Trei sonete

II
(Mamei sale B. Heine, nascuta von Gelden)
Sunt inva at sa port sus a mea frunte,
Caci firea mea e d`rza =i-ndraznea a;
Chiar regele de m-ar privi in fa a,
Privirea mea ar =ti cum sa-l infrunte.
Dar, scumpa mama, oric`t de semea a
Figura mea ar sta sa se incrunte,
Eu =ovaiesc, cu pletele carunte
C`nd mi te-apropii, sf`nta =i marea a.
Spiritul tau poate ma umile=te,
Spirit inalt, ce nu cunoa=te frica
Si fulgerul spre ceruri se ridica.
O amintire ma nelini=te=te,
Purtarea mea cea rea posomor`t-a
Inima care m-a iubit at`ta?
III
Ca un nebun te-am parasit odata,
In lumea larga dorul ma gonise
Sa cat iubirea-ntrevazuta-n vise,
Ca s-o cuprind in inima mea toata.
Si am cer=it pomana ne-nsemnata
Ratacitor, cu bra ele deschise,
Si am batut la por ile inchise,
Dar numai ura-mi dara ca rasplata.

Ci eu doream iubirea,-n veci iubirea,
Si asta n-am gasit-o nicairea.
Bolnav =i trist m-am reintors acasa.
Tu mi-ai ie=it atunci in prag duioasa,
Si, ah, in ochii tai sta zugravita
Iubirea sf`nta, dulce, mult dorita.