| Tiara, grea pe frunte, de aur gros batut, S-a faurit frumoasa, acum vreo sapte veacuri.
 Muncita, in robie, de mester priceput
 A-mpodobi tertipul cu gingasii si fleacuri.
 
 Aci, cunosti calciiul ciocanului, lovit
 In bulgarii de aur supusi silit strivirii
 Si-ncovoiati de-o floare la locul potrivit,
 Prinzind infatisarea, treptat, a-nchipuirii.
 
 Aci, se subtiaza metalul straveziu.
 Si, fir plapind, ca firul de par prin flori se coase;
 Tors ca din furci de aur si ajungind matase,
 Pe nicovala neagra, se isca nimbul viu.
 
 Trei rinduri de zmaralde, ca dintii din gingie.
 Rotunde, deopotriva, jurimprejur rasar,
 Pe-alocuri intrerupte de-o piatra rubinie
 Si de un bob mai mare de vechi margaritar.
 
 Pastrata pentru
 Pasti in camin cu-ncuietoare,
 Tiara sta-n parete, pazita de doi sfinti.
 Albastrul captuselii patat e de sudoare.
 Pe crestetul, din vremuri, al fostilor
 Parinti.
 
 |