Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Eugen Ionescu
(1909 - 1994)

2 Poezii

Poezia de azi

Povestea Dochiei si ursitorile
de Mihai Eminescu
Creşte iarba, mări, iară,
Bătută de vânt de vară
Unde mi-i pădurea rară.

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Amintiri despre pescuit

Vezi toate poeziile poetului






Nu sint ahtiat dupa peste.
Dar pentru frumusetea pasnica a indeletnicirii am practicat aproape toate soiurile de pescuit, oriunde m-au purtat intimplarea si slujba mea de medic.
Pretutindeni, de la piraiele
Carpatilor pina-n noianele
Dunarii si bugazurile
Marii, mi-am az-virlit undita si mi-am inmuiat volocul.
Numai in paradisul
Deltei n-am ajuns.
intiia oara am vinat pastravul in
Jii, cind apele nu-i erau inca negre de spalatura carbunilor de la
Petrosani. intepeneam ceasuri intregi pe malurile inguste, in miini cu o undita taiata din-tr-o mlada si cu cirligul dintr-un bold indoit.
L-am prigonit si mai aprig in
Isvarna
Gorjului, cu ape care nu ingheata iarna.
Bietul pastrav!
L-am fugarit uneori ca pe o vietate de uscat in vadurile
Dimbovitei.
Aveam un agent sanitar iscusit, care-mi da de veste indata ce un pastrav mai marisor scapa din defileul
Stoienestilor, jos, spre
Gemenea.
Atunci ne dezbracam pina la briu si incepeam goana dupa el.
II descopeream in vadurile mai scazute, unde-l urmaream cu indirjire pina-n bulboanele adinci in care-l pierdeam.
Dar nu ne lasam. il scormoneam curind, si de-acolo, batind apa cu bete si prajini, urcam asa dupa el cite o jumatate de zi, pina il incolteam sub un bolovan ori intr-o scobitura, unde, obosit de atita alergatura si zbataie, se pitise speriat.
Acolo il inhata mina fulgerateca, asijderi unui cioc de cormoran, a sanitarului.
Mai tirziu l-am pescuit tacticos, cu undita perfectionata si musca artificiala, la doua mii de metri inaltime, in apele de gheata ale
Galesului si
Bucurei.
De dimneata si pina-n amurg luminile si umbrele muntilor dimprejur se schimbau, inmuiate in undele cu misuna de pastravi adinci.
Alaiuri intregi de pastravi mari si mici dau ocol mai ales dupa-amiaza, inconjurind iezerul aproape de maluri ca intr-un ritual.
Ici-colo, cite unul zvicnea pe neasteptate, saltind de citeva schioape afara, dupa musculite, ca sa caza numaidecit inapoi cu un plescait ce ne trezea aproape cu spaima din asteptare.
Uneori salbaticiunile viclene nu mai dau la momeala de tirg.
Atunci schimbam nada.


Puneam carabeti, un soi de larve de carabusi, pe care le gaseam in maluri.
Sau aninam in cirlige cosasi grasi, ce ne sareau de sub picioare improscati in toate partile cind calcam poienile.
Dar nu mincam cu siguranta pastravi decit cind vestita
Maria
Magdalena, gazda ohavnica a
Retezatului, se indura sa ni-i aduca.
Pleca de la casa de adapost singura, era taina ei, si in cel mult doua ceasuri era inapoi, cu traista plina.
Se vorbea de vrajitorie.
Eu cred ca isi avea anume cotloane, adevarate crescatorii de pastravi, unde-i prindea dupa voie.
Am avut noroc si de lostrite bucalate, acesti pesti stravechi, aproape fabulosi, neam de al pastravilor.
Ele s-au prins ca niste minuni in unditele noastre intinse in
Bistrita
Bicazului.
Una a cintarit aproape sase kilograme.
Acum lostrita e pe cale sa piara si din apele muntoase ale
Moldovei, singurele care-i mai pastreaza saminta si legendele.

Dupa ce mi-am facut stagiul la munte, am descalecat doftor de plasa in regiunea muscelelor.
Aici am gasit mestesugul pescuitului cazut si schimonosit: nu se mai aflau pescari, sau nu fusesera niciodata.
Oamenii se multumeau cu peste sarat adus in butoaie de la tirg.
Pentru cel viu se pricepeau numai sa arunce dinamita in bulboanele riurilor, unde se stringea pestele aproape stir-pit.
Pe atunci nu erau legi si oprelisti care sa-l apere.
Dupa ce zbucnea detunatura si apele speriate tisneau de un stinjen, incepeau sa iasa la fata cu burtile in sus tot soiul de pesti mari si mici, cu basicile launtrice plesnite si urechile podidite de singe.
Prada usoara si fara nici o bataie de cap.
Ati tras vreodata cu pusca in peste?
Mi-aduc aminte cum pe un lac incopciat intre magurile plasii impuscam stiucile cu carabina.
Dimineata pina dupa rasaritul soarelui cirduri de pesti marunti ieseau dupa musculite si se zbenguiau in razele calde.
Stiucile hraparete se tineau dupa ei.
Pindeam clipa prielnica si le luam la ochi cind se intorceau spre noi de-a latul.
Lovitura impuscaturii zvirlea stiuca spre mijlocul lacului.
Dar daca era ucisa, incetul cu incetul, plescaitul molcom al apelor o aducea la mal, unde o trageam cu prajina.
Era un fel mai cinstit de a minca peste decit vinat cu dinamita.
Prin locurile astea de dimburi unii proprietari aveau helesteie in fundul ograzilor, dar nu se osteneau sa le ingrijeasca, nici sa le praseasca macar cu pesti buni.
Lasate la voia intimplarii, ele se potmoleau si se umpleau de broaste si raci negriciosi.
Dar cel mai cumplit pacat impotriva pescuitului il savirseau zvirlind in apele curgatoare si in lacuri gogosi de peste, facute cu sucuri veninoase.
Am vazut-o si pe asta: intregi sau sfarima-te si amestecate cu mamaliga, boabele otravitoare cumparate de la tirg erau puse in anumite locuri ale riului.
Bietii pesti care gustau din ele incepeau sa pluteasca deasupra, amortiti, si se duceau pe apa la vale, unde erau adunati fara nici o impotrivire, cu mina.

Apoi poruncile stapinirii m-au mutat pe alte meleaguri, la sesul cu noi chipuri de pesti.
Aici am ajutat pescarilor din
Greaca sa traga navoadele cu crapi cit viteii si sa-si puie pripoanele in cirlige.
De multe ori dihaniile se smulgeau din fier si se duceau cu pripon cu tot.
Rasturnata din lotci, sumedenia de pesti se zbatea pe tarmuri, ca sa fie incarcata in carute.
Apoi apele ramineau singuratice si linistite.
Cind limpezisurile i le impinzea usor fumuriul serii impunse de luceafar, lacul si malurile plantate cu vii luau o infatisare si o pace ca
Ghenezaretul
Evangheliei.
Afara de plaga cea mare a tintarilor, mai singerosi ca vampirii.
Aici am mincat intiia oara crap la protap - carnea cea mai gustoasa din lume - si ciorba pescareasca in zeama careia trei rinduri de peste isi dospisera bunatatea.
in baltile
Dunarii am deprins mestesugul virselor si cum se asaza cotetele, infipte sub apa insemnata din loc in loc cu cite un bat care iese afara, intocmai ca degetul unui inecat.
Dascal mi-a fost un baietan ofticos pe care-l ingrijeam. il chema
Cotet, dupa numele bunicului, un vestit hot dunarean.
Neamul, odinioara voinic si pradalnic, se stingea acum cu aceasta ultima mladita firava.
Si totusi, baiatul nu se lasa.
Se tira cum putea pina la cotete si la virsi, pe care le intorcea cu fundul plin de argintul-viu al intregii semintii de pesti ai baltii, lini, platici, salai, eleni si bibani, invristati cu somotei, crapi, stiuci si cite un tipar.
Pe urma am zvirlit alaturi de pescarii cei mari cu vatafi mreji si navoade uriase purtate de zeci de oameni prin care prefiram apele
Dunarii si cerneam pestii adincurilor.
Aici, la gura
Argesului, am prins la cirlige, cu momeli de hoit, somnii hulpavi, leviatanii apelor noastre, care, dupa spusa lumii, inhata copii de la scalda.
In pintecul spintecat al acestor dihanii s-ar gasi deseori cite o mina sau alt madular din prada inghitita.
Bucuria cea mare era cind primavara
Dunarea umflata spargea zagazurile si naboia cu puhoaie de peste in balti.
Atunci nu mai contenea pescuitul si se umplea lumea de peste: ajungea sa ai o luntre si o mreaja.
Una din cele mai originale privelisti ale baltilor este bataia crapilor, in aprilie si mai, cind crapoaicele isi leapada ouale.
Atunci crapii ies de la adincurile reci din mijlocul lacului si se indreapta vijeliosi catre apele calde de la mal, unde-i asteapta icrele nefecundate.
Li se vad numai crestele spinarilor taind ca niste dungi de otel undele.
In drum spre tarm, ei intilnesc pestoaicele cu care fac un fel de joc, o hirjoana erotica, apropieri, ciocniri, frecari, ceea ce-i aprinde si mai mult.
Ajunsi la citiva pasi de mal, crapii deodata se opintesc si se salta afara din apa, cu pinte-cele in sus, dintr-o smucitura care le apasa si le suge burta, facind sa tisneasca din ei saminta laptoasa ce albeste apa.
Aceasta saminta cauta setoasa ouale depuse de femele si le rodniceste
Multe cad prada lacomiei broastelor, mari gurmande de icre.
in tot timpul acestui neinchipuit balet al apelor, crapii sint atit de imbatati de iubire, ca nu mai vad, nu mai aud, sint numai ai fericirii reproducerii.
Oamenii ii pot lovi cu ciomege, cu lo-peti, si-i ucid cu inlesnire.
Mai tirziu, intr-un sat ghemuit in coturile
Dunarii, m-am intovarasit cu popa, cel mai iscusit vinator de cegi din tot lungul fluviului.
Era un ins sfrijit si pirpiriu, cu o barbuta argintie de tap si citeva degete de la miini mincate de lepra, lepra adevarata.
Dar se pricepea la mestesugul setcilor ca nimeni altul.
Din pricina asta am inchis ochii si am ingaduit ca lumea sa-i sarute mai departe miinile betege.
Dealtfel boala se oprise sau inainta foarte incet, poate si din pricina ca-si balacea toata ziua bonturile cu oase viermanosite in apele tulburi si incarcate cu miluri.
Popa stia totul despre cegi: intreaga viata, gusturile si apucaturile lor, de cind se zamisleau in bobul icrelor pina cadeau in cangile lui, totul in legatura cu fiecare ceas al zilei sau al noptii, cu lunile si cu anotimpurile.

Asa am aflat ca cegile se trag si se tin mai cu osebire
Ia malurile pietroase, de granit sau de calcar, unde le prieste si unde sfintia-sa aseza setea de-a curmezisul cursului.
Era un odgon, tare, intins intre doi tarusi infipti in apa sau prins intre doua barci.
De el atirnau cangile ascutite ale cirligelor cu nade gustoase.
Pentru ca funia sa nu cada la fund de greutatea fierului, se legau de ea citeva tivgi care o faceau sa pluteasca intre doua ape.
Viezuros si fara astimpar, prichindelul intra si iesea din tainitele
Dunarii, rascolind ca un cobold al apelor cu tot soiul de unelte maruntaiele fluviului.
Niciodata setcile popii
Gavrila n-au dat gres, cel putin cit am pescuit impreuna.

Intr-o vara am facut citeva saptamini pe scafandrierul, fara aparat
Ma asezasem pentru campania antimalarica pe malul unei balti bintuite de friguri.
Mi se ura, sugind in locul tinta-rilor, de citeva ori pe zi, cu acul, singele oamenilor, pentru cercetarile mele.
Ma imprietenisem cu toti copiii satului, cu care mergeam la scalda.
Cu acest prilej ne dadeam la cel mai simplu pescuit.
Citiva din baietani se lasau la fund si scormoneau adinc cu piciorul nomolul in care crapii, fugind de caldura, se ingropau de tot.
Din cind in cind, cercetasii ieseau, scuturind din cap, ca sa rasufle.
Cind cufundatorul simtea cu talpa creasta ascutita a spinarii de peste, scotea o mina si da de veste.
Ne asvirleam atuncea toti cu capetele in jos si, bijbiind pe fundul naclaios, cotrobaiam cu miinile locul aratat, de unde unul din noi se ivea biruitor cu prada, siroind el insusi, ca un drac, de namol.
Crapii prinsi ii pastram vii in giuvelnic, un cos de retea intinsa pe cercuri, cufundat tot timpul in apa.

Stramutat din loc in loc pe acele meleaguri dunarene, am ajuns in gazda la o vaduva tinerica de pescar bogat.
Era o femeie uimitoare.
Zvirlea prostovolul in balta cu maiestria cu care cowboy-ii argentinieni arunca latul si prind nu caii salbatici, ci, cum am citit, potirnichile si prepelitele din prerie.
Era vestita pentru asta in toata latura baltilor.
Atunci am admirat adevarata arta cu care se minuieste dificila unealta: o retea, o mreaja de sfoara, ca un sac, tinut de o fringhie lunga.
Dar e astfel ticluit, ca atunci cind il arunci el se umfla si se deschide ca o parasuta, de marginile careia atima de jur imprejur, ca niste ciucuri, un sir de ghiulele mici de plumb
Umbrela sta deschisa o clipa deasupra apei, apoi greutatile o trag la fund. indata ce umbrela s-a cufundat, pescarul trage de o alta sfoara, pe care o tine in stinga — in dreapta pastreaza funia cu care a azvirlit prostovolul - trage de o alta sfoara care inchide punga si o preface iar in sac.
In aceasta miscare de stringere umbrela aduna in capcana tot pestele aflat sub cuprinsul ei.
Gazda mea facea din azvirlitul prostovolului numai un fel de sport, o fanfaronada.
Ea nu si-ar fi stricat pielea ei alba pentru nimic in lume si nu iesea la pescuit decit dimineata ori seara, cind nu ardea soarele.
Pestele i-l scoteau si i-l carau acasa slugile si admiratorii, de care avea cu duiumul.
Marturisesc, am biruit-o cu greu si cu multe viclesuguri.
O pindisem odata cind se scalda.
Era o inotatoare nemaipomenita.
Cind ne indragisem, taiam amindoi curmezis suvoaiele
Dunarii.

Abia ma tineam de ea.
Se lungea mladioasa in straveziul undelor, aidoma unui somn mladios sau unei sirene.
Cind iesea, mirosind crud a umed si a proaspat, si-si tragea camasa de borangic peste trupul pietros, cu umerii poleiti, sinii inalti, sus, pe carena pieptului iesit inainte, si pintecele usor bombat, ca o platosa, coapsele trufase, mi se nazarea ca a coborit de pe soclul ei statuia
Victoriei de la
Samotrace
Neam de grecoaica din insule, corcita cu singe ardelenesc, pescarita mea era de o armonie si o frumusete care ar fi facut gloria unui sculptor destoinic s-o daltuiasca in marmora.
Putin a lipsit sa nu ramin acolo, pescar, legat de zeita baltilor toata viata.
Cum am scapat din mrejele ei nu stiu
De la o vreme, incepuse sa-mi fie frica.
Prea isi arunca bratele asupra mea, asemenea prostovolului.
Avea apoi un usor ris, care-mi amintea de rinchezatul unei iepe cind isi chema minzul.
Si o strungareata destul de nelinistitoare, care spunea multe.
Dar toate n-ar fi avut nici o putere daca aspre porunci telegrafice nu m-ar fi smuls cu sila din cangile ei, zvirlindu-ma iar pe alte meleaguri
Sefii, ingrijorati, se hotarisera sa ma mintuiasca cu orice chip.
Dar multa vreme au spinzurat in cirligele pescaritei bucati din inima mea.
Am aflat tirziu sfirsitul ei tragic.
Vadana, jinduita de un flacau indraznet de care-si batea joc, fusese incoltita de el cind iesise cu luntrea. indragostitul a sarit din lotca lui in a femeii si a tabarit s-o rapeasca si s-o treaca in
Bulgaria.
Ea s-a luptat voiniceste.
Luntrea s-a rasturnat si amindoi s-au inecat in
Dunare.
I-au gasit inclestati unul de altul.

Marea am vazut-o mai tirziu si numai ca musafir trecator.
Eram om matur cind am trecut in-tiia oara podul de la
Cernavoda.
Cu uimire de copil am privit de la
Palaz namila albastra a marii urcind pina-n cer.
Abia m-am putut dumiri ca dealul siniliu de la orizont era de apa, nu de pamint.
Am pescuit si in
Pontul
Euxin: scrumbii albastre prinse cu navoadele sub falezele romantice ale
Dobrogei si fripte acolo pe loc pe gratare care nu se curatasera de zeci de ani, asa ca mustul si mireasma pestilor patrunsesera fierul potmolit de untura vremilor.
Si nu-mi venea sa cred ca tirii slabi ca niste surcele sint aceleasi scrumbii de grasimea carora ne desfatam.
La
Constanta am prins chefali si guvizi cu undita, purtat in barca lui
AH.
In alte parti ale marii am tinut calea bancurilor de scrumbii in calatorie spre
Istanbul si am cercetat navoadele sparte de delfini impetuosi.
Navodarii se bateau cu pumnii in cap si jurau razbunare delfinilor, care dau astfel drumul pestilor prinsi, pricinuind pagube uriase.
Dar monstrii, ca sa le faca parca in ciuda, treceau de-a lungul tarmurilor, dindu-se peste cap, in tumbe, cum dam cind eram copil ocol ograzii de-a rostogolul facind roata-n miini.
in unele mreji gaseam hidoase pisici de mare cu cap de motan si coada de mita, fiare nesatule, desi doldora de pestele mincat de-a gata din navodul in care patrundeau.
M-am minunat de viclesugul simplu cu care se prind lufarii durdulii, cei mai gustosi din pestii marii.
Pescarii luau pene de curcani din care pliveau smocuri de firisoare.
Aceste bucatele mici de fulgi erau legate de vreo douazeci de cirlige insirate pe o sfoara lunga, cu o ghiulea de plumb la capat. inainte de apusul soarelui, cind lufarii ieseau la vinatoare de hamsii, urcam in barca si ne luam dupa ei.
Cunosteam locul unde se afla si incotro se indreapta dupa miriade de pestisori infimi, cit niste ginganii, care se ridicau din mare si zburau la fata apei, cu un sfiriit de stol de lacuste stimit intr-o fineata.
Erau hamsiile, urmarite de lufarii prigonitori, care goneau inapoia lor.
Visleam intr-acolo si slobozeam in mare ghiuleaua impodobita cu pene de curca.
Lufarii, crezind ca fulgii sub care pindeau cirligele sint hamsiile, le imbucau cu lacomie.
E drept ca, inmuiate in apa, nadele semanau aidoma cu fitisoarele hamsiilor.
Cind turcul tragea sfoara, scotea atirnati de ea zeci de lufari dintr-odata, pe care-i desprindea repede, ca sa arunce iar si iar ghiuleaua.
Si vinatul nu contenea decit tirziu, cind cerurile deasupra marii se inchideau incet, cu parere de rau parca.
Am scos de asemenea midii si scoici din valvele carora cadeau grauncioarele de margaritar, fara nici un pret, umplind nisipul plajilor.

Dar cele mai frumoase amintiri le-am strins de pe malurile
Buzaului, unde m-am nascut si am crescut. inca de copil plecam cu tarbucul, o bucata patrata de plasa prinsa intr-o cruce de lemn, cu colturile ridicate si infipte intr-o prajina lunga.
Cautam sub malul riului un
Ioc unde socoteam ca trag pestii.
De obicei coada unui virtej, acolo unde apele, dupa ce s-au involburat in ochiuri adinci, se potolesc intr-un liman.
Cufundam lin capcana tarbucului cu un bot de mamaliga in ea si asteptam.
Din timp in timp, o scoteam binisor, ridicind-o de coada prajinii.
In reteaua picurind argint se zbatea o mreana alburie si citeva zvirlugi neastimparate, cu ghimpi in urechi, pe care si-i infigea in degetele mele.
Rareori prindeam un crapcean ori un clean mai marisor.
Prada o treceam, cu grija, intr-o groapa scobita in nisip si plina cu apa, care tinea pestii vii.
Apoi viram tarbucul - halaul, cum i se spune in alte parti - la loc si iar asteptam.
Asa pina-n amiaza mare, cind foamea ma gonea acasa.
In sat nu erau pescari de meserie.
Dar toti pescuiau cind venea
Buzaul mare.
Pe atunci ploua parca mai des si mai mult
Cind norii se rupeau pe muntii albastri din fundul vaii, de unde riul cobora ca un balaur minios, apele se umpleau si se faceau ca un terci in urma undei, ce trecea tunind.
Atunci, pestii, ametiti de izbitura viiturei neasteptate, loviti de butuci si de bolovanii rostogoliti de siroaie, sufocati de namolul rascolit de iures, fugeau la margini ca sa scape si sa rasufle.
Acolo astepta, gloata, tot satul, barbati, femei, copii, insirati de-a lungul malurilor, unii cu oale si strachini, altii cu ciure si site, citiva cu tarbuce, cei mai multi cu miinile goale.
N-aveau decit sa se plece si sa culeaga din apa ca braga pestii inaclaiti.
Atunci se satura satul intreg de peste, mai ales fite si zvirlugi ghimpoase, fel de fel de baboi, mrene si uneori chiar crapcean.
Copiii plecau acasa, cu sinul doldora de plevusca.
Alt chip lesnicios de pescuit era leasa.
Se alegea din albia mare a riului o coada, o girlita care se abatea cu un zagaz de pietre pe prund in jos. in gura acestui crac razlet se aseza cu mestesug o impletitura de mlaja, in chip de papuc, cu deschizatura inainte si virful
Ia vale.
Leasa aduna in scoverga ei si prefira toata apa girlitei, care se strecura mai departe prin ochiurile gratiei, lasind in ciocul lesei prada.
Din cind in cind, pestisorii rostogoliti licareau o clipa pe alunecusul impletiturii, ca sa se opreasca in capcana din capatul infundat al lesei. intr-un conac de noapte se puteau stringe citeva strachini de albisoara.
Lesele se puneau numai seara.
Dupa neschimbatele legi ale firii lor, pestii isi tineau nesmintit obiceiul: ziua sa urce cursul riului, iar noaptea sa-si dea drumul inapoi la vale.
De cind e lumea lume, viata lor penduleaza intre aceste doua calatorii, una pentru mincare, cealalta pentru somn.
Noi ii pindeam la intors, asteptindu-i cu gura lesei proptita in calea apelor, pe care ei le coborau.
Stam acolo la paza capcanei, pe prundurile lucitoare, spunind povesti pina ce
Carul-mare isi rasucea osiile.
Alaturi ardeau focuri, la jarul carora coceam porumb.
Dar cel mai drag dintre toate mi-a fost pescuitul cu ostia, un fel de furculita mare, cu doi sau trei colti, care se infigea in peste.
Vinatul cu ostia se face numai noaptea, la lumina faclelor sau a unor bardace prinse intr-o coada de lemn si pline cu pacura aprinsa.
Se aleg de obicei noptile de toamna, cind apa e mai rece si pestele mai moliu.
Ne stringeam cinci-sase prieteni din satele invecinate, ne sumecam pantalonii pina dincolo de genunchi si intram in vadurile bolovanoase ale
Buzaului.
Paseam furis, miscind lin picioarele, asijderi fantomelor, ca sa nu trezim pestii adormiti linga pietre sau intre lespezi netede.
Lumina faclei, tinuta cu stinga de fiecare din vinatori, tremura ca o alta vapaie a stelelor si patrundea apa pina la fund, amestecind umbrele noastre cu ale copacilor de pe maluri.
Trimba toti sau razleti, colindam in susul riului apele revarsate, ocolind bulboanele si ochiurile pina tirziu dupa miezul noptii.
Ajungeau uneori pina la noi, pe aripile linistii, sunetele clopotelor de la
Manastirea
Ciolanul.
Cei mai indeminatici, cind zareau naluca incremenita a pestelui, izbuteau sa infiga fierul in mreana pitulata sau in crapul ce sta animat de piatra ce-si alesese sprijin pentru noapte.
Totul se savirsea intr-o pace si o tacere gidilate numai de sopotul undelor, ce ne impresurau coapsele cu fiori.

Cind ne patrundea frigul si ni se ura, ne strigam unii pe altii si ieseam.
Aprindeam focuri, mincam merindele si beam cu vitejie o sticla de posirca in cinstea celor citiva baboiasi care ne aratau vrednicia.
Aceste simple si senine bucurii sanatoase s-au zidit adinc in temeliile vietii mele.
Pe ele s-au putut cladi, fara sa ma striveasca, durerile de mai tirziu.



Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Amintiri despre pescuit pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.





Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate





Copyright 2020 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani