Trec orele ca niste note Din simfoniile durerei, In urma lor raman eterne Melancoliile tacerei
Tot ce-ai crezut odinioara,
Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfant
Te turbura cu nesfarsitul
Si tristul gol ca nu mai sunt
Ca cerul unei seri de toamna Se-ntuneca pierduta minte : Nimicul isi intinde noaptea Pe calea ducerei-nainte
Uimit in loc s-opreste omul Ca-n fata unui nenteles : Din gadurile risipite Nehotararea a cules
Si clara o lumina numai Ii sta-n adancul cugetarii : Ca trece, - si raman in urma-i Nemarginirile uitarii
|