Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Octavian Soviany
(1954 - ?)

5 Poezii

Poezia de azi

Cintec mut
de Tudor Arghezi
La patul vecinului meu
A venit aznoapte
Dumnezeu.
Cu toiag, cu ingeri si sfinti.

Citeste Cantec completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Vasile DĂNCU biografie completa







Vasile DĂNCU
   
  poetul Vasile DĂNCU  
   
A debutat in revista Albina, Bucuresti, 1967 si a colaborat la Steaua, Tribuna, Romania literara si altele. A publi¬cat volume de poezie: Cantece, ed. Dacia, 1974 si Gravuri lapidare, ed. Dacia, 1990. Despre creatia sa poetica au scris Laurentiu Ulici, D.R. Popescu, Victor Felea, Petru Poanta, Marin Bucur, I. Muresan, N. Bosbiciu.Referinte critice:



„Vasile Dancu traieste in satul Runcu-Salvei. Casa lui e undeva pe un deal. Acolo isi cumpaneste gandul si versul dupa cum inverzeste sau vestejeste, dupa cum da muguri sau se usuca sub ploi si zapezi ceasul cel mare al pamantului. De acolo se uita in lume si peste lume. Acolo sta el si face planuri de eva¬dare, acolo imbatraneste visand lungi calatorii.
Atat a fost omul acesta de ocupat cu studiul hartilor lumii, cu randuirea celor de folos la drum lung si la drum scurt, cu desenarea schitelor corabiei sale, incat abia tarziu a observat ca marea cea mare s-a retras, iar casa lui a ajuns un port pe un deal, un port ciudat pe un deal transilvan. De acolo, de la „capitania portului”, Vasile Dancu a inceput intr-o buna zi, prin 1966, sa emita acte: documente cu deplina valabilitate pe Marile Imaginarului.



Cele de mai sus sunt, fara gres, ade¬va¬ra¬te. Caci o lectura, chiar si fugara, a celor do¬ua carti care preced aceste Simple propozitii (res¬pectiv Cantece, editura Dacia 1974 si Gravuri lapidare, aceeasi editura 1990) deve¬lopeaza cu claritate tema si obsesia centrala a poeziei lui Vasile Dancu: imposibila calatorie. Iata o dovada din prima carte: „Ia-ma cu tine Cristofor Columb, /strabunii mei /au fost legati de glie /si nici o mare nu i-a leganat. /

Opincile lor /aveau infatisare de caravela, / dar navigau /numai prin lutul ogoarelor. // Eu sunt ascultator, te-oi urma /pe multe paralele si meridiane. /nu vei fi silit /sa-mi legi piciorul de corabie” (Cristofor Columb). Este in poezia lui Vasile Dancu un nestapanit „dor de duca”, dar si o „ancora” pe masura care zadarniceste plecarile. Este in poeziile sale o permanenta tensiune, un odgon care vibreaza intins intre „aripa” si „radacina”. Este o incordare dureroasa care il face pe „agricultor” sa vada in forma opincii forma unei corabii sortite insa sa navigheze de veacuri pe valurile de lut ale dealurilor. Nu cred sa se fi scris la noi o poezie in care zadarnicia gandului de a porni la drum si imposibilitatea de a evada de sub puterea magnetica a locului sa fie atat de simplu, sintetic si frumos puse in cuvant. As indrazni sa spun ca este surprinsa aici o trasatura definitorie a sufletului romanesc, aceea de mirare impacare intre „cu capu-n nori” si „cu picioarele pe pamant”.

Nimic nu defineste mai bine relatia dintre poet si poeziile sale decat titlurile cartilor. Vasile Dancu evita formularile pompoase, nu cauta titluri sofisticate ori socante, nu cade in aceasta paguboasa moda. Cartile sale imi dau, prin titluri, acea de neuitat senzatie de simplitate si curatenie, cum numai caietele de scolar, invelite in hartie albastra, cu eticheta alba cu chenar fin ti-o dau. Grija de a consemna la inceputul fiecarui volum anii in care poeziile au fost scrise ma face sa cred ca poetul isi gandeste cartile ca pe niste „jurnale de bord” ce cuprind notatii esentializate despre furtunile, porturile, intamplarile ivite de-a lungul traseului si, mai ales, despre starea „corabiei”. Cat despre titlul cartii de fata Simple propozitii, fara sa vreau, imi evoca cea mai frumoasa definitie din clasele primare, subversiva ca un vers genial, „Propozitia este o gandire spusa sau scrisa”.

Dar sa vedem ce a aparut nou in colectia de „gandiri scrise” intre 1986-2000 a lui Vasile Dancu. In primul rand, printre versuri se insinueaza o nota de amaraciune, adie renuntarea: „Nicicand prin sat /n-or trece corabii, /abia pana la glezne /sunt apele lui” (Sat intre dealuri). Apoi, piedicile in calea visatei calatorii sunt tot mai mari, tot mai de luat in seama: „Pe zi ce trece /dealurile cresc /numai cu gandul /le urc si le cobor” (Cantec). Pe deasupra, asemenea feciorului pornit in cautarea tineretii fara batranete, poetul trebuie sa constate ca zarile sunt mai putin permeabile: „deasa e padurea /pe care o strabat”. De altfel, in primul ciclu al volumului, Calatoria, poetul incepe o opera¬ti¬u¬ne de anulare a chiar sensului oricarei evadari, o anulare a mirajului: „Am mers prin vanturi, /vaslind, batuti de ploi, /sub indi¬ferenta cerului inalt. /Cand am pus piciorul /pe solul promis, /am vazut ca toate sunt la fel /ca-n locul stravechi / de unde plecasem” (In primul port). Daca insa ceva domina atmos¬fera cartii, acel ceva este presentimentul sfar¬sitului aces¬tei „drumetii fara drum”, o tot mai prezenta presimtire ca evadarea nu este posibila, caci traseele iau forma de rotiri in cerc. Adevarata calatorie, marea calatorie, trecerea ce le inglobeaza pe toate este aceea a Timpului. Toate, visatele, mijloace de transport, toate vehiculele intretinute in vederea voiajului mult dorit (micul autobuz, locomotiva cu aburi, corabia, nacela balonului) incep sa se metamorfozeze in altceva, sa devina evidente accesorii metaforice ale unui ritual funerar. Numai ca, in poeziile lui Vasile Dancu, moar¬tea nu are nimic intunecat. Atata doar ca vege¬talul si carnalul prind a se asemana nelamurit si a se amesteca: „Inima, inima / cum vei fi aratand - /frunza de carne /batuta de vant”. Moartea este imaginata ca un lup „politicos” care il ia pe calatorul coborat in gara finala, il duce „dincolo de linii” si ii sfasie „parerile de rau”. Sau ca o trecere intr-un tinut stravechi, mitic, al vanatorii, ca in acest admirabil poem:

„Va veni un mic autobuz
si ne va duce /pe un alt meleag.
Vom lasa colinele de aici
si satul cu biserica de lemn.

Acolo, cine are cal si carabina
vaneaza zilnic
pui de dinozauri.
Ajuns in acel loc
nu-ti mai aduci aminte
de nici o umilinta
traita anterior”

(Alt meleag).

In ciclul al doilea al cartii, Hanul, il ga¬sim pe poet in postura de marinar batran si carcotas, privind ba in urma spre copilaria ca „o fiica nelegitima”, ba proiectand personaje grotesti pe „peretii lumii proaspat varuiti”, aci sarcastic, aci cu amaraciune, dar impacat cu sine, povestindu-si aventurile si sustinandu-si optiunile. Si merita amintite doua repere care aduc lumina intre gandurile depanate la Han: credinta in „cartea de hartie” si credinta in puterea nemuritoare a poeziei: „La capat de drum /doar tu vei auzi /pasarile crangului dintai”.

Fiu de taran fiind, poezia lui Vasile Dancu are, poate, in lectura aceasta o poarta preferentiala. Dar si pentru ca, de la o vreme, taranul ardelean imi pare a fi prizonier al unui destin eleat.

Nu stiu daca si-o fi imaginat vreodata sageata care porneste din arc si nu ajunge niciodata la tinta, ori pe Ahile cel iute de picior care nu poate in nici un chip sa prinda din urma broasca testoasa, dar e cert ca Vasile Dancu are ceva dintr-un Zenon transilvan.
Ion Muresan


Citeste si:




Poeziile poetului



Biografia lui Vasile DĂNCU pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.





Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate





Copyright 2020 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani