| lata-l cuprins in singura lumina Ce-o altoieste cerul pe pamint.
 De linisti mari cararea lui e plina
 Si pasul lui e tinar, drept si sfint,
 Precum ar fi al codrilor de stele
 Cind s-ar misca din loc, si-n mers
 Pastorul alb, ivindu-se-ntre ele,
 Si-ar face drum, pascind, prin univers.
 
 L-asteapta-n zari talazele de fier:
 Nestrabatuta lor intunecime -Ce bat zagazul limpedelui cer
 Cu spaima, hotarire si cruzime.
 E o statuie de-ntuneric sfintul,
 Si ochiul care sa-l patrunda
 
 Nu l-a nascut din lutul
 Iul pamintul.
 Ca sa-l ridice peste el si unaa.
 Amfora.-n jur cu-o antica pictura
 Ce-si aminteste-n murmur c-a ramas
 Plinul de umbra pin' la gura,
 Vas tamiios, pe-un fost iconostas,
 Du-te, purtata-n soare cu mindrie,
 Pina acolo unde-s zori de seara.
 Si varsa-te in bezna cenusie intreaga, linistita, solitara.
 
 |