Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Alexandru Philippide
(1859 - 1933)

13 Poezii

Poezia de azi

Lacrimi
de Ion Pillat


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Cu lichior Van Swieten

Vezi toate poeziile poetului






Foarte usor, cu prietenii alaturi,
Ar trebui sa stim vreun minim rost,
Sa vedem vreun mic semn de piele,
O vanataie discreta dupa lobul urechii,
Cu violenta voma in care se vede un pic de sange.
Dar necunoscute raman
Trecutul ce-alearga inapoi sub fundatii mereu,
impreuna cu viitorul
Pe care-l tatonam fricosi cu-n baston de alpinist.
E-n noi ceva ce nu-i de partea noastra,
O nocturna altralgie.
Un el de lung supinator fata de saturniana paralizie,
Prostratia externa.
Exista un viermusor marunt si stenic

Ce-ntruna cara-n noi acid arsenic,
Si lent, avanturi, idealuri departe se duc,
Pe urmele imparatului
Napoleon,
Pe urmele sinucigasilor de demult


Despre care nu mai stim unde sunt,
Cei care sfarseau en allumant un rechaud,
Si cei ce-au pierit in incendiul
De la
Ringtheater din
Viena in 1882,
Si la
Opera
Comica din
Paris in 1887.
Unde e lumea lor?
Cartile au pastrat doar un parfum suav si cateva gesturi.
Acum bantuie o torpoare intelectuala
Si-o amnezie impenetrabila,
Deasupra oceanului neadormit, deasupra
insulelor
Filipine,
De unde se importa stricnina,
Battl 's vermin killer pentru cei care se saturasera.
Pentru ahtiatii dupa un sfarsit maret,
Dupa valuri de combustii disperate,
Si tarmul, oricat ar fi de departe, imi pare deseori
Ca-mi fosneste la picioare, si ma intreb
Daca asta nu e prevestirea generala care se imparte,
Lasand peste tot pupile dilatate si cadavre
rigide, exhumate
Si rascolite de anchetatori, exasperant,
Fiinte otravite cu la coque du
Levant,
Insa placerea de-a ma intalni cu prietenii
Nimeni nu mi-o poate lua.
Umblu pe maluri cu-o haina de vant,
Pe deasupra acestei viituri de valuri de mare,
Cu inima stransa, gandindu-ma undeva departe,
Unde nici cu sufletul, nici cu mintea
nu se poate ajunge,
Si nici aterizand in campul colturos al practicii,
Calare pe faimoasa eega/cuemcepatrat.
Acum cand sunt atat de suparat, inaintea
pragului dintre milenii
Care-ma da nu stiu ce fel de emotii prostesti.

Exista-n noi un intuneric ce ne face
sa-ncordam timpanele,
Mai adanc decat o prapastie (a destinului?) prin care plutesc pene usoare si frunze si crengi
Si coapse dolofane de ingeri.
Toate s-au retras mai in spate, in urma.
Cand
Pompeiul se ineca in bioxid de sulf si cenusa,
Cand corabii cadeau sub bombarde impinse de cocoloase de canepa muiate-n sulf topic,
sub soare decrepit,
Cadeau visari si-orase, cetati de piatra,
Acum tot vin apele negre, imi inunda gura
Si valul palatin si inima toata,
E-un gol care ne-nghite, un vid ce mistuie si soarbe,
Vartejul viu despre care scriu acuma,
un iei lupi-spwna
Prinsa de
Agricola in
De re mettalica lui.
Caci moartea-i pana la urma prilej de victorie triumfala,
Moarte cu sangele subtil ivit in saliva,
Sange din borcanele care stau la rece,
Sange spalat de ploaie pe caldaramuri,
Sange din abatoare, coagulat in vase enorme,
Sange viu care fosneste in vene,
Moarte, cu imense porti deschise,
Si pajisti fara capat sub soare nebun,
Frivole si vagi anotimpuri care se-ngana deasupra,
Unde se lafaie-n voie o noapte de vara
cu fulgere calde,
Ritmand cantecul broastelor grase din balta,
In plina iarna, cand peisajele patetizeaza
Iar cu ma-ntorc plin de regrete,
Rascolesc o lada cu manuscrise din tinerete,
Revin, o recidiva afurisita ma tine legat
de zidurile masive,
De-alei riguroase, de un imens corolar de slabiciuni,
Sunt luat pe sus de un suflu urias, o tromba
Ce-aduna acoperisuri, masini, fel de fel de obiecte,
Ca in
Florida in toamna anului 1992,

Cand a cazut
Bush la alegeri,
Orilej ca la
Bagdad sa se pocneasca sticle de sampanie,
Ma las purtat de-acest val, desi nu recunosc
astazi caderea,
Mai simt in mine-un rest de-avanturi,
de noi incrancenari,
Mai cred ca lumea va fi stiut sa-nvete,
Mai sunt in stare sa vad
in noianul de porcarii un cat de mic semn de speranta,
Dar maladii sublime transmit ascutite tresariri,
Pe hartie milimetrica, o pulsatie esentiala,
Un /id care se extinde,
impingand inspre margini lumea noastra primavaratica,
Lasand-o prada iernii turbate.



Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Cu lichior Van Swieten pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.





Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate





Copyright 2020 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani