Pe-o foaie de izma-ngusta Se opreste o lacusta. Ce frumoasa-i, fa, Marie ! N-are nici ea palarie Si, strinsa-n fotele ei. Fara tocuri si cercei, Cu bondita-n subsuori Si cu talpa goala-n flori N-a fost, cind era mireasa, Nici Craiasa mai frumoasa.
Insa e si-un brotacel Si nu luai seama la el, Ochii lui in ochii ei Licaresc si dau scintei. Sufletele amindoua Tremurind de-o spaima noua. Si fiecare se stringe Celalalt c-o sa-l manince.
Vai de pacatele lor. Nu a fost nici-un omor. Au sarit care-ntr-o parte Si s-au dus in cirji departe.
Adevarul se cunoaste: Dinsa nu maninca broaste. Ar putea macar sa guste Dinsul, gingasul, lacuste ?
|