De ce-as fi trist, ca toamna tarzie mi-e frumoasa?
Pridvoarele-mi sunt cosuri cu flori, ca de mireasa,
Fereastra mi-este plina
De iederi impletite cu vine de glicina.
Beteala si-o desface la mine si mi-o lasa.
Cand soarele ramane sa-l gazduiesc in casa.
O prospetime noua surade si invie
Ca de botez, de nunta si ca de feciorie.
De ce-as fi trist? Ca pacea duioasa si blajina
Ma duce ca o luntre prin linisti de lumina?
E un suras si-n vraful de carti, sa ma alinte.
Vieti noi tresar vioaie din foste oseminte.
Vad frunza ca scoboara din ramuri cate una.
Le ruginise bruma, le argintase luna.
Aud si granguritul de dragoste cu jele,
Oprit cu porumbieii pe coama casei mele.
Luceferii de noapte, scaparatori, i-adun
Din cerul ca o coada deschisa de paun.
Singuratatea-mi doarme culcata-n somn alaturi,
De-a lungul, intre paturi.
Ma-ntreaba cateodata, trezita dintr-un vis:
- "Esti tot aici cu mine si tot cu mine-nchis?"
Nu ma sfiesc de dansa, nici ei nu-i e rusine
Ca fuge sa se-ascunda de lume langa nune.
De ce-as fi trist? Ca nu stiu mai bine sa framant
Cu sunet de vioara urciorul de pamant?
Nu mi-e cladita casa de sita peste Trotus,
in pajistea cu cranguri? De ce-as fi trist? Si totus
|