Oda poetilor daci

sunt sigur ca v-am zarit printre o=tenii
iernilor cu moarte,
dar umbra voastra n-o pot distinge
pe nici o lespede, in nici o pe=tera.
Unde a i pierit,
voi, barba ii tragici
strabat`nd padurile =i pietrele,
asemeni zimbrilor
de grumazul carora sp`nzurau
oalele cu cenu=a mor ilor,
in ce v-a i risipit?
Poate nu suntem dec`t carii
care devoreaza bra ele voastre inghe ate,
inot`nd in orbitele voastre,
=i fara sa =tim
ne zugravim fluviile cu s`ngele vostru.
Nu. Moartea prin otrava
putea fi pe masura regilor,
dar nu semana cu voi,
=i mi-e greu sa cred ca v-au rapus sabiile.
Poate ca a i fost in arenele Romei
pentru a ajunge in bur ile tigrilor
flam`nzi de o mie de ani,
poate v-au trimis pe corabiile
cu care pluteau, spre exil, poe ii cu toga,
dar nu pentru a mi=ca lope ile
cu pieptul vostru tatuat cu femeile
a jumatate de imperiu,
ci pentru a ridica p`nze
pe catargele oaselor voastre
Desprind de pe lut
zdrean a peticita cu cruci de lemn a cimitirelor,

=i nu va zaresc,
va caut sub pielea gata sa plesneasca a culorilor,
=i sub coaja cuvintelor,
=i nu va gasesc.
Totu=i sunt sigur ca a i fost,
=i ma g`ndesc la miile de copii
nasc`ndu-se printre strugurii dacici,
copii care nu erau dec`t ecoul de inceput
al c`ntecelor voastre,
la inimile imbatr`nind sub scuturi
=i lu`nd forma lor,
=i la gesturile de o limpede salbaticie.
Ma g`ndesc la a=ezarile
mistuite de frunze,
=i va intrezaresc pentru o clipa
buzele crapate =i barbile coapte.
Vii, in barba ii care va urmeaza,
voi inal a i peste s`nge
un pod intre pam`ntul nostru =i pam`nt
cu o ve=nicie mai trainic dec`t podul
batr`nului Apollodor din Damasc!