| marea sapa-n adancuri
 amfora
 sa puna cenusa
 buzelor nerabdatoare de blagoslovirea sarutului diminetilor fierbinti.
 
 poetul
 sapa-n adancul inimii
 amfora
 sa puna samanta
 cuvantului slobod, ca tipatul pasarii ce-si cheama perechea.
 
 marea in noi,
 se inalta, coboara,
 apoi sapa
 amfora
 sa puna cenusa
 pieptanatoarelor din fata oglinzii
 patate de blamul singuratatii.
 
 
 poetul cu noi pe drumuri mergand,
 sapa-n adancul talmacirii
 amfora
 sa puna cenusa
 clipei de astazi-pasare fenix,
 suflarea ei piatra de temelie este
 absidei cunoasterii.
 
 |