De ne-ar ajunge numai icoana ce o lasa O unda linga luntre, un povirnis de casa, O vatra-nvaluita-n cenusa catre seara Sau un tighel de piatra pe-o cruce seculara.
Tu ti-ai inchide ochii si le-ai porni sa vie Icoanele pierdute-n lumina aurie. Si-ai retrai trecutul intreg, cu ochiu-nchis. Fara sa simti ca-ncepe sa semene a vis.
Dar invierea celor ce-au licarit de sus Si se intorc sa urce pe zari, de prin apus. In pulberile lumii cernute-n amintire. Se intocmeste goala, intr-o perdea subtire. Icoana lor e vie, dar sufletul defunct e. Ce-a fost hotar iti lasa din el citeva puncte. Din fosta-mparatie azi a ramas o harta, Cu care-n vintul iernii cirpesti fereastra sparta. Era portretul unei fapturi de alb azur. Din care, pentru lampa, croiesti un abajur. Aducerile-aminte biletul ti-l trimit Cerind adeverinta un plic neiscalit.
Tu, du-te si atinge-ti de lacuri si gradini
Aripile minjite. din timpuri, cu lumini.
De vreme ce dorinta si vatra nu-ti ajung.
Petrece lumea toata. calare,-n lat si-n lung -
Si todeauna tinta la care ai ajuns
Sa-ti cadamoarta-n suliti. ca un vultur strapuns.
|