El, singuratic, duce catre cer Brazda pornita-n tara, de la vatra. Cind ii privesti impiedecati in fier, Par, el de bronz, si vitele-i de piatra.
Griu, popusoi, sacara, mei si orz, Nici-o saminta n-are sa se piarda. Sacurea plugului, cind s-a intors, Ramine-o clipa-n soare ca sa arda.
Ager, otelul rupe de la fund Pamintul greu, muncit cu dusmanie Si cu nadejde, pina ce, rotund, Luna-si aseaza ciobul pe mosie.
Din plopul negru, razimat in aer, Noaptea, pe sesuri, se desface lina, La nesfirsit, ca dintr-un virf de caier, Urzit cu fire de lumina.
E o tacere de-nceput de leat. Tu nu-ti intorci privirile-napoi.
|