| Cunosti in vreme visul ca sfirseste. Ti-ai asteptat osteanul trist pe scut
 Sa-ti intre-n zale reci in asternut
 Si sa-ti framinte trupul tilhareste.
 
 Si te socoti ca iedera, deodata,
 Ramasa-n leganare si pustiu.
 Ai banuit ca platosa-i patata,
 Pe care odihnisesi, cu rachiu.
 
 Faptura vrajitoare si duioasa!
 Nu te-am oprit s-astepti si sa suspini
 Ci te-am lasat sa-l incilcesti in spini
 Fuiorul vietii tale de matasa.
 
 Mi-am stapinit pornirea idolatra
 Cu o vointa crincena si rece;
 Caci somnul tau nu trebuia sa-nece
 Sufletul meu de piscuri mari de piatra.
 
 Durerea noastra-aduce cald si bine
 Celor hraniti cu jertfele din noi.
 Eu, noaptea, ca un pom, ascult in mine
 Cazind miloase,-n cuiburi, sfinte foi.
 
 |