| Cioplita din copacul intreg, din buturuga, Nu m-au sapat uneltele de sluga,
 Iesita pe de-a-ntregul din singura sudoare
 A unui om, un mester de grinzi si de zavoare.
 
 Nici n-au intrat in trunchiul din codru, doborit,
 Piezis nici fierastraul, nici joagarul tirit.
 Sint cioplitura dreapta, pe muche, de sacure,
 Dintr-un stejar de vesnica padure,
 Cu scobituri cinstite, crestate de topor.
 Am stat opt veacuri straja aceluias izvor.
 
 Titinile-ngropate, cu drugi si cu belciuge,
 Le pot urni nainte, cind vor sa li se-njuge,
 Si-nchide inapoi,
 Spinarile de tauri, alaturi, cite doi.
 
 Tu, care stii deschide si descuia cu-o soapta.
 Esti mai presus de mine, de mester si de fapta.
 
 |