se na=te, ca noi i=i da blescul (rasuflare).
Unde-i al sau suflet? S-al tau unde este,
Omule de=arte? Sim irile-ntr-insul
Pier ca =i in tine, deci ce-a=tep i tu oare?*
Dar cine g`nde=te la aceste toate?
Scumpul gramade=te avu ie multa,
Ca c`nd in eternuri are sa traiasca;
Cu marea se lupta speculantul lacom,
Aduc`nd covoare de la Tir =i Indii,

Pentru desfatarea avu ilor trufa=i,
C`nd milionarul moare ca saracul
Pe mi=el, cel tare cumplit impileaza,
Caci in m`ini el are trasnete =i fulger,
Fruntea lui ajunge p`na sus la nori,
Tuna =i detuna, zguduie pam`ntul,
Ce=ti pam`nte=ti insa, demizei in graba,
Pier ca =i o umbra, se prefac in arna.
Tinere ea este chiar ca =i o roza,
Are multe gra ii, a ei frumuse e,
Insa ea nu este dec`t o naluca,
Caci cereasca floare in pripa se trece;
A=a =i fecioara moare tinerica,
Amatul ei jalnic l`nga morm`nt trece,
Sta c`tva, se uita =i se duce-n laturi.
Intr-acest fel toate trec intr-o clipala
Armonia dulce, a arfei acorduri
Vor mu i in secoli pentru-a mea ureche,
C`nd in trup odata se stinge via a,
Si-n nerve se-ncheaga recele meu s`nge.
Va trece lumescul rasfa de la mine,
Vinul =i nectarul Libanului dulce
Nu vor fi in stare sa-mi g`dile gustul;
Batr`ne ea pleaca la pam`nt grumazul,
Pa=esc cu-ntristare spre morm`ntul rece
Femei mult amate, a carora bra e
Au fost ca un leagan desfatarei mele,

Eu va las cu pace, a=a au vrut soarta,
Amorul sa traiasca etern de la mine
Si sa nu-nfloreasca nici odinioara
Primavara dulce pentru batr`ne e.
Iar tu, o, iubite tinere, grabe=te
De culege vara florile frumoase,
Caci t`nara v`rsta un dar ceresc este.
Petrece dar timpul in zabavi placute,
Caci =i desfatarea e a ta stihie,
Si ea migaie=te tinerele zile.
Fii cu in elep ii amic bun =i frate,
Si sta la ospe e cu d`n=ii in vorba,
Iar c`nd vezi pe ceruri luna m`ng`ioasa
Plutind printre stele catre miez de noapte,
Du-te de te culca in trufa=e bra e,
Si c`t e=ti pe ele uita in elep ii.
Eu i i zic: iube=te insa cu masura,
Caci sexul amabil ades ne in=eala,
Deci iubind te-nva a a deziubi iara=i
Caci ori=ice patimi, feble e, deprinderi
Trebuiesc supuse omului cu minte,
Ca numai nebunii lan ul lor sa-l poarte.
Iertat este noua sa cautam chipuri
Fericirii noastre, nefac`nd rau, insa,
Celui de aproape, =i cu cumpatare
Sa ispitim bine: ce este minciuna?
Ce este-adevarul? Caci acest fel numai
Cugetele noastre nu pot sa gre=easca.

Nu fi i la nimica aspri peste sama,
Ierta i nataraii ing`mfa i =i m`ndri,
Ierta i neinva a ii, iubitori de sine,
Si far’ de m`nie cu gre=i ii vo=tri,
Caci aceste fapte sunt gloria voastra,
Iar acele rele, hula =i ocara.
Iert`nd slabiciunea celor cu prihane,
Va vor iubi cei slabi cu inimi curate;
Si ce avem, oare, mai sacru in lume
Ca bunavroin a a fra ilor no=tri?
Si care om, oare, n-au cazut vreodata,
C`nd =i in elep ii inva atori lumii,
S-au luptat de patimi, s-au smintit de ele?
Si-n comun fa bine celor mai rai oameni,
Precum creatorul pe to i miluie=te,
Caci laudat este ca sa te iubeasca
Nemul umitorii, fara s-a=tep i plata
Si far’ sa te lauzi ca le-ai facut bine.
Omului cel mare razbunare este
Mul umitul cuget ca au facut bine;
El =tie ca raii sunt du=mani de moarte
Facerei de bine =i celui cu minte.
A lor sage i insa nu pot sa raneasca
Onestul sau suflet, av`nd scutar tare,
Pe in elepciune =i nepatat cuget.
Tu ascul i aceste =i oftezi odata,
Si apoi ui i iara=i sfaturile mele,
Caci lumea in=eala, cugetul orbe=te

Viind, insa, ora cea mai de pe urma,
Vei g`ndi la mine, la a mele sfaturi
Cu toate aceste, nu uita, amice,
Ca in lume toate sunt de=ertaciune!



Comentarii

Nume (obligatoriu):





Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Intelepciunea lui solomon pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate



Copyright 2023 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani