Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Eugen Ionescu
(1909 - 1994)

2 Poezii

Poezia de azi

Povestea Dochiei si ursitorile
de Mihai Eminescu
Creşte iarba, mări, iară,
Bătută de vânt de vară
Unde mi-i pădurea rară.

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Demoniacul din Gadara

Vezi toate poeziile poetului
- File dintr-un apocrif - Sambata. 16 iunie






Ziua intreaga
Isus se straduise sa sature cu piine si duh multimile adunate in jurul lui pe tarmul
Ghenezaretului.
Se facuse tirziu si se lasa noapte.
Ucenicii, truditi de alergatura, jinduiau dupa odihna.
El insusi simtea nevoia de singuratate si popas in
Tatal.
Dar gloata, intesata cu tot soiul de schilozi, se inghesuia, nepotolita, sa-Latinga, sa-L vada, macar sa-L auda.
Si nu-L lasau sa le scape dinmiini.
Atunci ucenicii, inconjurindu-L, se asezara intre
El si popor, impletiti ca un briu si, cu din-sul in mijloc, izbutira sa se traga la corabie, pe care o impinsera repede la adinc.
Noroadele, ramase singure, tabarau acolo pe mal pina a doua zi, cind aveau iar sa-L caute.
Nu se ridicase inca luna si marea dormita pina departe, nedeslusita.
Nu se isca nici o cuta; doar usorul fisiit a ceea ce ei numeau corabie - o veche barca pescareasca, haraba burtoasa si greoaie, cu trei rinduri de lopeti, o prajina de care spinzurau doua pinze peticite si, inauntru, lavitele joase.
La pupa, putin mai ridicat, sta un mic podium, ca un patuc, sub care, la cea mai mica clatinare, patrundea, bilticiind, mocirla strinsa pe fundul alunecos, unde oamenii, cu ismenelc suflecate pina peste genunchi, balaceau prin tot soiul de plase si funii
Unii visleau de zor, altii rinduiau navoadele, citiva scotoceau prin cosuri, dupa merinde.
intre ei,
Isus, in picioare, privi multa vreme inapoi, spre tarmul tot mai pierdut, unde se aprindeau focuri la lumina carora parasitii isi gateau cina si isi alcatuiau corturi.
Din departare razbeau inca pina la
El, prin intuneric, strigate si chemari.
Si drama din sufletul
Lui, inabusita in toiul faptelor, se deschisese iarasi: inima i se rastigni intre o uriasa mila pentru necajitii intunecati de nestiinta si patimi si intre o sila nemarginita, un imens dezgust pentru scirnava strimtete, invirtosarea indracita a acestui neam indaratnic, cir-muit numai de ura, razbunare si nerecunostinta.
Privira, pina ce focurile se facura tot mai mici, apoi pieira
Si cu ele odata si norodul impur, pe care se caznea sa-l mintuiasca.
Gindul i se duse la pagini: cel putin acestia, in idolii lor, intruchipeaza maretele puteri ale


Tatalui:
Lumina, macar ca-i zic
Apollon, intelepciunea numind-o
Minerva,
Frumusetea dezvaluita in
Aphrodita, puritatea intrupata in
Diana
Si, astfel, cu mintile lor, ei urca pina la
Logosul a toate izvoritor, la principiul ideilor eterne.
Pe cind iudeii si-au facut un idol crincen din slova legii careia se inchina fatarnici, inlaturind si lepadind pentru ea pe
Cel ce le-a dat-o.
Si din nou ii arsera buzele de jar aprinse ale proorocului
Isaia; si isi murmura singur:

"Pamintul lui
Zebulon si cel al lui
Neftali, cum mergi spre mare, dincolo de
Iordan,
Galilea paginilor".

„Poporul care sta in intuneric a vazut lumina mare si celor ce stateau in latura si umbra morfii rasaritu-le-a lumina"

El se scutura aprig
Mai era de intirziat?
Pina cind va sa-si piarda vremea cu
Israelul impietrit in faradelegi, sa lupte cu fatarnicia fariseilor si materialismul grosolan al saduceilor, mult mai putred ca al paginilor?
Sunt si alte popoare in mostenirea
Tatalui care asteapta in bezna, dornice sa ii se deschida ochii
Marele prooroc nu-i fusese sol?
Nu vestise si acestora, cu sute de ani mai inainte, venirea luminii din imparatia cerurilor? il asteptau minti intelegatoare, suflete netezite de arta si cultura.
Si inima ii crescu sa cuprinda intreaga lume.
Iata, aici, la un pas, dincolo de lac, pamintul ce sta in intuneric -
Galilea paginilor cu
Gadara si cellalte zece cetati grecesti - il cheama.
intre timp ucenicii coteau catre un cotlon razlet, unde voiau sa traga peste noapte
Dar invatatorul se hotari: atinse umarul cirmaciului, care ridica ochii, si-i facu semn cu mina spre larg.
Vasul isi suci in loc pliscul, schimbind drumul cu o smucitura neasteptata ce trinti oamenii unii peste altii.
Petre, care migalea in capatul celalalt, cazu in brinci, se scula minios si venea impleticit cu gura plina de ocari spre cirmaciul vinovat, cind zari bratul
Domnului intins catre tarmul dimpotriva
-
Nu te supara,
Petre, mergem la cetatea
Gadarei, rosti
El linistitor.
Ucenicul, zgiit, se propti de-o lavita.
Abia dupa cc-si gasi cumpatul, indrazni sa spuna:
-
Doamne, nu vrei mai intii sa iesim la zinis?
Minem aici aproape, in covorul lastunilor
Miine dimineata facem dupa porunca ta.
-
Esti ostenit,
Kefa?
-
Nu,
Doamne
Dar tu ai nevoie de odihna.
Noi coborim pe mal, iar tie iti gasim culcus in corabie.
- iti multumesc, prietene, dar tot mai bine este sa ne aflam miine in zori dincolo de mare. -Asta inseamna sa vislim toata noaptea, baga de seama unul; nu adie pic de boare.
-
Nu-i nimic, ludo - intimpina invatatorul: ne rinduim cu schimbul.
Eu iau chiar acum locul lui
Andrei, care-i slobod sa se culce.
Si
Isus lasa mina-i mingiioasa pe capul intiiului chemat.
-
Niciodata,
Rabi, striga acesta inclestat pe minerul lopetii.
Suntem noi prea de ajuns.
Pe tine avem sa te culcam.
Lucram mai cu spor stiind ca te odihnesti.
-
Odihna mea este
Tatal.
-
Si a noastru
Tu, zise repede, impacat,
Petre
Si, cum sta plecat, ii imbratisa picioarele.
Apoi se prelinse la pupa, unde zacea pe poduletul zvintat un strat din vestminte si alte toale, ca un fel de asternut.
-
Doamne, te rugam toti, pentru dragostea noastra, intinde-te aici.
Somnul tau are sa ne tie trezi.
Isus se indupleca.
Iubirea lor ii mai molcomi durerea.
Lasa sa i se scoata hlamida alba, pe care i-o spinzurara cu grija la catarg, sa nu se boteasca, si, numai in tunica, ingenunchie, adincin-du-se in rugaciune.
Binisor, ei ii pusera capatii citiva colaci de fringhii invaluiti in saci pescaresti si gatira sa intinda peste ei o pinza din vintrea stinghera.
Apoi se pusera pe vislit.
Se simtea in auz rasuflarea apelor adormite, pe care le trezea cite un peste zvicnit din adinc

Multa vreme minuira, tacuti, vislele.
Nu li se stinsese zelul.
Dar, cu fiecare stinjen cu care inaintau, ii cuprindea o descurajare si o ingrijorare indreptatita, cetatea
Gadarei, cea cu faima rea, se afla in fata lor, la patruzeci de stadii departare, cocotata pe grindul unor faleze prapastioase, care desparteau si fereau parca
Israelul de atingerea cu ea.
Pamintul chiar, din jurul ei, era un tarim blestemat pentru iudei, iar locuitorii lui, gherghesenii, de-a dreptul spurcati.
Bastinasii se trageau din vechiul neam vrajmas al amoreenilor, hulitori de lehova si inchinatori la idoli, pe care nu-i stirpise de lot
Moise, cind, sosit la pragul pamintului fagaduintei, impartise semintiilor lui
Zebulon si
Neftali, satule de pribegie prin pustiu, aceasta lature din afara
Palestinei.
Cu timpul, paginii crutati puitasera din nou, inabusind ca niste balarii raznitele mladite ale lui
Izrail.
Apoi, peste ei venisera si se amestecasera tot soiul de alte neamuri, dar mai ales greci, potop de greci, care cotropisera tinutul, acum de limba si infatisare greceasca.
Peste ei napadeau cu graba fel si chip de insi sloboziti din cohortele romane, veterani, barbari, adusi din
Galia, ita-lioti, iberi, germani, unii dezrobiti, altii fugari, tragind dupa ei femei, copii, prostituate, toti inde-letnicindu-se cu cele mai murdare treburi si meserii, de la crescatoriile de porci si casapiile de carne spurcata, la tinerea de taverne si tractire, unde se vindeau rachiuri.
Stravechiul
Galaad biblic se prefacuse intr-un furnicar de pagini grecizati, numit acum
Decapolc.
Cetatea
Gagarei, inima a tarii, fusese, din vechime, mereu infloritoare.
Se afla pe imemorialul drum, un sleau de camile, din marginea pustiului, ureind din fundul
Arabiei, de-a lungul tarmului sting al
Asfaltitei si
Iordanului, la
Damascul
Siriei si de acolo spre
Mesopotamia.
Cu venirea romanilor, care ocroteau deopotriva toate natiile si tolerau toate traficurile,
Gadara luase un avint urias.
Stralucitele ei temple idolesti, teatrele de marmora, forurile cu statuile imparatilor, arcurile de triumf, baile luxoase, tribunalele pline de oratori, precum si toate bogatiile ei, agonisite cu negoturi si specule neingaduite, umpleau de ura si scirba pe adevaratii evrei, care o ocoleau.
Si acolo, la cetatea spurcata, la noua
Gomora, se hotarise
Domnul lor sa mearga, tirindu-i si pe ei.
Nu le venea sa-si arate fatis, intre ei, unul altuia, supararea.
Dar tacind, ei visleau din ce in ce mai fara tragere de inima, goi pina la briu, cu barbiile infipte in piepturi.
Cit timp ei se inveninau astfel,
Isus medita intre stelele din slava si stelele rasfrinte in ape se tesea o zare schimbatoare, un tremur de beteala noptateca prin care toate se stravedeau inabusite, se naluceau mai mari, departate, informe.
Si mintea i se duse la haosul primordial, din care cuvinml
Tatalui despicase lumina si scosese lumile.
Si isi murmura vorba: beresit, inceputul ca o temelie a
Creatiei,
Ziditorul a asezat la inceput
Timpul, durata, intiia nemasurata dimensiune a universului, sefirot izvorit din eternitatea sa
La aceasta adaugase numaidecit spatiul, intinderea in laturi careia in scriptura i s-a zis cerul
Si intre ele, ca o a treia dimensiune care sa le dea inaltime si adincime, puse materia - sorii, stelele, pamintul, roduri ale luminii - cu toate insusirile de forte, adica atractie, rotire, suire, cadere, crestere, stingere.
Apoi, materiei ii sufla duhul, a patra si tot mai inalta dimensiune, emanatie a
Lui
Si lumea, insufletita, lua fiinta, cu soarta ei infasurata inlauntru-i, ca intr-o spaimintatoare bobina pusa de atunci intr-o necurmata rasucire.
Isus urmarea desirarea, din nou partas la uriasa viziune, ca atunci, in sinul
Tatalui, la alcatuirea si desfasurarea cosmosului.

Ucenicii, socotindu-L ca doarme, isi luasera cu desavirsire grija de la
El
II uitasera
Nu se mai gindeau decit la ei, la osteneala lor, la ciuda si ura impotriva cetatii blestemate, cu tari-mul bintuit de demoni.
O apasare launtrica, amestecata cu un soi de somn al vointei si amorteala madularelor ii cuprindea treptat.
Apele se faceau tot mai grele, viseoase, se impotriveau lopetilor si-i osteneau peste masura.
Barca sta uneori locului, incleiata.
Si totusi, pe adincul unde pluteau nu se afla bradis.
Atunci se opinteau, inversunat, in coadele lopetilor, dar barca izbutea sa faca nu o alunecare, ci abia o zvicnire afara din apa, asijderi unui peste ce se azvirle o clipa dupa o musculita.
Se mozfeleau astfel intr-un fel de obrocire, batind lopetile in loc, cind, la rasarit, dupa o mi-jire ca un slab paienjenis galbui, se ivi patrarul viu al lunii, sa le arate ca nu strabatusera nici a zecea parte din cale.
Nu-si dau seama ce facusera pina atunci: vislisera, dormisera?
Stiau doar ca e tirziu si, daca merge tot asa, nici pina a doua zi la amiaza nu ajung
Se razvratira impotriva lor insile si intetira lopetile care zbirniiau in corzi.
Cistigara astfel un petecut de cale. inviorati, incepura sa se scuture de vraja, sa se increada in puterile lor, sa topeasca plumbul launtric.
La aceasta provocare apele, pina atunci moarte, se burzuluira si raspunsera numaidecit, printr-un clocot adinc.
Dintr-o data marea se solzi, apoi se zburli, se acoperi de creturi care crescura repede, plescaind din limbi din ce in ce mai lungi.
Si, curind, valuri mari se umflara in fata lor, iscate pe loc sa-i azvirle inapoi
Oamenii trecura peste ele
Atunci altele, si mai intaritate, se stirnira din larg, napustindu-se catre ei cu crestele inspumate.
Cuibul de unde pornea vifornita era chiar tarmul
Gadarei.
De acolo le ieseau inainte, impinse de vinturi turbate, diguri de valuri alergatoare, unul in spatele celuilalt, ca o impotrivire, sa nu-i lase sa mearga mai departe.
Si, pe loc, stavila furioasa ridicata de ape ii desparti cu huiet de tinta calatoriei,
Gadara, ascunsa acum in dosul meterezelor de talazuri.
Si, lucru ciudat: in spatele lor, ceva mai departe, apele erau inca linistite, ca un liman care ii imbia sa se intoarca.

Dar ucenicii, pescari hirsiti cu pandaliile din senin ale
Gbenezaretului, nu se induplecara.
Strinsera in graba pinzele, doi din ei se rinduira cu ciubarile sa arunce apa ce cadea peste ei in lespezi mari,
Iapidindu-i, si se indirjira sa minuiasca vasul inainte, peste magurile si vaile ce prefaceau marea intr-un haos de munti prapastiosi
Nava, sucita si rusucita, gemea, se vaita, piriia de chinuri, gata sa se deschioleze.
La aceasta noua indrazneala a oamenilor, furia vijeliei se desfasura deplina.
Marea indracita se scula toata si de pretutindeni, in picioare. intindea cu chiote brate uriase de nahlapi, casca gitlejuri de genuni, se sfredelea in ochiuri negre, se rasucea in sorburi, se clatea in virtejuri de coloane lichide
Trombe ametitoare ii apucau in dantul lor si se naruiau peste ei.
Apele batute cu maiurile talazurilor, vinzolite de suflarile oracolului, scoteau o pulbere groasa, un fum inecacios, ce-i inabusea si le scotea ochii
Totul, intr-o bezna adinca.
Nu se aprindeau fulgere, nu bubuiau tunete, cerul nu lua parte la toata aceasta iesire din minti a marii.
Daca n-ar fi fost negura si aburii apelor, sus s-ar fi vazut luna cu stelele vazduhului.
Jos nebunia marii ajunsese in pisc si-i haituia din toate partile cu buciumari si oracaieli peste puterile auzului.
Oamenii nu mai intimpinasera asemenea naprazna.
De la un timp nu mai stiura ce sa faca.
Lopetile le fura smulse din miini si ei incetau sa mai lupte, sleiti de puteri si de minti, lasati pierzarii fara scapare.
Deodata loan striga:

-
Domnul este cu noi!
Cum de l-am uitat?
-
El doarme, ce-i pasa ca ne inecam, mirii
Iuda.
-
Ma duc sa-l scol, racni
Bartolomeu.
Ce vraja ne-a luat mintile?
-
Nu, il opri
Petre.
Daca n-aude vijelia, inseamna ca e trudit tare.
Dar e de ajuns ca se afla aici intre noi.
Nu ni se intimpla nimic, urla el infruntind furtuna.
Domnul este cu noi!
La aceasta vorba indrazneata o volbura inspaimintatoare ii prinse si se trezira intr-un fund orb. de-abia gata sa-si inclesteze peretii peste ei.
Nu mai era de asteptat.
Andrei, inotind prin vas, ajunse la
Isus, care-l simti inainte de a fi atins.
Linga
El liniste, locul zvintat.
-
Ce este,
Andrei?
Ucenicul privea naucit.
Unde era furtuna?
Striga totusi:
-
Rabi, pierim!
Ne inecam.
Si tacu rusinat, ca si cum ar fi spus o minciuna.
Isus se cobori de sus, din rinduiala lumilor, iarasi intre ai sai.
Deschise ochii, se ridica si intelese: furtuna nu era decit vrajmasul, marele potrivnic.
-
Atit de putin credinciosi sunteti voi, ucenicii mei? se mihni
El mustrator.
Nu puteti domoli o furtuna?
-
Nu e o vijelie obisnuita, pe care s-o biruim cu mestesug de naieri, se dezvinovati
Petre.
E altceva, cu care nu ne-am mai intilrrit si nu putem lupta.
Ajuta-ne!
Si pina sa rosteasca astea, vinturile repezite ii virisera de zeci de ori pumnul in gura.
-
Daca ati fi stapinit furtuna din voi, din inimile voastre inspaimintate, o biruiati si pe cea din afara.
V-ati rugat?
Ucenicii plecara, vinovati, capetele.
Uitasera de rugaciune, il parasisera si pe
El.
Dar acum, cu toate racnetele liotei de vinturi si talazuri, glasul lui
Isus rasuna puternic si vorbele se desluseau limpezi.
Inimile le veneau la loc.
El nu mai spuse nimic.
Ridicat drept, in picioare, isi roti domol miinile spre cele patru cor-nuri ale vazduhului.
Apoi le opri, intinse, spre
Gadara.
Intiiul rind de valuri, cel mai apropiat, care da asalt corabiei, se trase repede inapoi, tot infuriat.
Ucenicilor li se paru o ciurda de tauri demoniaci cu coarnele pocnise.
De jur imprejur se facu un petec de liniste, iar deasupra o borta spre cer.
Dar talazurile dinapoia celor alungate urmau sa se napusteasca orbis peste ele, sa le impinga iar inainte.
Se ciocnira, marea se incaiera in ea insasi si toate spaimele din miezul ei se inaltara intr-o gigantica tromba pe creasta, cu naluciri de lava aprinsa.
Ucenicii se trintisera pe fundul vasului asteptind sa cada peste ei muntele de apa si sa-i turteasca.
Valatucul insa se invirti numai, trecu pe linga ei fara sa-i atinga si se pierdu.
Ei indraznira sa ridice capetele, caci auzeau glasuri.
Isus vorbea tare, prin larma furtunii, cu cineva neauzit, nevazut de ei.
Nu intelegeau bine toate vorbele, din care prindeau numai crimpeic, dar ii vedeau deslusit miscarea buzelor si semnul rniniei ce-i incresase fruntea.
Banuira ca cearta marea si vinturile.
-A, te cunosc, amagitorule, striga
EI largului involburat.
Zadarnic te ascunzi in vijelie.
Un alt napraznic valatuc de valuri negre se napusti.
Dar se abatu in laturi si se narui

-
Cine v-a ingaduit sa iesiti din salasurile voastre imputite si va trimite sa veniti impotriva mea? striga
El in obrazul schimonosit de ura al marii
Raspunsul nu ajunse la intelegerea oamenilor decit in chip de mugete si grohaituri infricosate.

Va temeti?
Dar credeti voi ca ma puteti impiedica sa va calc pamintul? urma
Isus certarea ca un stapin catre slugile razvraite inapoi! inapoi!
Intrati in ascunzatori.
Miine va voi judeca si mai aspru.
Luati seama!
intr-o clipa valurile se potolira, se micsorara, marea se dezumfla
Talazurile, ca niste bestii batute, se tirau pe burta spre tarmul
Gadarei, urmarite de flacarile fulgerelor, tisnite pe urma lor.
Duhul marii adevarate isi lua iar locul.
Ghenezaretul se facu din nou lacul dulce si linistit, plin de peste, al
Galileii.
Vazduhul se umplu de stele, luna isi vazu de cale si se pleca spre apus.
Dar oamenii, in loc sa se linisteasca, inspaimintati, se facura si mai mici: neasteptata ascultare a marii si a intregii firi, care intra supusa in rinduiala, ii coplesea mai greu decit furtuna.
Cu gurile cascate a spaima, cu rasuflarile taiate, se uitau la invatator: in aceeasi clipa - asa li se paru lor - fara sa se mai fi clintit din loc, se gaseau la tarmul
Gadarei, unde, ca dintr-un vis treaz, coborira.
Si nu-si veneau in fire
Cine scosese din timpul trebuitor sa ajunga
Ia tarm bucata de zabava cit ii tinuse in loc furtuna, asa incit sa ajunga tot la vremea cuvenita?
Caci, iata, zorile albe incununau grabite orizontul.
Vijelia se petrecuse oare numai in ei? intr-un vazduh misterios al fiintelor?
Corabia neinsufletita nu luase parte la urgie, ci ii purtase inainte, ca o coaja neatinsa, si numai oamenii din ea patimisera?
Cu toate acestea o nalucire nu fusese: hainele cu care se imbracasera in frigul diminetii erau leoarca si acolo, pe mal, zaceau vislelc si cirma lor smulse de ape
Nu se mai intrebara, totul raminea o taina, ca atitea altele, a
Domnului lor.
Acum urcau, insiruiti in urma lui
Isus, cararea anevoioasa ce se catara printr-un gitlej scobit de stinca, sus pe platou.
Calcau sfiiti, cu mare fereala si inima cit un purice, nadajduind sa nu-i simta indracitul care bintuia acea margine, vestitul demoniac al
Gadarei, ale carui zbierete, cind il apucau furiile, se auzeau pina departe pe mare.
Era o namila hida si paroasa, cu ochii rosii intr-o fata ca a leului, peste care fluturau pletele si barba, incilcite unele in altele.
Gura labartata, plina de bale si spume, isi arata intr-un rinjet necontenit coltii de fiara.
Alerga gol de colo pina colo zi-noapte, caci vedea prin bezna, rastumind, zobind cu butucii picioarelor si drugii miinilor tot ce intilnea in cale: om, vita, copac.
Cind nu avea altceva, se batea singur cu pietre si isi sfisia carnea de pe el.
Se zicea ca gadarenii inadins il pastreaza, ca sa le apere latura dinspre mare, pe unde numai nestiutorii indrazneau sa se arate.
Lumea intra in cetate pe portile din rasarit.
Adevarul era ca nebunul nu putea fi biruit.
Rupea lanturile, sfarima obezile, spargea zidurile si iesea din toate inchisorile, oricit de zavorite.
Nimeni si nimic nu i se putea impotrivi sau popri.
Asa ca trebuisera sa-l lase slobod, multumindu-se sa-I abata in spatele orasului, unde se intindeau stravechile cimitire.
Aici isi facea culcus in pesterile pline de oseminte, de unde hienele si sacalii fugeau spaimintati la apropierea
Iui.
Ropotul talpilor lui, cu calciie tari ca de com, il vesteau ca niste copite, de departe
Cel dintii care iesi sus, pe grind, fu
Isus.
Vestmintul alb luci trandafiriu in bataia luminii, vestindu-l.
Peste tinut atirna insa o liniste somnoroasa.
Cetatea petrecareata dormea obosita ca dupa o abia sfirsita nunta. indata se prefirara dupa el si invataceii.
Apoi, la indemnul invatatorului, se alaturara, ceata, si pornira printr-un ocol, de-a lungul zidurilor, sa ajunga la portile de miazazi.
inaintasera nici o suta de pasi in maidanul pustiu, cind nu un urlet, ci o mie izbucnira din tot cimpul si mai ales din cetate.
Mii de suflari vrajmase se dezlantuira sa-i culce la pamint, aidoma vifornitei de pe mare.
Ucenicii pricepeau in sfirsit ca e aceeasi impotrivire, acum pe uscat, a duhurilor rele, razboindu-se sa nu vina
Isus peste ele.
in fata lor o pestera isi casca pintecul si, ca pe niste maruntaie scirnavc, slobozi cu nesuferita duhoare, la inceput parca o mie de nebuni indraciti, navalind spre ei.
Cu cit se apropiau, scadeau, la suta, la zece, intr-o clipa ramasera numai doi, care se topira intr-unui singur, naboind cumplit, ca o vijelie.
Toate celelalte duhuri necurate se strinsera in el ca albinele zgindarite, in fagur.
El crescuse, se umflase ingrozitor, sa le cuprinda.
Ucenicii isi pierdura firea.
Spaimintati, fugeau sa se ascunda pe dupa stinci, la adapost.
Isus, ramas singur, sta neclintit, asteptind senin.
Oracaind, cumplitul nebun se apropia fulgerator sa-I sfi-sie
Ucenicii, cu capetele scoase de dupa pietre, inchisera cu groaza ochii, sa nu mai vada.
Ajuns la un pas de
Isus, indracitul se prabusi intr-o adinca metanie la picioare, zvircolindu-se inclestat de zbataturile duca-sc pe pustii, cu gemete si icnete zgiltiietoare si ramase asa
Isus intinse cu mila mina peste zbuciumat si ridieindu-si ochii la cer, spuse tare:
- iti poruncesc tie, duh necurat, sa iesi din omul acesta.
Pieptul incordat al netrebnicului slabozi un glas puternic:
-
Ce este intre mine si tine,
Isuse, fiul lui
Dumnezeu cel prea inalt?
Ai venit aci inainte de soroc sa ne chinuiesti?
Ucenicii, auzindu-l vorbind, ca atunci cu furtuna, deschisera ochii.
Demoniacul, biruit, se zbuciuma la poala stapinului lor.
Atunci, prinzind inima, unul cite unul se prelinsera din ascunzatori si-l inconjurara.
Dar demonul se impotrivea, zbuciumind amarnic pe patimas
-
Iesi!
Din nou iti poruncesc, striga
Isus asupra celui ce zacea la picioare.
Nu astepta a treia porunca!
Si un tunet ii insoti cuvintele.
Urmara alte vorbiri, unele neauzite, ramase ascunse, intre
Isus si cel ce raspundea din pinte-cele uriasului
Cei dimprejur nu prinsera si nu-si aminteau mai tirziu decit frinturi
Bizuindu-se pe taria numarului lor si pe omenescul simplu in care se invesminta si se purta
Domnul, demonul se aseaza in infruntare si alese drama dialecticii.
-
Isuse, fiul lui
Dumnezeu - facu el, luind firul subtirimii mincinoase - tu care esti aici pe pamint atletul
Libertatii si nu ingadui nici un fel de asuprire, pentru ce pe noi, viii, sa ne prigonesti pina aici?
Cind, tuturor oamenilor le predici slobozenie si isi umfla glasul de argumente ca de o dreptate.
-
Oamenii au fost zamisliti dintru inceput liberi, raspunse
Isus scurt.
-
De ce acest privilegiu pe nedrept numai omului?

-
Pentru ca numai adevarul te face liber si omul poate primi sau nu, dupa voie
Este unul dintre voi adevarat, macar o clipa? indrazneasca sa se arate in fireasca lui infatisare. inselatorilor - tuna
Isus - de ce va alegeti totdeauna alte chipuri amagitoare si intrati in vietuitoare fara stirea si voia lor?
Iesi pina inca este timp. inainte de a schimba minia mea omeneasca in aceea care v-a trimis in fundul iadurilor.
Necuratii se inghesuiau si mai adinc in indracit, sa puna la cale alte viclesuguri.
-
Te jur pe
Dumnezeu, sa nu ma muncesti, se milogea glasul tot mai slab din omul ce incepea sa se dezcrinceneze.
-
Daca asculti si dai drumul indata acestuia, te voi cruta, fagadui
Isus, ca un stapin bun
Si-l intreba:
-
Care e numele tau pe pamint?
-
Doamne, de ce ne mai batjocoresti intrebindu-ma? raspunse horcaind insul.
Tu stii mai bine chiar decit noi numele, treapta si dregatoria fiecaruia dintre ai nostri in cimpul raului.
Si se indaratnicea sa nu spuna.
Dar
Isus nu-l slabi.
-
Nu pentru mine te silesc, duh rau, sa te dai pe fata, ci pentru ucenicii mei acestia, ca sa te cunoasca.
-
Dar numele nostru e taina, se jelui demonul.
Nu-I putem pomeni.
Cine il afla ne stapineste si sunt oameni straini in preajma ta
-
Tocmai de aceea va poruncesc sa va destainuiti, ca sa intrati sub puterea lor
Nu mai in-tirzia raspunde!
Si, in gind, ridica asupra duhului aspra amenintare.
-
Legiune este numele meu; suntem tare multi, gemu demoniacul.
Din trei locuitori ai cetatii, unul cel putin e sub ascultarea noastra.
Si tacu.
Isus inalta ochii la cer si astepta sfat.
- in ce chip va tineti de ei? se pleca el iarasi spre indracit.
-
Doamne, iar ne chinuiesti? se vaita demonul.
Tu cunosti dintru inceput amagelile noastre.
Ne-ai urmarit in cele mai ascunse si ne-ai izgonit din cele mai tainice.
Ne supunem tie, nu ne mai dezgoli in fata altora, se ruga cu spume indracitul.
-
Trebuie, poruncea
Isus
De data asta vreau sa va stie si acestia ai mei.
Vor invata sa va desluseasca si vor deprinde sa va alunge.
Spune!
-
Pentru gadareni luam chipurile porcilor, sufla abia auzit demonul.
-
Cum?
Lamureste!
-
Zi noapte ne amestecam printre rimatorii crescuti de oameni, luindu-le infatisarea.
Nalucile noastre nu se cunosc din porci adevarati.
Asa ca ne aflam necontenit intre cei ce-i cresc si-i maninca.
Si, cind vrem, intram in ei.
Marturisirea iesea cu mare cazna, odata cu demonii, care veneau pina la gura scalambaiata, bolborositoare a patimasului, ca repede sa se inghita iarasi inapoi.
Demonii se buluceau astfel din pintecele zvircolite la dintii scrisniti
Si, indaratnici, nu ieseau.
Lupta cu duhurile se prelungea din voia si cu ingaduinta lui
Isus, care da astfel ucenicilor invatatura cum sa lucreze.
Dar demonii nu intelegeau asta.
Ei se credeau inca tari si se agatau de maruntaiele indracitului, nadajduind ca, pina la urma, totusi sa ramina.
-
Iata, priviti - si
Isus arata ucenicilor pe uriasul muncit ca de durerile facerii. intre nenumaratele blesteme cu care sunt loviti dracii, in frunte sta prostia, lipsa de pricepere.
Uitati-va la acesta, care nu stie de cuvint!

Si
Isus se incrunta si dete o porunca tainica.
Cuta miniei dintre sprancene i se adinci si lua semnul formidabil al literei
Tau.
-
Doamne, nu ne trimite in gheena focului, se ruga biruit legiunea, citindu-i gindul.
Ne-am deprins cu apa
-
Atunci ce sa va fac? intreba imblinzit
El.
-
Lasa-ne sa intram iar in infatisarile noastre obisnuite si ne intemniteaza in fundul marii
-
Bine, se invoi stapinul
Prefaceti-va iar in porci, dar sa nu va amestecati cu cei adevarati, ca sa nu se ia dupa voi.
Osebiti-va aparte nalucirile si aruncati-va in mare
intr-un ultim spasm demoniacul se zvircoli cumplit si, cu o crunta opintire, ii varsa afara din maruntaie.
Se facu o nespusa groaza; oamenii adulmecara, privira fara ochi nevazutul.
Oroarea le zburli perii si pielea.
Dintii le clantanira ca de un inghet subit.
Faceau experienta transcendentului, intr-un fel de extaz negru.
Starea ajunse nesuferita, nu mai putea dura
Isus facu semn spaimei sa plece.
Se isca, pe loc, iarasi, o vijelie ce se indrepta spre malul unde pasteau turmele.
Virtejul patrunse in ele si din valmasagul lor se alese la doua mii de porci, ce se rupsera turbati din gloata si, ca la o comanda intunecata, se repezira in mare, unde pieira.
Paznicii care vazusera toate, fara sa priceapa, o luara la fuga inspaimintati, sa duca vestea nenorocirii in cetate.
Isus se pleca asupra omului, care acum dormea ca un copil si il apuca de mina.
Uriasul deschise ochii, zimbi si se ridica senin.
Dar, privindu-se, singur se rusina de goliciunea lui.
-
Prietene - il mingiie
Domnul - vino de te curateste!
Si, luindu-l cu dinsul, il cobori la tarm, unde-l spalara invataceii.
-
Doamne, sa-l botezam dupa rinduiala lui
Ioan? intrebau ei.
Isus ii opri, spunindu-le ca n-a sosit inca vremea
Asa ca ii rinduira parul si barba, din care fata iesea acum limpede si impacata, si luara tina si necurateniile de pe el.
Omul se supunea de buna voie si sfios la toate, dar se simtea grozav de stingherit si isi acoperea mereu cu miinile goliciunea
Isus isi scoase atunci hlamida lui alba si i-o intinse.
-
Ce faci, rabi? tipa la
El
Iuda
E noua abia ti-am cumparat-o
De unde bani sa-ti luam alta?
Isus se opri si-l privi lung.
Iuda se mai imblinzi.
-
Tu stii ce scumpe sunt vestmintele din in, cerca el sa se indreptateasca
Si, nu vezi, peste alte toate, ca nu i se potriveste?
-
Atunci tu, care esti voinic si spatos, scoate-ti tunica ta larga si da-i-o
-
Si eu cum sa ramin?
-
Cum se cuvine unui pescar, in camasa.
-
Dar nici straiul lui
Iuda nu poate sa-l incapa - lua
Petre partea ucenicului infruntat.
Asta este de patru ori mai mare decit mine.
-
Tu esti inca un pitic,
Kefa.
Cind vei creste cum nadajduiesc eu, ai sa intreci de mii de ori pe acest urias parelnic.
-
Doamne - se amesteca altul - cred ca nu l-ar infasura bine nici chiar pinza cea marc a corabiei noastre.
Uita-te la el!
De ce zici ca-i numai parelnic?

-
Sa vedem, zise
Isus.
Si, fara sa mai astepte, imbraca chiar
El cu hlamida sa pe vindecatul ce se intristase.
Sub privirile uluite ale invataceilor, omul intra si se potrivi pe masura vestmintului, turnat intocmai pe el, ajuns la statura fireasca a celor dimprejur.
Apoi
Isus incepu sa-si dezlege sandala
-
Rabi! striga
Ioan si zmucindu-si incaltamintea, ingenunchie si o trecu la picioarele omenesti ale miluitului cu minune, care primi fara impotrivire
in acest timp cetatea se trezise de zvonul intimplarii.
O ceata zgomotoasa, in frunte cu pastorii necajiti, se indrepta spre tarm.
Se auzeau vuiete de glasuri.
Isus iesi iar pe grind, in in-timpinare, cu stolul ucenicilor dupa el, sa vorbeasca multimii.
Dar gadarenii nu veneau sa-l asculte.
Soseau, inarmati cu sabii si sulite, asmutiti de pagubasi pentru paguba pricinuita.
Ucenicii o sfeclira.
-
Rabi, repede
Vino, sa fugim la corabie!
Ne urcam in ea si, pina sa ne ajunga acesti noi nebuni, ne departam in larg, se ruga
Petre.
Isus nu se misca.
Astepta
Ceilalti, rusinati, se detera in dosul lui
Gadarenii crezura ca se pregatesc de impotrivire si-si domolira navala, oprindu-se la oarecare departare
Din ei se desprinse o solie care veni pina la streini
Dar, cind dadura cu ochii de indracit stind cuminte la picioarele lui
Isus, statura infricosati si chemara pe toti ceilalti, care se ingramadira in jurul omului cu infatisare de zeu, la poala caruia se inchina fiorosul nebun.
Cei ce-l cunoscusera gol, paros si salbatic, asijderi fiarelor, se minunara si impinsera inainte pe arhontele cetatii sa-l cerceteze.
Cirmuitorul nu intimpina nici o greutate si nici o nedumerire ca sa se incredinteze ca el este acela, dar cel dinainte de patima indracirii.
Tamaduitul povesti in auzul tuturor cum a fost min-tuit si ruga pe toti sa multumeasca celui care totodata curatise intreg tinutul de demoni.
Isus il lasa sa vorbeasca, zimbindu-i.
-
Cetateni - le spunea pe greceste fostul indracit - se cuvine sa primim nu numai cu cinste pe acest
Izbavitor al nostru si sa-l rasplatim cu laude, ci chiar sa-l rugam sa ramina la noi.
Sa-l gazduim in cel mai maret palat al nostru, ca pe un zeu bun, care sa ne ocroteasca si sa ne cir-mu iasca.
La auzul acestei propuneri, arhontele, pina atunci cuprins de un fel de moleseala, sari treaz, si cu el multimea.
-
Cum sa-l virim in cetate?
Pe acest pagubitor indraznet al nostru?
Sa ne pricinuiasca alte stricaciuni si mai intinse?
Nu ne e de ajuns nenorocirea cu inecarea porcilor?
Puterea si minunile lui nu ne sunt priincioase mai degraba nefaste.
-
Asa e, asa strigau cu totii.
Cine ne despagubeste de turmele pierdute?
Si se ridicara cu amenintari.
-
Stati! striga fostul demoniac, caruia i se desluseau acum toate.
Voi nu stiti.
Dar gloata il acoperi cu huiduieli, inabusindu-i glasul
Isus tacea.
De departe el vedea si auzea cum, dindu-se peste cap in bulboanele apelor, duhurile osindite se veseleau de patanie, spunindu-i: /
„Vezi,
Doamne, ne-ai alungat dintre ei degeaba.
Au fost sunt si ramin tot atit de rai si indra-' citi chiar fara noi".

Dezbracatul de draci isi fringea miinile, rugindu-se pentru omenie si recunostinta
Dar gloata neinduplecata inconjura pe cei treisprezece, punindu-i ea poprire.
Unii trimisera dupa legionarii romani care sa-i ridice si sa-i inchida pina se face ispasa; altora le parea rau de inzdravenirea nebunului si se plingeau ca nu are cine sa !e mai pazeasca cetatea in latura marii.
In asteptarea legionarilor, gloata se domoli putin si vindecatul putu vorbi.
- inaltate cirmuitor, intreaba pe pretorul cetatii daca s-a petrecut vreun rau sau vreo nelegiuire noaptea aceasta in cetate
Pretorul nu era de fata, dar multi marturisira ca, in adevar, nu se intimplase nici o bataie, nici un omor, nici macar un viol.
Chiar cei mai zurbagii dormisera linistiti in casele lor.
Ceea ce era un lucru de pomina, caci in orice noapte se socoteau pina la zece omoruri si tot atitea, daca nu indoit, hotii, spargeri, ucideri si nenumarate neorinduieli.
-
Credeti voi oare ca acest ragaz in cetate a fost rodul intimplarii? striga miraculatul.
E tot lucrarea indumnezeitului barbat care m-a mintuit.
Demonii toti, care au avut de furca toata noaptea cu
El, au iesit din voi sa se razboiasca impotriva-i si v-au lasat liberi.
Din pricina aceasta a dormit cetatea linistita.
Asteptati sa vedeti noaptea urmatoare!
Norodul asculta invalmasit, pus mereu pe razbunare.
Isus citea in ochii nedumeriti ai invataceilor rugarea, imboldul sa vorbeasca ratacitilor, sa-i cistige, sa-i rapeasca, asa cum inflacara multimile
Iudeii, care apoi il ascultau si-l urmau fericite.
El inca pregeta. isi plimba privirile de la turmele de porci, ce pasteau singure si pasnice, la turma de oameni tabariti asupra-i, sub cirmuirea porcarilor marfari, impotriva lui si se gindi la cuvintul
Tatalui, cu care il imputernicise cind il trimisese in lume „Nu zvirli margaritare inaintea porcilor".
O imensa tristete il umplu, cit nu mai incapu nici dispret. isi ridica numai mina si le spuse atit, privindu-i ca pe valurile rascolite ale marii:
-
Pace voua!
Arhontele, clatinat de marturisirea celor ce-i descoperisera desavirsita liniste din cetate noaptea trecuta si de gestul atotputernic al pacii
Domnului, se alina.
Se pleca si se sfatui cu cite-va ajutoare, apoi grai catre vinovati:
-
Iata
Ne-ati facut mari neajunsuri, insa fiindca sunteti streini, nu va osindim.
Va iertam de data asta.
Dar sa iesiti numaidecit din tinutul nostru si sa nu mai calcati niciodata in tarimul
Gadarei si al gherghesenilor.
Si cum i se paru ca izgonitii ar avea de spus ceva, adauga:
-
Minunile si binefacerile voastre nu ne trebuie, sunt paguboase.
Multumiti-va ca nu va dezbracam, nu va luam corabia despagubire si pe voi robi.
Isus facu un semn de invoire.
Si ucenicii se urnira a plecare.
Dar gloata se arata nemultumita
Se impartea: unii se alipeau la hotarirea cirmuitorului, altii, girbitosi, cereau pedepsirea.
Dar arhontele nu slabi si cu porunca tare dete vinovatilor drumul
Ceata se rindui sa coboare, cu
Isus cel din urma, ca o pavaza in spatele ei.
-
Doamne! striga deznadajduit, tinindu-se dupa
El, omul din care scosese demonii,
Doamne, nu ma parasi. indura-te.
Ia-ma cu tine.
Te voi sluji cu inmiit mai multa credinta decit slabii, fricosii servitori care te inconjoara acum.
Isus se intoarse, se opri si-l privi cu dragoste.
Lui
Iuda i se paru ca invatatorul s-ar indupleca.

-
Rabi, noi nu avem hrana nici macar pentru noi, dar inca pentru pintecele capcaunului astuia.
Ne intoarcem cu corabia hirb si punga goala.
-
Punga este inima ta, demone, il infrunta domol
Isus.
-
Dar n-ai spus tot tu ca nu iei piinea din gura fiilor ca s-o dai dinilor? i-o intoarse ucenicul.
-
Atit ai priceput tu? il mustra
Domnul.
Vai tie, daca ai crezut ca e vorba despre mincare!
Asculta, omule - se intoarse el spre rugatorul care i se aruncase in genunchi.
Tu nu ma poti urma.
-
De ce.
Doamne? se vaita nenorocitul.
-
Fiindca nu esti din neamul lui
Israel.
N-a sosit inca vremea, cum vazusi, cind sa intre sub ascultarea mea si neamurile straine.
Deci intoarce-te linistit la ale tale.
Iata, te pun staroste peste pastorii din
Gadara si tot
Decapole
Si vor fi cum vrei tu, turme de vite, sau daca crezi in minune, turme de oameni.
Tu sa le pazesti sa nu se mai apropie duhurile rele, sa intre in ele.
Demonii au acum frica de tine
Gadareni, spuse el tare catre gloata care-l asculta uimita - va fagaduiesc ca sub obladuirea acestuia nu numai ca nu vi se va mai pierde vreo vita, dar in scurta vreme in paza
Iui turmele vor rodi inzecit.
Si, daca vreti, si sufletele voastre.
In felul acesta el va inapoia cu dobinda tot ce voua vi se pare ca ati jertfit pentru mintuirea
Iui.
Fagaduiala fu rostita cu atita tarie de incredintare, ca patrunse inimile lacome ale paginilor, care se alinara la gindul cistigului.
-
Iar tu, barbat acum intreg la trup si la minte - grai
El vindecatului - vei sta, ca alt soi de ucenic al meu, colindind cu turmele la pasune, sa vestesti in acest pamint intunecat cit bine ti-a facut tie
Dumnezeu si sa marturisesti pururea marirea
Lui.
N-ai teama!
Gindeste-te numai la mine si vei birui!
Eu voi fi mereu cu tine.
Multimea, care se ingramadise iar peste ei, se dete la o parte, lasindu-i sa coboare incet la corabie, care sa-i treaca inapoi, acolo unde-i astepta norodul necajitilor lui
Israel.
Dar, inainte de a pune piciorul in nava, ucenicii isi scuturara sandalele, izbind talpile de pamint, in semn de osinda pentru cetatea ce-i alungase.



Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Demoniacul din Gadara pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.





Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate





Copyright 2020 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani