Am auzit vestea =i aproape ca nu mi-a venit sa cred.
Prea semana cu inelul socotit pierdut
ce vine sa intregeasca miraculos colanul.
Prea lesnicios mi se parea ca am despicat
(acesta e chiar cuv`ntul potrivit) cenu=a incerta
in miezul careia p`lp`ia lumina magic-revelatoare
a unui adevar mai vechi dec`t vechia noastra.
Am auzit vestea =i m-am socotit
norocosul contemporan al curgerii ei peste lume:
incerc`nd oarecari repara ii gospodare=ti, cei ce au in
grija
casa memoriala Eminescu din Ipote=ti (repede dubla i de
arheologi)
au gasit in ar`na scocior`ta nu (doar)
cioburi de lespede
calcate c`ndva de cel ce era inca poetul ci (doar)
poezia,
nu scoabe =i belciuge de hambar,
nu talangile turmei caminarului Gheorghie= Eminovici,
ci sfintele rasipuri (frumoasa vorba cronicareasca) ale
unei a=ezari dacice!
Firave madulare de amfora disparate
au =i fost a=ezate, in ciuda timpului pustiitor,
a=a cum au lucit c`ndva pe roata olarului
=i ochii ni se pot umple de centurele fluide ale Semnului
plin de virila gra ie
ce ne-a ramas dintr-un trecut cu trepte ingropate in
cenu=a =i glorii.
Ciudata, nepotrivita mirare!
Ce altceva sa gase=ti sub casa lui Eminescu
dec`t o amfora dacica (bunicul ar fi zis daceasca),
cum ne-am fi imaginat, fie doar =i pentru o clipa
ca locul acelei amfore ar fi putut sa nu fie acolo?
Ce simplu e totul: peste casa dacilor celor m`ndri,
cei mai viteji dintre traci (dupa marturia lui Mo= Herodot)
s-a a=ezat prin vreme casa-matca de luceferi
a (altfel pam`nteanului) Eminovici!
Dimitrie Cantemir vorbea despre
ideea continuita ii fiin ei rom`ne=ti
pe meleagurile ramase de la daci, cu doua cuvinte
constituite intr-o formulare colorata, incisiva (=i decisiva)
de pecete:
nedezrupta continua ie.
Expresie teribila, pe care o imprumut atunci c`nd ivesc
din lutul Ipote=tilor, lutul dacilor celor batr`ni
(a=a mi-i imaginam c`nd eram =colar, niciodata
nu m-am g`ndit la daci tineri)
plac`ndu-mi sa vad in amfora din miazanoapte
un bulgare primordial hranit cu sevele =i ostenelile
Inceputurilor.
Ce simplu e totul:
peste urmele dacilor, umbra Regelui dac al poeziei.
Sub casa lui Eminescu ê
oasele lui Eminescu
Cum se va fi sf`r=it marunta ob=te dacica
arsa =i intoarsa in nefiin a?
Ce du=man a calcat in copite
amfora cu cioburi rede=teptate abia acum in alcatuirea
lor primara?
Si mai apoi? I=i va fi dat seama
stap`nul gospodariei intemeiate peste fumul colibei dacice
pe ce =i-a ridicat avutul?
In miezul de iarna al anului , c`nd a=tepta cu nerabdarea
fireasca barba ilor viforo=i sa i se nasca pruncul,
caminarul va fi auzit in vocile viforului
cioburile sonore ale unor vechi graiuri
(de mult coagulate in lut de amfora)
=i va fi descifrat in ele sunete grave, chem`ndu-se prin
timp.
Omul purtat prin can ileriile habsburge credea, sunt sigur,
in nedezrupta continua ie a geniului.
Micul dac pe care in odaia ei de suferin a i-l aducea pe
lume
(il aducea lumii)
muierea, avea sa inal e mai t`rziu o rugaciune incendiara.
Ce simplu: Rugaciunea unui dac
se poate compune numai intr-o casa de dac.
Si iara=i ma uluiesc =i ma bucur:
pot alatura acum numele blajin al Ipote=tilor numelui
(prevazut cu
solzi stralucitori)
al Sarmisegetuzei!
Pot grava pe unghia unei (imaginare) monezi chipul
lui Decebalus fiul lui Scorilo, pe-o parte,
iar pe cealalta capul lui Eminescu,
fiul lui Gheorghe =i al Ralucai!
Ratacind c`ndva pe urmele unui alt moldovean, Sadoveanu,
am ascultat o istorisire ce vroia sa explice me=te=ugul cu
care
scriitorul aduce p`na la noi
ore stagnate ori, dimpotriva, ne face locuitori
ai unor timpuri vechi. Cineva
descria spectacolul grozav al despicarii unui munte
=i al ivirii unui zimbru in firida fumegatoare.
Dupa mii (ori doar sute) de ani, zimbrul perfect conservat
parea a se rostogoli peste privitori.
Implato=ata in colb de carbune =i cremene,
carnea se pietrificase parca =i ea =i pe pielea muncita
de trecerea
anilor
puteau fi numarate impunsaturile sage ilor uciga=e.
Era =i acesta un semn al
nedezruptei continua ii.
Vede i a=adar cu c`ta smerenie
trebuie sa sape arheologul sub casa na=terii lui Sadoveanu?
Dar cine va sapa la temeliile casei lui Iorga?
Sau a lui Br`ncu=i?
Si ne intoarcem privirile ispitite de revela ii la propriile
noastre case.
Nu e nevoie sa le mi=cam lespezile.
Sub ele exista marturia de nimic dezmin ita
a apartenen ei noastre la acest pam`nt,
cu istoria lui, cu lini=tile =i furtunile lui.
Aici ne e vatra!
Aici dorul nostru de desav`r=ire.
Aici ne e lemnul de leagan =i lemnul de epitaf.
Piatra de leagan =i piatra de epitaf.
Suntem ai arii Eminescului. Bem din amfora
pe care s-a incleiat osul sfintei sale case.
Bem spice arse.
Bem memoria vinului spoliat.
Bem flacarile mierii.
Si ne bem, acra, inv`rto=ata, asprita de sare,
sudoarea cursa pe unelte.
Si pe arme.
N-avem a ne privi cu ingrijorare viitorul
at`ta timp c`t vom fi demni de lutul amforei dezgropate,
lucr`nd cu truda la implinirea viselor arii =i calc`nd in
picioare
fa arniciile =i iner iile,
cuv`ntul sterp =i poleiul mincinos.
Arheologi! Voi desena pentru lope ile
voastre un c`mp heraldic, rotund,
podit cu piele de piersica.
Rotund ca Rom`nia.
