Stefan si Dunarea

Nu, pre sfantul Dumnezeu!
Ca-mi esti dulce la privit
Si mai dulce la iubit,
Ca lumina soarelui
La lupta viteazului .
De-ti sunt draga, de-s frumoasa,
Ia-ma, doamne, ori ma lasa.
Ba! de-a fi sa lupt pe data
Chiar cu Dunarea turbata,
Nu te las nici chiar de-un pas.
Nici chiar mortii nu te las.
Apoi dar, ramai cu bine,
Ca tu n-ai parte de mine!'
Fata zice si s-arunca
Iute-n Dunarea adanca!
Valurile clocotesc,
Pe copila-o-nvaluiesc
S-o azvarl din val in val,
Departand-o de la mal.
Turcii stau incremeniti,
Moldovenii impietriti
Si tatarii inlemniti.
Stau si ulii in zburare,
Stau si caii-n alergare,
Sta si soarele-n mirare,
Caci deodata ce se vede?
Cine-n valuri se repede?

Domnul Stefan cel vestit,
Domnul cel nebiruit!
El s-azvarle nebuneste
Si inoata voiniceste.
Taie-o brazda, taie noua,
Taie Dunarea in doua,
Si pe fata mi-o ajunge
Si la piept cu foc o strange
Si se-ntoarce fericit
Sus, pe malul inflorit.