mi s-au coagulat dorurile in
ciobul pictat pe
care inca il mai numesc inima -
imbratisari vulgare cu secunda
ma seaca-ntr-o stafie vie!
si parca-mi cresc dinti
de fier pe nervii albastri
care tot rod osul
legilor neintelese.
as vrea un ochi fara idee!
sucit mi-e zborul in
incrancenarea cuvintelor,
cometelor ce tes
o tentativa de destin.
zeii m-au murit
din cand in cand
sorbind parfumul lipsei
de trecut-
mi-e foame de foc!
de forfota pamanturilor
ametite-n argintul
valurilor mandre, ingeresti.
sa-mi strige un inger
solzii de prin ziduri,
sa se adune-n nepasarea
unui gand mantuit!?
mai departe, pe trupul meu sarat
il doare o noapte care
isi ascunde sfera -
infipta intr-un arbore intors
stafia isi sfasie
scanteia senila.
si ochiul meu fara idee
oare a ce culoare mai miroase? |