Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Eta Boeriu
(1923 - 1984)

5 Poezii

Poezia de azi

Epistola catre Voltaire
de Grigore Alexandrescu


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Ciobanila

Vezi toate poeziile poetului
24 iunie 1957






Bolea dus, cu arsuri, trintit in niste paie sub sopron: parea mort. Doar cosul pieptului i se misca, slab, a rasuflare, si pielea i se infiora scuturata de friguri, cind crestinul care venea uneori sa-l vada ii turna o oala cu apa rece in cap. Dupa citeva zile de nesimtire s-a trezit din noaptea zacerii, a deschis ochii si a dat sa se scoale. Dar miscarea a savirsit-o mai mult in gind; trupul nu l-a ascultat: i-a bitiit numai un picior, i s-a rinjit o buza si a icnit o spuma verzuie Istovit, s-a culcat tot in gind, la loc, in bezna creierului oblonit. Somnul insa i-a fost de aici inainte mai linistit, fara spasme, dind pas intremarilor launtrice sa urce din adincuri.
Pe urma s-a desteptat intreg si de-a binelea. A incordat grumazul deztepenit, si gitul ascultator i-a inaltat capul de pe pamint, cit ochii sa poata privi imprejur. Mai tirziu picioarele nu s-au mai flescait sub el, ci l-au ridicat si l-au tinut in sus.
Bucuros, omul care-l priveghea i-a pus dinainte o strachina cu lapte si o felie de mamaliga. El intii le-a mirosit: izul lor i-a inviorat narile si i-a chemat, ca dintr-o departare neagra, sovaitoare aduceri-aminte A limpit cu ragazuri laptele, care abia se ducea, cu noduri si zabave Plecat apoi asupra mamaligii, a dat numai din coada la ea, s-a tras inapoi si iar s-a trintit Asa a min-cat din mina omului si a adormit adinc alte zile, pina s-a sculat deplin sanatos, cum fusese mai inainte mare, voinic si flocos, ciine ciobanesc alb, coborit de la stina, de-a dreptul din munte.
Atunci omul l-a strigat poruncitor pe numele ce-i lasase pastorii, cind l-au tras aproape mort din dasaga de pe spatele magarului si i-l dasera in primire.
-Samson, vin aici
Dulaul nu l-a cunoscut insa de stapin, glasul nu i-a mers deloc la inima si nu s-a clintit. A miscat usurel motul cozii si i-a zimbit oleaca, trist, din priviri. Astfel, de la inceput s-a pus o rece departare launtrica intre om si animal, care s-a talmacit numaidecit intr-o plecare a ciinelui spre poarta. Omul a alergat dupa el, l-a ajuns; cu oarecare sfiala, l-a mingiiat pe cap, la radacina urechilor, i-a petrecut pe nesimtite cureaua cu lant pe dupa git, l-a adus cu vorbe bune inapoi si l-a legat de un stilp al sopronului unde zacuse. I-a pus in fata bucate, pe plac: dinele n-a vrut sa mai manince


- Da-i drumul sa se duca, daca asa ii este voia, dupa turma lui, ii zicea nevasta gospodarului. Astia stiu urma urmele si poate isi gaseste stapinii.
- D-apoi baciul insusi mi l-a incredintat si m-a rugat sa i-l ingrijesc, si daca traieste sa i-l pastrez pina-n primavara, cind urca iar pe Foisag. Mi-a dat doar arvuna putinica de brinza si •n-am legat. Si apoi ne pazeste casa, ca tot n-avem o javra sa latre macar la calatorii de pe drum.
Dar Samson nu stia tocmeala baciului, nici de grozava boala ce-l lovise cind coborau Valea Urseiului, de zacerea lui in dasaga in care-l purtase poste intregi asinul. Pina ce, neputind sa-l mai care cu ei, nici sa-l ingrijeasca cum se cade, ciobanii, in drum spre balta, il dasera in seama celui dintii gospodar intilnit in cale, cu rugamintea sa-l adaposteasca, pina s-o alege: „au moare, au scapa".

- E jigodie, spuse gazda, primindu-l: uite cum ii frige botul si i se urdurosesc ochii. Nu tuseste?
- Ba si tuseste, spuse cu mila baciul. Mi-e scump ca un copil, urma el, ca-i vrednic si mintos, minune mare! Aduna oile risipite si le vegheaza mai dihai ca unul din noi. Nu stie ce-i lenea ori lasarea De cind il avem nu se mai staveste lup in preajma stinii. Sa-I Iapad, mi se rupe inima, ca l-am crescut chiar eu de cind era de-o schioapa. Adica se cheama ca nu-l lapad, o intoarse el, sporovaind inainte, ca unul ce era lacom de vorba, de care postise atit amar de vreme acolo sus, unde nu-i iesea din gura decit: „hai, oaie, nea, oaie bir, oaie"
- Si uite, se porni el iar, ti—1 las dumitale, ca ne-au cuprins ploile, si pe el l-a facut leoarca. Mi-e sa nu prinza junghi.
Gospodarul, zapacit de-atita vorba, dete din cap ca asa este si ridica ochii la cerul din care tiriia fara contenire de o saptamina in sir o ploicica marunta si deasa, cu vint rece ca de munte.
- Ti-l las deci dumitale, o lua de la capat baciul guraliv, ca esti si te vezi gospodar cuprins iar pentru ingrijiri si hrana tine bcrbinta asta. La intoarcere, daca-l mai aflu, ti-oi face si altfel de plata, ca vindem, se cheama, brinzeturile. Si sa stii, adaose el intorcindu-se, ca numele lui este Samson, pentru ca-i voinic ca tizul lui din Scriptura. Si s-au urnit cu turme, cu pastori si tarhatul tot sa se mistuiasca in negurile ploilor.
Dar, cum spuneam, de tocmeala asta intre baci si gospodar Samson nu stia si nici nu vrea sa stie. Lui ii ardea sufletul de dorul ciobanilor si al turmei. Aici, in cuprinsul unui stinjen, cit ii ingaduia lantul sa se miste, gainile ii ciuguleau mamaliga de sub nas si niste purcei obraznici il guita necontenit navalindu-I, cit trebuie sa se apere de ei mursicindu-i de urechi ca pe oile neascultatoare - si n-a mai rabdat. intr-o noapte s-a smucit cu putere, a smuls stilpul care putrezise si l-a tirit citiva pasi. Noroc ca lantul a iesit prin capatul lemnului si el a putut porni numai cu fierul de git. A sarit apoi peste poarta inalta si a fugit, nebun, dupa ai sai.
Chiar din poarta a pus botul in tarina noroioasa a drumului si a inceput a coteli, ici-colo. Aproape de casa si prin santul de alaturi si prin iarba imprejurimilor unde fusese popasul turmei, el putu deslusi urme invalmasite si citi izul lor cu nasul, ca pe niste slove intiparite cu mirosuri pe pamint. Dar mai la vale, merse din ce in ce mai anevoie, pina ce orice semn si miros pieri; ploile le spalase cu desavirsire Dar el tot a mers asa, in oibul locului, cu urechea si coada mereu mai pleostite, pina s-a oprit ratutit. Nu stia incotro sa mai apuce. S-a pus in sezut pe marginea drumului si a urlat lung spre murite si apoi catre ses: nu i-a raspuns nimeni. A pornit iar si a calcat pret de o posta, pina ce, istovit, s-a culcat intr-o porumbiste desnadajduit.
in zori a plecat iar, se inseninase. Si dimineata, cind soarele urcase de-o sulita, el intra intr-o margine de sat. A incetinit mersul si, cu bagare de seama, a trecut pe Iinga cea dintii casa, de-a lungul unor uluci de tambre, din dosul carora s-auzea o larma si niste zbierete parca de miei Prinse suflet: erau ai luiinainta si se opri in poarta deschisa. Adevarat: in ograda tarcuita ca o stina zburda un ciopor, dar de un alt soi de miei, cei mai multi albi: sareau, se zbenguiau, se luptau, alergau, cu mare ramat.
Canele, amagit, intra inauntru. Nimeni nu-l baga de seama. Mai in fund in fata lui o cladire tot alba, cu ferestre mari, cum nu mai vazuse in viata Iui. Deasupra pridvorului o tablie, pe care, daca ar fi invatat buchile, Samson ar fi citit: Scoala primara mixta a comunei Lunca-Frumoasa, catunul Poeni. Dar el nu stia carte si nici copii nu mai vazuse. Cunoscuse numai oameni mari, indeosebi pe baciul lui si pe pastori. Ceilalti cu care avusese de-a face nu-i placuse. I-ar fi muscat, dar la certarea stapinului se multumea sa-i miriie. Pe cind gigilicile astea saltarete de aici din tarc aduceau cu mieii despartiti de-a basca de oi, zbierind dupa mamele lor. Se apropie sa-i miroasa
Un copilas il zari si dete alarma. Ciinele cu blana vilvoi, terfelita de pulberi si noroaie, cu lantul tiris dupa el, se infatisa fioros. Si speriati fugira gramada in pridvorul scolii.
- Domnule, strigau, domnule, un ciine, un ciine turbat! Numaidecit se ivi din tirla un om voinic si mustacios cu o nuia in mina.
- Ce e neorinduiala asta, copii? striga el.
- Un ciine turbat! zbierara ei iar.
- Unde?
-Uite-l colo, domnule si copiii aratau cu miinile intinse spre el.
„Asta e baciul lor", isi zise Samson. Se ridica si se smeri, virind putin coada intre picioare.
invatatorul se uita de departe Ia el: era hid in adevar, dar nu parea primejdios. Sta linistit, fara nici un gind rau. Totusi, n-avea ce cauta la scoala. Facu citiva pasi, se pleca sa ia o piatra, o azvirli in el si-l huidui.
Samson, ca orice strein, nu mai astepta: se trase afara, si dascalul inchise poarta, multumin-du-se sa-l mai alunge cu un „huo" Dar ciinele nu se departa mult; il intriga noul soi de miei si stete locului: „tarcul o fi al baciului, dar drumul era slobod", si se puse in sezut, cu ochii la poarta.
Copiii se luasera dupa domnul lor si, cautind pietre, se bulucira la zabrele sa-l loveasca. invatatorul ii certa.
- Un ciine fugar, poate s-a ratacit Lasati-l in pace. Intrati in clasa. Copiii nu se-ndurau sa se dezlipeasca de la uluci.
- Uite, ma, ce cap mare are
- Vezi, e cu lantul de git.
- N-are ochii rosii, domnule, si nu-i curg bale, se facu firoscos un tinc.
- Cutu, cutu, na il striga citiva. Ciinele misca a multumire coada infoiata.
„Mieii astia, cind nu zbiara, vorbesc ca baciul meu", gindi el.
- Tata spune ca e a bine cind un ciine ratacit trage la o casa.
- Lasa, lasa, aici nu e casa, e scoala. Destul intrati in clasa. Si domnul abia ii putut umi cu nuiaua din urma, ca pe o turma, si-i viri in tirla.
- „Tot miei sint", hotari Samson.. Apucase el sa-i miroasa de aproape. Dar nu erau miei de si, desi straiele lor aveau iz de lina, erau miei de om Si astfel Samson isi dezlega singur nedumerirea. De acum incolo stia cu ce are de-a face. Se puse pe brinci, isi rezema botul pe labe, cu °chii tinta in ograda, sa vada ce se mai petrece cu ei. Cum era insa lihnit de foame si ostenit de alergatura, atipi, ceea ce nu i se intimpla altadata.

Il trezi larma cunoscuta, cu zbieretele de mielusei. Se ridica. Copiii ieseau voiosi din clasa si se risipira zburdind in curte, dornici dejoaca. Dar invatatorul se arata numaidecit cu nuiaua, ii strinse ca un baci si-i rindui doi cite doi, pornind spre poarta, o deschise si le dete drumul prin strunga ei. Apoi se intoarse si intra in tirla.
„Ce mai incoace si incolo: aidoma ca la stina!" Si Samson se bucura nu numai cu virful cozii, ci in el intreg. Gasise o farima de turma, cu baci De buna seama ca are sa fie nevoie si de ciine vrenic Mai ales in imprejurari ca cea de acum, cind ii trimite singuri la pasune Caci unde ar putea sa-i sloboada din tarc, afara?
Copiii iar il vazura. Unul mai indraznet iesi din rind catre el
- Fugi, ma, ca te musca, ii strigara toti.
- As, nu mi-e frica. Nu musca daca nu-i faci nimic si se cauta in traista de la sold. Samson ii urmarea orice miscare Baiatul scoase o halca de mamaliga intinsa cu brinza si
i-o zvirli. Ciinele o inhata din zbor: coltii albi ii lucira o clipa grozavi si cerul gurii se zari negru, ceea ce ii infiora pe toti si-i facu, de unde pornisera spre el, sa se sfiasca indarat. Dar ciinele da multumire din intreg stuful cozii, semn ca mai astepta alta halca. Baietelul ii arunca inca un cocolos, pe care Samson il prinse asijderi Atit le-a trebuit celorlalti Toti si-au scormonit trais-tioarele de dupa git si i-au pus dinainte care o frintura de azima, care un bot de brinza, unul o aschie de slanina, altul niste mere.
- Pai tu nu stii? Ciinii nu maninca poame
- Al meu maninca prune, mereu il bate mama si-l alunga din livada.
- Da' grozav e, ma, al tau! Se urca in pom
- Nu, ma prostule, le culege pe ale de pe jos.
- II tineti voi nemincat, sari altul. Ia sa-l saturi de mamaliga si sa-i mai zvirli si oase: sa vezi atunci ca nu mai strica porumb din lunca si poame din ograda.
Samson isi indestulase foamea si se desfata privindu-i cu ochii luminati de amintiri, lin-gusindu-si botul, si prinse sa-i iubeasca.
Unul mai marisor isi lua curaj, veni pana linga el, intinse mina si-l mingiie intii pe cap, apoi indrazni si pe spinare.
Ciinele scheuna si-i linse minuta. Numaidecit altii tabarira pe el sa-l atinga, sa-l scarpine si se ghiontira, se imbrincira galagiosi gata de bataie. Ciinele sta linistit, n-avea porunca de la baciul lor sa se amestece si sa puie rinduiala.
invatatorul auzi larma de la poarta, iesi, se supara, goni ciinele, ii aseza iar in sir, facindu-le vint pe drumul satului, si stete sa se uite dupa ei cu nuiaua in mina, pina se departara. Samson se dete dupa coltul zaplazului si se aseza pe asteptare, petreeindu-i cu ochii.
Dar numaidecit acolo pe drum zarva intre ei iar incepu.
- Ma, saracul, nu i-am dat apa, si i-o fi sete!
- Lasa, ca se duce el singur la piriu si bea, facu nepasator unul.
- Da' ce, ma, tie cind ti-e sete te duci la piriu?
- Daca n-am de unde bea, ma duc. Si harta era gata sa izbucneasca.
- Lasati, ma, ca-i aduc eu intr-o oala cum ajung acasa, ca stau aproape.
- Numai daca li-i mai gasi aici se ingrijora o fetita. Eu l-as lua acasa la mine.

- Fugi de-acolo vrei sa te bata ma-ta? Ea n-are mamaliga destula pentru tine
- Lasa, ca te spui eu mamii, se smiorcai ea. Si galagia calatori inainte spre inima satului.
Curind a sosit copilasul care fagaduise apa. Dar n-a pus vasul jos, ci, mindru, i l-a tinut chiar el la bot, asa ca Samson a limpit din mina lui. Prilej sa se grozaveasca povestindu-si celorlalti isprava.
Cind, dupa prinz, au venit la scoala, copiii au gasit ciinele la post, in poarta. Care cum trecea, il mingiia. El i-a numarat cum intrau unul dupa altul in stina, prin strunga imprejmuirii.
-Tii! am uitat sa-i aduc mincare, sejalui fruntasul clasei.
- Mai! Am eu niste nuci in buzunar, isi aduse unul aminte. Si ii zvirli un pumn plin. Samson mirosi una, o lua in gura si o sparse in dinti. Apoi, cu indeminare, alese miezul, care-i placu. Si se lua de alta. Daruitorul fu fericit.
- Vezi, ma, ca stie sa Ic manincc? E destept!
Cel cu apa, ca sa nu ramiie mai prejos, isi inflori isprava, precum ca ii dase sa bea apa chiar din pumnii lui, pe care si-i aduna, ca sa le arate, in chip de cupa.
Dupa ce copiii s-au mistuit in clasa, Samson s-a statornicit iar dupa colt, unde s-a culcat. Stia ca au sa-l scoale cu ramatul lor cind vor navali afara, in tarc.
Dupa alte ceasuri de asteptare, cirdul mieilor de om s-a vestit prin larma de zbierete, si ciinele s-a ivit sa-i primeasca. Vazu cum din nou baciul ii insiruie de plecare si le da drumul. Ciinele se mira. Nu pricepea: ii trimite la pasune acum scara? si singuri? Acolo sus la stina nu se obisnuia asa ceva: sa lasi miei, chiar cirlani mai marisori, de capul lor, sa-i manince lupii Si se lua dupa ei, citiva zeci de pasi in urma, apoi tot mai aproape in spatele cioporului, cu lantul tiris, si baga de seama ca unul cite unul se razneste si intra in tarcuri de tirle deosebite. Ciinii satului il simtira si harmalaia se deslantui Ca unul ce se socotea strein si tara drepturi, Samson se trase intcleptesle inapoi, prin mijlocul drumului, si se intoarse la scoala. Aici era oarecum daca nu la el, cel putin tolerat, macar la poarta, unde dormi.
In zori a facut cercetare amanuntita locului si imprejurimilor, gasi piriul, bau si intra cu labele sa Ie spele; s-a lins, s-a puricat, s-a descilcit cu dintii de ciulinii prinsi in blana. Si s-a intors din nou ca la o datorie sa se intepeneasca in strunga prin care intra mieii Astia, mai tirzior au venit iar, fie unul cite unul, fie inhaitati doi-trei, strigindu-se, alergindu-se din urma. El i-a intim-pinat de data asta sculindu-se si iesindu-le mult inainte, cu clatinarea intregului maturoi al cozii.
- V-am spus eu ca n-are sa plece? Uite-l, ne-a asteptat.
- Pai mi-era ca-l gonesete domnul
- Dar ce are domnul cu el? Vede si dumnealui ca e ciine bun si destept.
- Mai destept ca tine: daca l-o primi in clasa, are sa te intreaca in aritmetica
Toti risera. Si darurile, brinza, oase, mamaliga, plouara dinaintea lui Samson. Iar mingiierile nu mai conteneau.
- Haideti, ma, ca am intirziat, se trezi unul.
Dar invatatorul le vazuse popasul si se ivi la poarta cu nuiaua.
- Iar va pierdeti vremea cu ciinele asta de pripas? se rasti el. Intrati repede in clasa. Si se pleca sa ia pietre sa-l alunge.

- Nu-l izgoniti, domnule, se ruga „manitorul", ca e bun sa pazeasca scoala si casa d-voastra. Adevarat: intr-o latura a curtii se mai aflau doua odaite, locuinta dascalului, cu o brazda de
flori uscate in fata si o pompa de apa intr-o latura. Asa ca de data asta domnul nu mai zise nimic. Cerceta doar lung cu ochii ciinele, care tinti drept in ochii lui o privire calda si credincioasa, cum isi privea baciul. Si, ciudat, invatatorul, parca mustrat, si-i pleca pe ai lui in jos. Renunta sa-l mai goneasca si-si mina tacut copiii in clasa.
Baietul care luase apararea ciinelui nu mai putea de bucurie ca izbutise.
La prinz, acelasi joc: alaiul mieilor omenesti defila iar pe dinaintea lui. Copiii din nou se oprira, il alintara, se hirjonira cu el, care primi cu bunavoie joaca, si se lasa bucuros la toti, ca si cum ar fi fost al tuturor.
invatatorul, miscat, ramasese locului sa-l spioneze. Cind sirul porni, Samson se lua dupa copii si-i petrecu o bucata Apoi se opri: n-avea porunca sa se ia la harta cu ciini streini Stete nedumerit in drum; apoi se intoarse la locul lui. invatatorul il astepta. Se gindise: era singur, nici nevasta, nici copil, nici catel ori purcel. Intrase in sat cu miinile goale Dupa ce plecau scolarii nu raminea un suflet linga el, in pustietatea asta de margine de sat unde era zvirlita scoala. I se facu mila si de el si de animal, asijderi lui, pierdut, raznit de-acasa, stingher. Cine stie, o fi avut si el un adapost, stapin bun, de vreme ce trage la oameni si iubeste copiii, si se hotari. il chema cu blindete in curte. Ciinele se apropie sfios, gudurindu-se: il poftea baciul la judecata.
- Vin aici! si-i tacu semn cu palma linga el. Samson i se asternu la picioare, tinguindu-se incet.
Dascalul se pleca, ii trecu mina peste blana, dete de cureaua care-i sugruma grumazul, o desfacu si lantul cazu. Ciinele se ridica, se scutura ca de o povara si-i linse mina: era mai mare si mai puternic decit ii paruse la inceput. ii placu si-l adopta. inchise poarta, il lua si-l pofti in pridvorul casei, unde impartira amindoi putina merinda.
- Tu ai sa ramii aici la mine, ii vorbi el.
Samson intelese, cit se cuvenea sa priceapa un ciine mintos, si se supuse. Dupa prinz copiii il aflara tot in poarta, dar in partea dinlauntru, de catre curte. Fara lant, slobod, el ii primi cu autoritate: baciul sta in spatele lui.
- Copii, le spuse invatatorul, m-am incredintat ca in adevar e un ciine bun Cine stie cum s-o fi pierdut il opresc aici, al scolii Sa aveti grija de el sa nu-l necajiti niciodata cu nimic. Cine stie de ce folos ne poate fi!
- il ingrijim, il ingrijim! strigara toti voiosi.
Astfel, Samson, uns ciine pazitor, intra in stapinirea scolii si a ograzii, cu tot ce se afla in ele: suflete si lucruri; dar mai ales mieii. La cea dintii recreactie a fost linga ei si intre ei. ii placu zburdul lor, lovirea berbeceasca in capete, fugarirea unul dupa altul. Dar nu mai ingadui sa se razneasca vreunul pe afara, pe laturile departate ale ocolului, sau sa se agate de uluci. Alerga numaidecit dupa bezmetic si-l abatea la loc, in cird.
invatatorul, uimit, ii urmarea tot timpul purtarea. Copiii faceau haz, ca de-o joaca a lui. La plecarea cirdului, ciinele iesit la poarta se uita rugator in ochiul baciului, cerind parca invoire sa-i insoteasca.

- Du-te, ii spuse intr-o doara invatatorul, si-i dete dezlegare cu mina intinsa dupa sirul elevilor. Si Samson isi lua slujba. De data asta nu mai pasi sfios in coada alaiului. Ci alerga, ca cel cu raspundere, cind in frunte, cind pe laturi, cirmuindu-i grijuliu, cu invatatorul din ce in ce mai minunat, tinindu-se dupa ei. Din cind in cind, Samson intorcea la el capul, sa vada daca e multumit cum isi implineste datoria. inca raminea uluit cind se desfacea cite unul din cird, si nu stia ce sa faca si cata inapoi spre baci
- Lasa-l ii porunci dascalul, facindu-i semn cuvenit cu mina, lasa-l Mergi cu ceilalti mai departe
El pricepu si isi urma slujba, cind pe laturi, cind inainte, dupa cum cereau abaterile copiilor, pe care trebuia sa le stavileasca. Sarira ciinii satului, de care copiii aveau frica si se aparau cu pietre si ciomege. Dar acum nu mai fu nevoie. Samson lasa o clipa alaiul, se repezi in cel dintii zavod din cale, il chelfani bine si se intoarse linistit. Sarla pieri in curte, unde schelalai indelung. Si asa scarmana el in aceasta intiia zi de slujba o sumedenie de cotarle care sareau sa se dea la mieii lui. Cirdul se imputina. Cu invatatorul in urma lor, ajunsera la capatul ulitei mari. Mai ramasesera numai citiva copii, care se risipira prin ulitele laturalnice Samson vru sa-i duca si pe acestia, ca un paznic inimos si viteaz. Dar invatatorul il chema, si el veni ascultator si se intoarsera acasa.
- Bravo, il hiritisi baciul, mingiindu-l si Samson, fericit, scheuna de placere.
Cu aceasta, invatatorul se deslusi. Facuse experienta care-l incredinta de ceea ce banuise dimineata: ciinele venea de la o stina si era deprins cu disciplina oilor. II mai cerca apoi in cite-va dati si-l gasi la fel de viteaz si grijuliu; se putea bizui pe el. Rind pe rind, ciinii satului, mari si mici, atit de pe partea dreapta, cit si de pe cea stinga a ulitei isi incercara puterile si detera piept cu el: toti ii simtira adinc coltii si nu se mai aratara. Latrau miseii, de prin curti, la adapostul zaplazurilor. Daca vreun dulau mai trufas cutezase sa iasa afara din poarta, Samson numai cit se opintise in el si-l dase de-a berbeleacul, spre marea mindrie a copiilor.
Dupa citva timp, cind toti ii luasera spaima, era de ajuns ca el sa-si arate coltii - si nu pe toti - ci numai pe cei de sus, rinjind buza, ca nemernicii sa piara, chelalaind in fundul ograzilor. La urma, invatatorul il mai puse la o incercare. Se intelese cu un gospodar sa iasa cu o halca de carne si sa o zvirle inaintea ciinelui cit timp insoteste copiii. Vrea sa-l cerce: ce face paznicul in fata momelii. Zis si facut. Samson a mirosit-o din fuga si nu s-a oprit La inapoiere a gasit-o in acelasi loc si s-a plecat peste ea. Invatatorul, curios si oarecum clintit din incredere, a stat si el sa vada: ii parea rau de ciine, ca nu se tine tare pina la sfirsit.
Dar, oricum, nu-si parasise datoria. Acum, cind nu mai avea sarcina copiilor, i se ingaduia sa slabeasca. Samson, dupa ce mirosi carnea, se intoarse, ridica piciorul de dinapoi, urina cu dispret pe ea si porni dupa stapin invatatorul il imbratisa si-l saruta chiar acolo, in mijlocul drumului. Noroc ca era seara tirziu si ulita goala. De atunci nu l-a mai pus la nici o supraveghere si la nici o cercare.
Ajunsese mindria scolii. Se facuse din nou frumos. Ploile il spalasera si latele lui invoalte il imbracau intr-o sarica alba din crestet pina-n virful cozii. Dimineata cu dimineata, Samson isi primea mieii acolo, la intrare. Recreatie cu recreatie ii veghea, dind ocol horei lor. Se stia imputernicit de baci si se puse sa-si mustruluiasca mieii asa cum primise el predanie din batrinii ciini, mosi-stramosi ai stinelor.
Cind se stirnea o incaierare, intra voiniceste intre ei si-i despartea cu capul, cu lot trupul, dupa nevoie. Ba sarea pe cei mai neascultatori, ii punea jos cu labele si-i tinea astfel pina venea invatatorul, care-i da dreptate lui.
- Eu i-am dat porunca, spunea acesta, sa-mi prinda si sa-mi aduca pe toti cei neastimparati. Si ceilalati se bucurau de pedepsirea zurbagiului. Copilasii mai slabi, cind erau incoltiti ori
batuti de cei mari, il strigau sa-i scape. El alerga numaidecit, potolea harta, aseza pacea. Nu mai incapea indoiala: ciinele nu era ca toti ciinii; era un ciine nazdravan. O spuse intr-o zi unul pe care Samson il trasese de sub un vrajmas calare pe el si care-l indesa de pumni.
- Asta te scoate si din ghearele Zmeului cum auzise el in basmul cu Fat-Frumos cu Greul pamintului si Usurelul vintului, si toti credeau la fel.
Asa ca nimeni nu se supara pe amestecul si faptele lui, cum nu se suparau de pedepsele „domnului". Ciinele era acum peste ei, mintuitorul cel mare si aparatorul lor - acasa ii laudau grozav ispravile.
- Ia, a innebunit si dascalul vostru de atita singuratate, spuneau unii parinti. Aoplosit un ciine! in loc sa-si ia si el de nevasta o fata din sat: uite, de pilda. Ileana lui Cojoc, ori Mariuta noastra.
Chiar de la inceput se simtise nevoie de o porecla, ca sa stie si el cind il striga.
- Ce nume sa-i punem, copii? intreba invatatorul, ca la o lectie cu ascultare. Botezul incepu: se perindara tot soiul de numiri, care de care mai alandala:
- Ghiocel, domnule
- Ba nu, Brindusel, tipa altul.
- Tu nu vezi ca e alb, ma, ca ghiocelul!
- Eu zic Ursei, sari o fetita.
-Nu, e mai frumos Azor, ca cel din poezie, se iscusi minitorul.
- Nu-i bine, ca ala a murit: sa-i spunem Duman.
- Stai, ma prostule, ca asta e nume de bou!
- Bujor, sa-i zicem Bujor, gasi de cuviinta un prichindel.
- Da'ce, e floare? asta e voinic ca un leu. Sa-i spunem Leul. Asa e, Leul!
Multi ramasera cu gurile cascate la cel ce iscodise un nume atit de nemerit, ciudosi ca nu gindisera ei mai intii. Si erau gata sa se invoiasca. Dar sarira altii mai invatati:
- Nu se poate, domnule, leul nu creste in tara noastra, se intoarsera acestia spre dascal.
- Ba Leul! racneau cei dintii.
invatatorul trebui sa puna capat cu nuiaua sfatului care ajunsese sfada. Ciinele, alaturi, astepta, cu ochii la toate miscarile lor, gata sa sara si el sa-i impace
-Uite ce zic eu, isi dete la urma cu parerea dascalul, nemultumit de rezultatul dezbaterii, eu zic sa-l botezam Ciobanila.
Copiii se uimira.
- De ce?
- Pentru ca se poarta cu voi si va pazeste intocmai ca un cioban cu mieii stinei
- Ciobanila, Ciobanila! repetara cu mare insufletire toti.

Si Ciobanila fu noul nume al lui Samson. El il primi, bucuros ca s-a sfirsit cearta, il recunoscu ca al lui, si de aici inainte raspundea pe loc, ascultator, la orice chemare de Ciobanila.
Asa se trecu toamna indelungata cu ploi, inseninari si noroaie.
Numai un lucru nu-i placea lui Ciobanila: dumineca si sarbatorile Nu pricepea de ce in zilele astea mieii lui nu se intorc la tarc. El iesea in drum si ii astepta zadarnic Unii copii il zareau si-l strigau de departe. El alerga si incerca sa-i abata spre scoala. Dar se ivea baciul, care-i mina acum in alta parte, intr-o tirla unde el nu avea ingaduinta sa patrunda si de unde se auzeau rasunind cintece. Atunci, in zilele acelea uricioase, suna un clopot mare, cu vuiet adinc, nu mic si pitigait, ca cel de la gitul berbecului de la stina Clopotul asta chema pe mieluseii lui si pe baci acolo. Sunetele lui il patrundeau ca un vint sonor, ii intrau in blana si-l infiorau tot el se resemna si se proptea afara, dincolo de clopotnita, unde se punea cu botul pe labe Dupa ce se sfirsea ce se petrecea inauntru (nu stia ce: tuns de lina, mulsoare) se intorcea acasa numai cu invatatorul, amindoi posaci: mieii lor se amestecau in gloata oamenilor, de unde nu-i mai putea scoate.
- Lasa, Ciobanila, ca miine vin iar il mingiia dascalul.
Pe urma se asternu iarna, cu vifornite prin care trebui sa-si calauzeasca cioporul, si sosi Craciunul, cu vacanta. Scoala ramase pustie; ciinele si invatatorul - mihniti Ca sa-si treaca de urit, baciul se puse sa-i faca un adapost impotriva gerului, din niste scinduri alcatuite ca o cutie rasturnata cu fundul in sus, asternuta cu fin.
- Ai sa dormi tu aici, mai Ciobanila, imparateste, il indemna el dupa ce sfirsi. Si-l viri cam cu sila. Ciinele nu stete nici un minut. Iesi la zapada si nu se invoi in nici un chip cu capacul acela care-l inabusea Dimineata il gasi tot in pridvor, facut colac la usa.
- Hei, cu sarica ta miloasa, iti da mina sa mii afara si stapinul nu mai starui, il lasa in ale lui. Dar ciinele tinjea, se posomorise. Ca sa-l mai insenineze, il lua in ziua Nasterii Domnului la
biserica. Dupa iesirea de la slujba a fost o tavaleala prin zapada de-a valma, ciinele si mieii rostogoliti unii peste altii intr-o joaca nebuna, ca sta lumea si se uita ca Ia comedie. Ciobanila isi pierduse toata seriozitatea: facea nebunii mai rau ca un tinc fara minte. Atunci invatatorului ii veni in gind ceva. Strinse elevii si le vorbi astfel:
- Copii, lui Ciobanila i se uraste fara voi si va duce necontenit dorul. Eu zic sa treceti zilnic pe la scoala sa-l luati si pe el.
- Pai noi ne ducem cu colindul, domnule.
- Cu atit mai bine: il luati cu colindul, va insoteste cind mergeti cu sorcova si *u plugusorul Pretutindeni are sa va fie paza si tovaras.
Copiii strigara ura, zvirlindu-si caciulile in sus, spre marea bucurie a lui Ciobanila, care sari sa le adune de pe jos.
Astfel, ciinele isi lua loc si umbla intr-un cird de uratori pe la ferestrele gospodarilor, cu in-fruptare din covrigii, nucile si colacii de capatat. L-a inveselit nespus clopotelul de acioaie, in clinchetele caruia mieluseii lui cutreierara tirlele. S-a ridicat si a cerut sa-l miroasa. Avea iz bun, si el l-a lins usor. Asijderi a mirosit nuielusa impodobita a sorcovei: nu i-a placut, florile n-aveau miresme de munte. Izul lor aducea cu cartile purtate de copii la subtioara, cind soseau la scoala si el sarea sa-i miroasa.

A fost si de Boboteaza cu cioporul intreg. E drept ca n-a intrat in biserica. Dar a mers cu alaiul pina la malul apei unde s-a sfintit crucea. I-a trebuit apoi multa cazna pina sa adune mieluseii lui, care se incurcau pe alunecusul de gheata. A fost nevoie sa-l ajute si baci invatator.
Urma apoi cealalta jumatate de iarna, de data asta cu zapezi inalte si troiene pina la briu. Dracii de copii se virau in ele si-l strigau sa-i gaseasca. El intra barbateste in omatul pufos, riciia cu labele, ii scormonea, ii inhata cu coltii de sumane si-i scotea din gauri in hazul tuturor. Acum se lasa intuneric devreme si cadea noaptea pina-i astimpara pe la casele lor.
Dar s-a dus si iarna. Curind, Pastele a luminat satul, gatit si varuit de sarbatoare. in toate zilele vacantei copiii au venit sa-l ia seara la denii, ziua la cimp, unde se jucau pe iarba proaspata. Copiii ii culegeau flori, i le faceau manunchi si i le dau in gura. El le lua intre dinti si umbla asa cu ele un timp, ca sa le faca placere. Dupa ce osteneau, se asezau jos si-l faceau pe Ciobanila domn invatator. El sta in sezut si-i asculta. Rind pe rind, treceau in fata lui si-i spuneau poezii ori alte lectii. Cind gresea unul sau se incurca, ceilalti faceau semn ciinelui, care ii punea prostului nota rea, adica ii da brinci cu capul si-l rostogolea in iarba. Rideau toti si ridea si el cu coada.
De Sf. Gheorghe un copil i-a adus sa vada o pereche de miei priori. Ciobanila i-a mirosit lung si amanuntit. Izul de oaie adevarata ii destepta afunde aduceri-amintc cu aleanuri adormite, care il tulburara. Se mai adauga vremea, cu unduiri de adieri sosite din pajisti, cu cer albastru ca muntii si izuri incilcite abatute din toate partile pamintului, care-l imboldeau cu ghesuri nedeslusite - fara pace - nu se schimba insa.
Ramase acelasi strajuitor credincios al tirlei si al mieilor omenesti, si mai ales al baciului nou. Atit ca aproape nu mai dormea noaptea. Sarea necontenit, iesea din curte, scruta bezna, ulma vintul si, plin de o mare neliniste, de o ciudata presimtire, nu se mai culca. Astepta Astepta ceva de dincolo de rosturile obisnuite ale zilelor de aici Mocnea in el o seinteioara de nadejde, necunoscuta, in jurul careia alergau si se gramadeau toate mintile in simtirile lui de pina atunci.
intr-un revarsat de zori i se nalucira zvonuri de talangi. Ascuti auzul Veneau de departe, de catre vale, si urcau. O unda de vint le sterse. Se puse jos: pamintul nu-i impartasi nici o veste din coaja lui. Iar se scula si se ciuli tot incorda pina la durere auzul, si prin clestarul vazduhului trezit de intiiele albe pilpiiri ale luminii, suna, ca dintr-un fund pierdut de codru, talanga cu glas argintiu de la gitul lui Florin, berbecul trufas cu care avusese rica veche la stina. incremeni in ascultare: incet-incet, se slomneau si celelalte acioaie, una de la grumazul oii nazdravane, care scapase singura din gura lupului, alta de la gitul lui Foltea, urecheatul burtos pe spinarea caruia il cocotase baciul cind, bolnav, nu-l mai tinuse picioarele. Mai astepta Un latrat: al lui Labus, starostele dinilor turmei Si nu se mai indoi; nu mai pregeta Era adevarat! Tot culcusul de amagiri in care pribegia il silise sa-si faca popas se spulbera Mieii cei noi, baciul lor, tirla cea mare si alba? Piedici, peste care sarexum a sarit cu lantul de git orice poarta ce i-a stat in cale spre ai lui Fara sa mai cate inapoi, o lua la goana inaintea lor, pe drumul asternut cu umbre de roua si lumini, si zbucni deodata, ca din pamint, drept in miezul turmei. Sari pe pieptul baciului si-si rezema capul de inima omului, care-I imbratisa si-l primi cu ospat mare, ca la praznicul intoarcerii fiului pierdut.




Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Ciobanila pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.





Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate





Copyright 2020 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani