Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Eugen Ionescu
(1909 - 1994)

2 Poezii

Poezia de azi

Povestea Dochiei si ursitorile
de Mihai Eminescu
Creşte iarba, mări, iară,
Bătută de vânt de vară
Unde mi-i pădurea rară.

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Copacul lui Iuda

Vezi toate poeziile poetului






Era in noaptea de groaza cind ceata de ostasi si slujitori prinsesera pe dulcele
Mintuitor si-l purtau, legat, de la
Ana la
Caiafa si inapoi.
Judecata aspra se urma, grabita, in intuneric, si
Fiul
Omului indura tacut batjocura, scuipari si loviri peste obraz.
Toti il parasisera,
Petre se lepada a doua oara,
Sfintele
Femei plingeau incuiate in casa, iar bietii ucenici, inspaimintati, se risipisera ca un stol de cocori pribegi apucati de furtuna si ramasi fara de cirmaciu.
In acest timp un om, cumplit la vedere, ratacea, orbecaind prin paraginele gradinei
Ghetsemani.
Parea o iasma scapata din iadul cel mai afund cum se izbea de trunchiuri, purtind incolacita pe brat o funie noua si imprastiind in preajma-i o spaima fara de nume.


El umbla pleeindu-si genunchii tremuratori in fata fiecarui copac — si erau acolo mii — rugindu-se de fiecare sa aiba mila de el.
- „Indura-te, tu macar, si lasa-ma sa ma spinzur de cea mai oropsita din cracile tale."
Dar copacul, zguduit de friguri, isi inalta ca intr-un virtej bratele noduroase in sus, sa nu-l poata atinge si pingari omul blestemat ce-i plingea la radacina
Si de la copac la copac, odata cu omul alerga vijelia, spaima si nebunia.
Umbla astfel de ceasuri intregi, cind ajunse linga un cedru batrin, care la apropierea lui statu neclintit.
Era un urias cedru milenar, sub care
David isi cintase psalmii, la umbra caruia judecase
Solomon si prorocise
Isaia.
Iuda ingenunchie pentru a mia oara la poala batrinului copac si se ruga iarasi.
- „Indura-te tu cel putin si da-mi alinare!
Apa, cind vreau sa ma arunc in ea, fuge de mine: fierul ascutit sare cit colo cind se atinge de el pieptul meu si cu nici un chip nu ma pot ucide
Indura-te si ingaduie sa-mi spinzur trupul blestemat de una din crengile tale!"

Si iata ca cedrul patriarhilor, cunoscator al tainei, intinse si isi pleca milostiv unul din bratele-i puternice si omul acela putu sa-si potoleasca setea de moarte.
Si, cit ai clipi, de una din ramurile uriasului se legana domol ucenicul cel viclean prin care se implinise
Scriptura si se deschisesera portile zavorite pe unde navalea spre lume vremea cea noua.

Arunci o noua vijelie, si mai nebuna, se dezlantui in bezna gradinei, izvorita din minia celorlalti copaci care, frematindu-si frunzisul, strigau pina la nori impotriva cedrului:
- „De ce ne pingaresti neamul si gradina noastra, pe veci?"
- „Voi nu cunoasteti taina
Mielului dat spre junghiere pentru spalarea pacatelor lumii cu sin-gele lui
Dar ati vazut ca sub mine s-a rugat
Mintuitorul inainte de a fi prins de catre ostasi, si cel din urma cuvint al lui a fost iertare pentru
Iuda; cea din urma porunca ce mi-a dat a fost sa am grija de chinuitul sau ucenic si sa-l scap de povara unei vieti mai rea decit iadul!"
Si furtuna nu se potoli multa vreme inca.

A doua zi, cind s-a hotarit moartea lui
Isus si s-au inceput pregatirile de osinda, trebuia o cruce pe care sa-l spinzure si sa-l tintuiasca.
Citiva slujitori intrara in gradina
Ghetsemani sa taie un lemn din care sa alcatuiasca unealta de supliciu.
Dar nici un copac nu primea sa ajute la osinda si uciderea
Domnului si sa slujeasca astfel celor rai.
Topoarele isi stricau taisul in trunchiurile invirtosate ca piatra, fierastraiele isi rupeau pinzele zimtuite: si asa, din copac in copac, incer-cind, caznind si ocarind, slujitorii ajunsera la cedrul cel falnic, podoaba gradinii.
Copacul verde, plin de vinj si viata, astepta linistit, cu o craca uscata, groasa, smulsa parca de un fulger si darima-ta jos la tulpina intr-o doara, amarite, slugile lovira si in el.
Dar minune, topoarele se infipsera cu putere in trunchiul din care sareau, in toate partile, aschii, ca intr-un lemn moale de salcie
Curind o cruce grosolana din lemn nestrunjit era gata incarcata pe umerii robilor si pornita spre palatul lui
Pilat, de unde pleca alaiul osindei.
Dar pe cind se clatina zguduit de loviturile topoarelor, cedrul spunea celorlalti copaci ce-l bestemau ca tocmai el s-a gasit sa primeasca rastignirea
Mintuitorului:

— „Taceti si domoliti-va, ca voi nu pricepeti adincul tainelor.
Blestemul lumii nu se poate indica altfel: trebuia ca cel mai vinovat cu cel mai fara de pata sa se intilneasca odata; ca mila cea mai desavirsita sa se reverse peste vina cea mai fara de iertare si sa copleseasca; omul cel mai josnic si
Dumnezeu sa sufere aceleasi chinuri la un loc
Eu am fost cel sortit de prorocii acestei intilniri binecuvintate si rinduit ca trupurile amindorura sa spinzure de mine.
Uitati-va, eu duc acum
Mintuitorului cainta lui
Iuda!"



Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Copacul lui Iuda pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.





Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate





Copyright 2020 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani