| Ma uit la tine. subred vas de lut. Trei mii de ani ai incaput.
 Veci de vecii, pe care le infrunti.
 S-au adunat in golul tau, marunti.
 Si fiecare virsta din vecie,
 Lasind un fir de praf drept marturie,
 L-a pus tihnit in ciobul pastrator.
 Clipa traieste, veacurile mor.
 
 Tu, plin de taine si stirbit in gura,
 Ai stat ascuns adinc in aratura.
 Nici oasele nu i s-au pomenit
 Ale aceluia ce-n zmalt te-a-ncremenit
 Si, framintind, ti-a dat obirsii noi.
 N-a mai ramas macar din el gunoi.
 Tot un pamint, la fel de bun, la fel de prost:
 Tu esti aci.
 El parca nici n-a fost.
 
 Dar inmuiata-n singe si sudoare,
 Unghia lui ti-a pus un zbenghi de floare
 
 Si, ocolindu-ti coapsa cu subtire
 Chenar, i-a dat noroiului simtire.
 Tu poti sa fii, el poate sa nu fie,
 Zgiriitura-i teafara si vie.
 Nu esti al singurului
 Dumnezeu,
 Ca luna, ca o stea, ca o pustie,
 Esti si al semenului meu.
 Briul tau viu, cind miinile-au murit.
 Da biruinta gingasului pipait.
 
 Olarul, drept pe palma lui te-a pus
 Si-ai scos raspuns, la deget, in auz.
 Fragedul sunet, dulce, lin,
 E-ntreg si nou ca la-nceput, si plin.
 Urciorule de vis si de pamint,
 El ti-a dat glas.
 Eu iti voi da cuvint.
 
 |