| Nepretuind granitul, o, fecioara! Din care-as fi putut sa ti-1 cioplesc,
 Am cautat in lutul rumanesc
 Trupul tau zvelt si cu miros de ceara.
 
 Am luat pamant salbatec din padure
 Si-am framantat cu mana de olar,
 In parte, fiecare madular,
 Al fiintei tale mici, de cremene usurc.
 
 Smaltandu-ti ochii, luai tipar verbina,
 Drept pleoape, foi adanci de trandafiri,
 Pentru sprancene firele subtiri
 De iarba noua cc-a-ntepat lumina.
 
 Luai pilda pentru trunchi de la urcioare,
 Si daca-n sani si sold a-ntarziat
 Mana-mi aprinsa, eu sunt vinovat
 Ca n-am oprit statuia-n cingatoare
 
 Si c-am voit sa simta si sa umble
 Si sa se-ndoaie-n pipaitul meu,
 De chinul dulce dat de
 Dumnezeu,
 Care-a trecut prin mine si te umple.
 
 Femeie scumpa si ispita moale!
 Povara-acum, cand, vie, te-am pierdut,
 De ce te zamislii atunci din lut
 Si nu-ti lasai pamantul pentru oale?
 
 |