Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Mircea Cartarescu
(1956 - ?)

38 Poezii
1 Balade

Poezia de azi

Portret cu cirese la urechi
de Ana Blandiana


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Iubire magica

Vezi toate poeziile poetului
1947. februarie 1-5.



I

Trei sedeau goi, intinsi la soare, poetul, doctorul si pictorul care ne adusese cu masina pina la acest colt unic, Kalicichioi. Eu, al patrulea, chibitul lor, cercetam tarmul, fara seaman pe intregul litoral al Marii Negre.
E un petec de Bretanic, cu arcuri de stinci zvirlite pina departe in apele de un albastru sever, cu grote irizate, pline de cormorani inchiondorati, cu nori de califari de-a lungul falezelor darapanate si spume filfiitoare de pescarusi fara odihna.
Un murmur de glasuri ne tulbura linistea. Doua tataroaice veneau spre noi. Cunoscusera masina pictorului, un fel de emir al acestor meleaguri, si se infatisau sa-i ghiceasca in ghioc. Ne deranjau. La un semn al pictorului, a trebuit sa ne acoperim goliciunile. Le-am lasat sa-si debiteze stingacele lor baliverne si le-am concediat repede cu un mic bacsis.
— Ce saraca in folclor e marea! gindi tare poetul.
- N-ai dreptate. N-o cunosti, sari in apararea marii pictorul.
- O cunosc si cunosc tot atit de bine si muntele, replica poetul. Dar ca sa nu discutam zadarnic, ascultati o intimplare a carei amintire o inabus de mult. Dar aici, in lumina asta necrutatoare, care alunga umbrele si inspaiminta stafiile, indraznesc sa mi-o destainui.
Acum citiva ani pusesem la cale o lucrare pentru care imi inchipuiam ca imi trebuie o liniste si o concentrare exceptionala.
Cautam deci departe de Bucuresti o atmosfera pura si austera, prielnica inaltei tensiuni la care tinteam. Sovaiam intre munte si mare.
Tocmai atunci un prieten folclorist se pregatea pentru campania lui de vara. Dibuise un tinut virgin, cu adevarate mine folclorice neexplorate, ascuns in cutele unui masiv grandios. Si m-a poftit, daca vreau, sa-l intovarasesc.
Mi-a facut o lista de tot ce trebuie sa iau. Nu m-am echipat insa in nici un fel. N-avcam nevoie de altceva decit de mediul prielnic inspiratiei, in flacara careia ma vedeam arzind zi-noapte ca un Mahatma.
M-am urcat in vagon numai cu o valiza usurica, de mina. Prietenul, vazindu-ma atit de pirpiriu, zimbi.
— Ai sa simti lipsa multor lucruri, acolo sus.
El, mai cu experienta, isi luase, pe linga un rucsac doldora, si un cufar umflat cu tot soiul de provizii si echipament. „Calabalic netrebnic", cugetam in sinea mea, dar tacui.



Dupa o noapte si o zi de calatorie cu trenul si apoi cu o caruta, am descalecat la poalele muntelui, in ultimul sat pina la care duceau sosele practicabile. Aici orice drum se infunda. De aici incolo, pina la asezarile unde nazuiam, se insailau numai fagasuri si poteci.

Am fost siliti sa poposim aici si sa cautam alte mijloace de transport. Ne incurcau mai cu seama bagajele.
Traseram la un han, unde ni s-a spus ca oamenii la care mergem sint rai, neprimitori, aproape salbatici.
A doua zi de dimineata am cerut sfat si ajutor autoritatilor locale. Si in timp ce valiza mea jubila, cufarul amicului sta bosumflat pe prispa primariei, unde ne tirguiam cu un om, sa-l care dupa noi cum o sti.
Dar aveam noroc. Robotul nostru se potrivea sa fie din catunul unde prietenul planuise, cum zicea el, sa faca „centrul ariei lui de studii si cercetari". Si odata cu soare-rasare porniram si noi. petrecuti de cainarile notarului.
— Vai de oasele dumneavoastra!
Chiar de la inceput am intrat pieptis in fagasul unei viroage, de peretii inghesuiti ai careia isi frecau coastele cei doi caluti, intre care trona acum, maret, alaturi de un sac cu papusoi, cufarul. Deasupra lui, ca un mot superfluu, se clatina valiza.
Din viroaga am saltat in albia unui torent ce urca vijelioasa printre bolovani cit bivolii, in inima muntelui. Era unicul drum prin care se putea razbi sus. Din cind in cind, ingenuncheam insetati si sarutam apele singuratece.
Am suit asa ceasuri intregi, sugrumati in acest defileu spart in stinci de navalele primordiale. Numai o curea albastra deasupra noastra insemna ca acolo e cerul.
Cind si unde, drumul rasufla mai slobod, dind zidurile spelbe in laturi; ne opream sa admiram primitivitatea peisagiului, arhaismul geologic, grandioasa nuditate a coclaurilor rudimentare, fara o floare, tara o iarba. Uriasele rasturnari si rostogoliri, ingramadirile elementare coborau de-a dreptul din potop, marturii ale giganticelor chinuri telurice.
Drum lung si istovitor. A trebuit sa ne imprietenim cu calauza, care a tras tot timpul cu urechea la ce vorbeam, probleme de folclor. Asa ca, pe linga cele ce va fi fost aflat de la primar, omul s-a incredintat ca sintem niste tirgoveti de treaba. S-a minunat numai ca in loc sa invirtim alt negot, umblam dupa cintece si ne tinem de basme si vraji.
- De-alde astea sint berechet la noi in sat, pe la muieri si babe. Merinde nu se prea gasesc. Streinii urca rar sa-si caute intre fetele nostre sotii, ca sint tare mindre. Si zimbi din ochi catre noi. Nu cumva va este a insuratoare? Si ne masura cintarindu-nc cu privirea.
Am izbutit pina la urma sa-i spulberam toate banuielile si indoiala. S-a invoit chiar sa ne gazduiasca la el, cit vom vrea sa stam. Partida era cistigata.
11 chema Ion. Ion Onisor. Ne da casa mare de sus, cu doua odai curate si gatite, care tot stau degeaba. El locuia in cuhne, iar vara mai mult pe afara.
Am aflat cu acest prilej ca-i murise nevasta. Trei fete instreinate erau maritate in satele bogate de jos. Baiatul cel mare i se prapadise pe front. Altul, insurat, facea armata in oras, departe. Ramasese singur, numai cu nora-sa, de care nu se arata multumit. Dar avea s-o puie sa faca min-care si sa vaza de noi.
Vorbeam ureind si gifiind. La hopuri mai mari sprijineam cufarul, care se haisea din leaganul de chingi si arunca valiza mea jos. Gheata se sparsese si omul sta deschis in fata noastra. Seara, cind am poposit in batatura lui Onisor si i-am pus in palma carausia si arvuna din chirie, nu mai eram niste streini banuiti, ci oaspeti buni, carora gazda le deschidea nu numai casa si inima, ci si barierele tinutului.
De la poarta omul a strigat de doua-trei ori, in intunericul amurgului. Dar n-a iesit nimeni. Asfarimat intre dinti citeva injuraturi si a dibuit intr-o ascunzatoare cheia cu care ne-a deschis casa. Cufarul a fost purtat pe miini, ca un mort, inauntru. Si nu nc-am mai gindit la altceva decit la somn. Socotindu-ne inca drumeti, ne-am trintit asa imbracati pe paturile nedesfacutc. Eu am dormit insa rau, cu visuri chinuite, si m-am zvircolit toata noaptea.

II

A doua zi, sub obladuirea lui Onisor, am purces sa vizitam satul.
Era insirat pe niste ripi, intr-o sea cladita pe-o cascada de terase, despartite fisii-fisii intre ele prin viroage adinci si bolovanoase ce tineau loc de ulite. Casele atirnau in panta, din ce in ce mai inclinata cu cit urcai.
- Jnhaerent montes", cita prietenul textul unui istoric roman despre daci.
Priveam cu uimire salbatecia locurilor. Peste tot, saracie de preistorie. Numai piatra si lemn gol. Ici-colea, cocioabe tuguiate, cu o ferestruica sus si fumuri oarbe in podul inalt ca de locuinta lacustra. Dar, ca si cind ar fi ascuns cine stie ce comori, fiecare curte era inconjurata cu zid tare de piatra.
Si nici o miscare. Barbatii, dupa munca, jos la cimp; muierile si copiii mai mari, cu vitele in munte. Plozii, la joaca pe coclauri. Rar, babe si mosnegi cu vederile scurtate de batrinete se ridicau de pe lavitele din poarta cind treceam, dind binete.
Onisor, mindru, se oprea si ne recomanda ca pe nisle domni mari, carturari, prietenii lui de cind lumea. Si satul lua act.
Am intrebat de scoala.
- Apai scoala nu avem. S-a cladit jos, in comuna cea mare.
- Dar biserica?
- Biserica avem, dar lipseste preot, ca nu ne ajung puterile sa-l intretinem, lamuri el. Dar urca o data, de doua ori pe an, cu rindul, cite un domn preot de jos si ne slujeste slujba invierii. Iar cind se poate, si pe-a Craciunului.
- Dar cu mortii ce faceti?
- Apoi la noi se moare greu, domnilor. Cind se intimpla asa ceva, asteapta si mortul pina vine un preot din vale si-i ceteste.
Am cerul de ne-a dus la biserica. O cutie de birne cu un foisor cit un plop de inalt. De jur imprejur, citeva cruci rasfirate sub ocrotirea unor ziduri ca de cetate.
Nici circiuma nu se afla. Toate astea infloreau acolo jos, in comuna cea noua si mare, cu Scoala, biserici, primarie si banca. Satul vechi ramasese un fel de matca, din care roisera oameni m toate partile, flaminzi de pamint negru si avutie. El colonizase dealurile si cimpurile pina departe. Si raminea mereu mic si oropsit, uitat in sihastria lui. Dar tare ca un simbure.
Priveam cu inima strinsa si ma durea atita lipsa si paragina. impartasii prietenului jalea mea Dar el sari si lua apararea saraciei.
- E bine ca nu e nici un belsug si nici un prisos, decreta el. Asprimea si sobrietatea care domnesc sint mintuitoare. Vezi? Oamenii se infatiseaza ciolanosi si uscati ca pamintul care ii naste. O pojghita de huma pe o temelie de stinci. Asa si ei: citeva funii de muschi impletite pe oasele puternice, peste care arunca doar o camasa, o ie sau niste itari. Podoabe: alb si negru.
Pina aici tirada placu lui Onisor, care se uita taios la cioarecii lui.
- Mincarca pe sponci, poame si putina mamaliga. Somnul pe o seindura neacoperita, urma amicul.
Asta nu-i mai conveni gazdei, care strimba din nas si intoarse capul.
- Mai mult malai n-ar strica, insinua el.
- Simplitatea, saracia asta va pastreaza liberi si senini, se adresa mustrator amicul catre Onisor. Asa, nu purtati povara nici unei bogatii. Oieri si ciubarari, nu sinteti robii nici unei munci care sa strice omenia din voi.
Omul infruntat astfel puse nasul in pamint. Prietenul era in verva.
- ii vezi? se indrepta el catre mine. Ei nu datoreaza vietii nimic altceva decit existenta. N-au fatalitate. Au numai ursita. Nu vin incarcati de nici o mostenire.
- Ba sintem mosneni din mosi-stamosi, domnule, protesta omul. Prietenul trecu peste el si urma:
- Stau drepti si usori, gata sa primeasca pe umerii lor slobozi viitorul. Aici Onisor se indrepta instinctiv din umeri.
- Nefiind prinsi in nici un tarc sau teasc al asa-zisci societati care sa-i stilceasca, ei, nelimitati, deschisi tuturor posibilitatilor, sint vechi, adica antici - nicidecum batrini. in ei se odihneste omenirea sleita, acolo jos, de munci, smintita de avutii, denaturata de vilii.
Onisor, cu ochii la mine, cersea o explicatie. Dar tocmai intram intr-o curte, unde dam peste o claie de copii aplecati asupra unei mogildete. Ne-am strecurat in roata lor. Un batriior cu plete si par retezat pe frunte, cu uri genunchi in pamint, tinea cu o mina un uliu enorm si-l certa in gura mare, caznindu-se cu cealalta sa-i desfaca aripile. Hultanul se apara fioros, si pumnii omului riciiti de gheare siroiau de singc. Dar nu s-a lasat pina nu l-a intins cu spinarea pe o cruce de stinghii. Si in timp ce batea cite o tinta in fiecare aripa, fixindu-le de lemn, il procitea amintin-du-i de toate puicile si gainile rapite; de Motata, de Golasa, de Pestrita O litanie, ca o oratie funebra. Pasarea, zgircita de furie si durere, il privea cu o cruzime arzatoare, ce tisnea din ochii rotunzi cercuiti cu aur rosu.
Crucea cu pasarea rastignita de vie a fost legata in virful unei prajini inalte si ridicata sus in vazduhuri si alaiul a pomit spre poarta, unde prajina cu crucificatul a fost intepenita linga un stilp. Pasarea ramase acolo, in cer, atirnind vie, cu aripile intinse, gata a zbor. Batrinul, cu ochii in sus, o certa inca pe ea si pe tot neamul ei de tilhari aripati.
Cind dete cu ochii de noi se potoli. Schimbaram binete. La rugamintea noastra si la indemnul lui Onisor, incepu sa ne povesteasca. Amicul scoase repede carnetelul si porni sa noteze cu lacomie.

-Aha! de cind il pasteam! De-o saptamana; dupa casa, dupa cosar. Dar jivina mirosea fierul pustii si-mi da ocol. Azi in zori, dupa ce am frecat bine teava cu izma si am impodobit-o cu foi, m-am pitit, lungit cu fata in sus, in gramada de busteni din ograda. Procletul a venit sa-si ia tainul si s-a lasat ademenit de un puisor. A facut citeva rotocoale si s-a slobozit deodata, repede si greu ca un pietroi, in jos. Dar l-am trasnit ca la trei stinjeni de la pamint. L-am aripat numai. Cind sa-l apuc, si-a infipt clontul si ghearele in mine, ca de-abia m-am putut descaiera. Si-si apasa dosul miinilor cu un stergar ud.
- Si acum de ce l-ai urcat acolo, sus? intreba prietenul, notind de zor.
- Ca sa dea de veste firtatilor ca nu-i de gluma si sa nu se mai apropie. Ca daca nu i-am mai speria asa, ne-ar minca si pe noi, nu numai pasaretul.
Am aflat astfel ca stincaria din preajma satului era un adevarat cuibar, unde gaile si ulii isi scoteau puii, ca sa tabere apoi, cirduri hraparete, asupra satelor. Pe urma am bagat de seama ca nu era poarta care sa nu ne intimpine cu pasari crucificate, citeodata doua si trei pe aceeasi prajina.
Am strabatut astfel prin sat ea prin mijlocul unei legiuni care isi poposise acolo cohortele cu acvilele steagurilor inaltate pentru batalie.

III

Cind ne-am intors din colindul nostru, era prinzul mare si acasa nu ne astepta nimeni. Am ospatat noi pe Onisor cu merindele ramase de pe drum si l-am cinstit cu belsug de vin. Pe urma, bine dispus, a luat parte cu cel mai mare interes Ia desfacerea cufarului. Prietenul a scos si a insirat pe masa si pe lavite un intreg bazar: sapun, ace, ata, bomboane, caramele, dresuri pentru obraz, naframe, basmale, lulele, pachete cu tutun si tigari, cutii cu chibrituri, bricege, carti mici de rugaciuni, ilustratii si alte cite, arsenalul lui cu care sa forteze bunavointa tuturor categoriilor de detinatori, cit de indaratnici, ai comorilor folclorice. Onisor s-a minunat mult de masina de facut cafea care ardea cu spirt, a mingiiat lung sticlele cu rom si coniac, s-a amuzat cu lanterna electrica si a fost fericit cind i s-a spus ca la plecare ii lasam lui lampa cu petrol, luminarile si chibriturile.
Cu asta, amicul inaugura ancheta. Asta era capcana pe care i-o intindea lui Onisor ca sa-l uescoasa daca nu stie vreo vraja, daca nu-si aminteste vreun basm, de vreun cintec vechi. Onisor a oftat adinc si s-a intunecat vadit tulburat. Rascolisem nomolul durerilor de la fund.
-Apoi, domnilor, descintecele s-au dus in groapa o data cu fie iertata nevasta-mea, ca ea le Stia Fermecele s-au imprastiat cu fetele care le faceau sa se marite mai repede, si cintecele rai-au parasit casa de cind am pierdut feciorii.
- Ei, de ce spui asta? Unul traieste vesnic ca un erou. Cellalt face armata, in slujba tarii, il roingiiaram noi.
- Da'de unde, domnilor am spus eu asa, ca sa-mi ascund rusinea. Nu e Ia oaste E la temnita grea.
- La temnita?
- Da, a junghiat un fecior care se tot da pe linga nevasta-sa noru-mea
Am tacut.
- Dar, relua Onisor, se cheama ca am si eu vraja mea.
Si s-a oferit dintr-o data sa ne impartaseasca o taina a lui, pe care n-a aratat-o nici feciorului. Noua insa ne-o da pe fata, fiindca noi, ca oameni mari si scriitori de carti, trebuie s-o cunoastem. Dar e nevoie sa plecam indata. Caci a doua zi el are de gind sa urce in munte, dupa nom-sa:
- Trebuie mina de femeie, altfel, murim de foame si de neingrijire. Si-a luat minteanul pe umeri, in mina toporisca si am pornit.
Departe, mai sus de sat, am intrat in marele asezamint al codrilor, pentru care obstea se judeca de un veac si jumatate cu fel de fel de domni care si-l vindeau unul altuia, masluind si ami-nind dreptatile.
- Acum sintem pe calea buna. Am pus un avocat care nu ne mai vinde, sfirsi Onisor cu tarie.
Dupa un mers bun prin racoarea verde, am iesit la gol pe cumpana apelor. in perspectivele vailor se deschideau uriase circuri si cratere glaciare, strajuite de piscuri cu profiluri bizare. Cautam singuratate si ma intimpina acolo nu una, ci o mie de singuratati As fi intirziat bucuros Omul sirguia insa la drum. Am coborit repede de cealalta parte a muntelui, la poalele caruia curgea un riu, venit de departe cu undele umflate. Chiar sub noi se scobea un cot, ca un liman, in care apele se linisteau, batind molcom fata nisipului ce se strcvedea prin ele. Ne-am strecurat printre tufisuri de mlaja si balarii
- Sa vedeti, domnilor, cursa mea. N-o sa va para rau de osteneala. O intind de patru ori din primavara pina in toamna si mai totdeauna o scot plina.
Gindeam ca e vorba de vreo plasa de pescuit noua si inedita in domeniul etnografiei. Alaturi de el, am inaintat pina-n pragul apei. Onisor s-a uitat intii roata in toate partile. Si-a scos camasa, si-a sumes cioarecii, a intrat in riu, a cautat semnele puse, niste pietre albe, si s-a oprit in ne-tezisul linistit al albiei. Acolo a inceput sa scormone cu bratele sub apa Atras un tarus, apoi altul, in totul sase. Asaltat ceva, a rasucit si a ridicat cu mare bagare de seama un valatuc gros pe care l-a stors si l-a pus la subtioara. A mai bijbiit apoi in lung si in lat, cu bratele pe la fund. Dar n-a mai scos nimic si a venit pe mal.
- Pusesem patru, vorbea el mai mult ca pentru sine. Trei lc-a luat apa Ce sa faci, partea ei Ne-a tras intr-un zavoi mai ascuns, a desfacut valatucul si l-a intins pe iarba, la dogorea soarelui. Era o blana mare, mitoasa, de berbec. Nu pricepeam.
- Unde-i pestele? se uimi prietenul, cu carnetul gata.
-Apoi asta nu-i de peste. Asta-i doar capcana pentru altceva mai scump. Ci pina s-o zvinta lina, prindem si peste.
Umbla domol in traista, trase sfoara, cirlige, momeala, taie trei nuiele mladii si incropi la repezeala undite, cu care ne asezaram nedumeriti la prins. Din cind in cind, se ridica sa supravegheze blana, care se zbicea iute.
Cind a socotit de cuviinta ca totul e gata, a rasucit-o la loc, a pus-o in traista si am pornit inapoi.
Sositi acasa la vremea cinci, gazda a fost din nou oaspetele nostru. Nu spunea nimic. Legumea incet din provizii, bea vin si zimbea pe sub mustati, la curiozitatea noastra greu stapinita.

- Lasa! O sa vedeti. intii sa se culce toate gainile satului, glumea el.3
Dupa ce s-a lasat bine noaptea, a aprins un felinar orb, a scos din tron o dimie groasa cu care a astupat ferestrele si a tras zavoarele la usi. A intins jos o pinza, a luat blana si, tinind-o de un corn deasupra pinzei, in inceput s-o bata pe dos, adica pe partea jupuita, cu o varguta. La bataia mestesugita a omului a pornit sa se scuture din mitele si cirliontii blanii un soi de praf, o pulbere ca un nisip. Operatia se facea metodic de sus in jos, bucata de blana cu bucata, fara graba si cu mare migala. Pulberea, gonita din ascunzisuri, se cernea galbena si stralucitoare pe asternut. Uneori chiar in chip de paiete seinteietoare in raza lampii, ca fluturasii ce se cos pe ii.
Aveam impresia ca Onisor savirseste o vraja.
Dupa ce a ispravit cu dosul a luat, pe fata, mitele in raspar Blana se istovise. I se smulsese ultimul grauncior. El o valatuci iar si o zvirli dupa soba. Apoi cu un pamatuf strinse in mijlocul pinzei o gramajoara de pulbere.
Din cind in cind, se oprea si o pipaia, dind din cap.
- Poftiti, domnilor, ne indemna el voios. Puneti mina si cercati.
Prefiram printre degete pulberea culeasa si nu intelegeam. il priveam nedumeriti.
- F. aur, domnilor, aur curat. Prietenul sari la carnetel.
- Aur? Cum? De unde?
- Din nisipul riului. Apele vin de sus din munti si-s incarcate cu pulbere de aur, spuse simplu Onisor.
Ceruram lamuriri. Amicul pilpiia de emotie.
- il rod apele din stinci si-l amesteca in nisipul lor. Ba se mai adauga si cel scapat din steam-purilc care maruntesc acolo, amanunti omul. Pe vremea cind nu se lucra in bai, mosii nostri il pindeau aici jos si-l prindeau in cursele astea de blanuri mitoase.
- N-am auzit si n-am citit nicaieri despre practica asta, se uimi prietenul spre mine. Nici eu nu stiam despre asa ceva.
- E o taina straveche, care s-a pierdut, lamuri Onisor. O mai apucase tata, care mi-a lasat-o mie mostenire, ca il ascultam. Si eu poate s-o las feciorului, daca o fi vrednic - si adauga amarit - daca s-o mai dezbrobodi din ale muierii. Altfel, o duc in mormint - si privind spre prietenul care buchisea carnetelul - ca din cartile dumneavoastra nu se mai intoarce ea inapoi aici.
- Si cum vine asta, bade? se nedumiri amicul.
-Apoi vine asa. Asezi blana la limpezis pe apa lina, cu lina in sus, si o intaresti in albie cu cHiva tarusi. Apa se prelinge prin mite ca printr-o strecuratoare si trece mai departe la vale, ducind ai ca nisipul netrebnic. Aurul, mai lenes, mai greu, merge mai domol si se lasa, boieros, la fund, unde se incurca si se opreste in firele incilcite ale linei. Se cheama ca a cazut in capcana. Te duci P^te o luna, doua, si scoti blana cum vazurati, incarcata.
Si, povestindu-ne, stringea pulberea pretioasa intr-un corn de bou in care se pastreaza de obi-Cei iarba de pusca. Sa fi fost ca la trei-patru grame.
~ Si cit se poate culege? intrebaram.
~ Un napirstoc, doua pe an, ca atima greu. Si n-ai decit cinci luni.
~ De ce? intrebaram.
- Apoi de toamna, tirziu, si pina in gura verii, nu te intelegi deloc cu apele. Vin numai minioase.
- Numai atit, ne plinseram noi, un degetar?
-Apoi si atit e destul, ca se cheama ca-i fara nici o munca. Doar ca mai pagubesc citeva blani furate de ape. Dar decit sa te trudesti acolo, in bai, ingropat de viu ca in temnita, mai bine aici slobod pe prunduri.
- Nu poate fi aur, spusei in frantuzeste amicului. E probabil pulbere de mica, de care sint pline toate pietrele. Cind eram copii, tot asa ne amageam si noi si le adunam socotindu-le ca inchid in ele firisoare de aur.
Dupa ton, dupa mimica, omul pricepu ca nu cred.
- Da' de unde, domnule, e aur, si inca lamura.
- Cum il cunosti? ma ratoii eu.
-Apoi nu-l cunosc eu, il cunoaste negustorul de la tirg. Ca ma duc cu praful asta jos si-l schimb pe malai si pe faina. II cearca zaraful acolo cum stie el cu apa tare si mult se bucura. Ca este aur bun, spalat si lamurit in toate apele muntelui. Numai ca e putin. S-ar aduna mai mult daca nu si-ar smulge si riul dajdia Iui. Da' i-o dau bucuros.
Si omul ascunse in fundul tronului slavitul praf cules din lina de aur, dupa care alergau eroii lumii antice pina la Colchida. Dar de unde sa stie asta Ion Onisor, care se ridica, urindu-ne noapte buna?
Am ramas citava vreme tacuti, uluiti, framintind ginduri si potrivind intelegeri.
- Nu trebuie sa ne mai indoim, rasufla prietenul. Noi n-am mai apucat, dar odinioara, si nu e mult de atunci, albiile riurilor noastre erau pline de tigani zlatari, care cerneau nisipurile si culegeau aurul din ele. Am intilnit intr-o carte un desen, pare-mi-se la Raffet, in sfirsit nu importa, de un calator de pe la inceputul veacului al nouasprezecelea, care, minunat de cele ce vedea, desemnase o astfel de scena; zlatari prefirind apele pentru aurul din ele.
- De ce s-a parasit procedeul? intrebai sceptic.
- De buna seama, raspunse, gindindu-se un timp, prietenul, fiindca robia s-a desfiintat. Mina de lucru a ajuns din ce in ce mai rara si mai pretioasa. Aurul cules in chipul asta ar costa prea scump, mult mai scump decit cel din mina.
Dar cea mai mare nedumerire ramase hotarirea gazdei de a ni se destainui noua, doi streini. Singura explicatie a fost ca omul, incarcat de nadufuri, amarit de fecior, suparat de nora, a rasuflat intr-o clipa de slabiciune mai usor catre niste necunoscuti, niste drumeti. A fost asa ca si cum ar fi aruncat necazuri si taina pe apa simbetei.
Se facuse frig de munte. Atunci am pretuit calabalicul prietenului, din care m-am infruptat c-un pled, un pulover, un cearsaf pentru pat si o Iuminare. Ne-am culcat fiecare in odaia lui.

IV

N-am adormit deloc, m-am rasucit si m-am zvircolit toata noaptea. Ma minca pielea ingrozitor si trebuia sa ma scarpin necontenit. Aruncai vina pe seama mezelurilor, care, sigur, mi-au dat o intoxicatie cu urticarie. Desperat, am aprins luminarea si eram negru de pureci si eu, si patul. Niste pureci mari si flaminzi, care nu ciupeau, ci muscau. Prietenul m-a simtit. A venit si el nenorocit la mine.
- Credeam ca dormi si nu indrazneam sa te scol.
Fusese si el navalit de o hoarda asemanatoare. Rufele, asternuturile lui curate de la Bucuresti forfaiau de puncte negre zburatoare.
- Astea nu mai sint insecte, sint armasari, zicea alergind dupa ei prin pat.
- Ceea ce inseamna, il dojenii, ca prima unealta si cea mai esentiala pentru culegerea si studierea folclorului la fata locului sint prafurile de pureci. Altadata nu mai trebuie uitate.
A fost o lupta zadarnica pina-n zori, fara sa putem inchide ochii. Ispravisem scuipatul cu care ungeam degetele ca sa punem mina abia pe citiva din pat. Dar temeiul lor era jos, in pomcsteala odailor. A doua zi ne-am infatisat gazdei cu jalba in protap.
-Apoi i-ati strins din lot salul pe unde ne-am plimbat. Ba de la ciini, ba de la vite, ba de la copii. S-au aciuat la dumneavoastra, ca aveti came dulce si piele subtire. De noi, astia mai batrini, cu pielea sfarog, nu se mai lipesc. Lasa, ca pina o veni nor-mea sa curete, va fac eu un asternut sa nu mai indrazneasca unul sa se apropie. La noapte o sa dormiti imparateste.
Aplecat si s-a intors numaidecit cu un maldar de pelin verde si aromat. Din el a facut intii un manunchi, ca o matura, cu care a maturat cu grija odaile. Pe celalalt l-a presarat pe jos, pe pat, sub pat, prin si peste asternuturi, pe perne, sub perne, in camasile noastre de noapte, pretutindeni, cind lujere intregi, cind farimitindu-i boabele din viiturile inflorite, si incredintindu-ne ca de acum vom fi invulnerabili. Noi, increzatori, am asteptat noaptea cu nerabdare, hotariti sa o dormim toata pe nerasuflate.
Ne-am trecut toata dimineata in aroma amaruie a pelinului rinduindu-ne lucrurile. Eu n-am avut de scos decil caietul, pe coperta caruia scria raspicat: Faust, partea a treia, epilogul in cer. Prietenul ceru, ca de obicei, explicatii, tara carnetelul in mina. Era un vast proiect de poem, pe care-l purtam de mult in minte. Urcam cuplul, pe Faust impreuna cu Mefistofel, in cer si inversam rolurile. Acum Faust ducea, acolo sus, de nas, pe diavol, si-l ispitea cu aventuri de ordin superior, cu experiente spirituale de gindire si cunoastere, cum se cuvenea unor spirite descatusate. Dam o replica lui Goethc si-mi ascuteam ironia pe spinarea prietenului, care nu pricepea subtirimea subiectului. Pe caietul in care el isi trecea seara notele scria mare: Studii in folclor. Am ns. Pentru ce in si nu de folclor? Ne-am luat apoi serios la harta si ne-am ciondanit pe chestia folclorului in general pina aproape la suparare. Fara sa cred folclorul o mistificare, cercam prietenului o neincredere, o banuiala, ca pentru orice productie unde individul, cu inspiratia, cu fantezia, cu reaua lui credinta, cu interesul de a te cistiga, te insala si te pacaleste. Tu crezi ca faci Stiinta obiectiva, tragi concluzii si generalizezi o inventie, o toana a unui singur nazdravan sau Soltic. Pe scurt, nu credeam in disciplina folclorica si ceream masuri de siguranta si mari ingradiri. Aduceam in sprijin cazul ilustru al lui Macpherson cu Osianul inventat de el.
La amiaza ne-am dat intr-o rina pe paturi, sa ne odihnim. Dar s-a pornit indata un atit de in-ffcrsunat atac, de data asta de purici uniti cu furnicile aduse cu pelinul, ca am sarit ingrozit si am Parasit miseleste cimpul de bataie.
Am alergat iar la gazda. Eu am amenintat ritos cu plecarea si ca fac satul de ris la gazeta.

Omul a ascultat linistit si n-a cautat sa se apere cu nimic.
- Lighioi spurcate, ne mingiie el. Nu vor sa iasa decit cu alai. Dar le vine lor Aldea de hac! O sa vedeti. Numai nitica ingaduinta. Si pleca.
Peste putin se intoarse insotit de un mosneag adus de spate, care ne saluta cuviincios si adause:
- Lasa, ca-i scot eu, domnilor, n-aveti grija, si-i duc incolo, pe pustii, sa nu se mai poata in-toarce.
Cum eram nervos si cu tifha pusa de discutia cu amicul, il repezii:
- S-or intoarce, nu s-or intoarce, nu vreau sa stiu! Vorba e sa dormim la noapte, si privii batjocoritor prietenul.
- Lasa, ca o sa odihniti fara sa va intoarceti, ma potoli batrinul.
- Cum ii scoti, mosule, il imbuna prietenul cu o tigara. Si trase carnetelul.
- Hei, cu mestesug! Ca si ei trebuie sa asculte de cineva mai mare. Si incepu pregatirile, simple de altfel.
Prietenul ceru frumos ingaduinta sa fim si noi de fata la operatie. Cu foarte mare greutate, dupa lungi staruinte, dupa ce i-a dat citeva pachete de tutun, o pipa noua si chibrituri, mosul se invoi. A cerut ca atita vreme cit va lucra el in casa, sa se mature curtea, sa se ridice gunoaiele si sa se inmoaie leoarca praful din batatura si de pe prispa cu apa. Ceea ce gazda s-a apucai sa execute, cu sfintenie.
Vrajitorul a intrat in casa urmat de noi si a purces la descintec, luind odaie cu odaie.
A tras din teaca de la briu un cutit mare si lat ca un iatagan, lucios ca argintul, pe care l-a asezat potrivindu-l cu grija intr-un colt, in piezul ferestrei. Apoi a acoperit fereastra cu o eirpa neagra pe care o tinuse in sin. A lasat numai un colt usor dat la o parte, potrivind asa ca fisia de raze ce se strecura pe acolo sa cada drept pe lama cutitului. in intunericul ce se asternuse in odaie, cutitul ardea stralucitor, ca si cum inaintea lui s-ar fi aprins o candela. Pe urma omul s-a pornit cu o vergelusa mladioasa, sa loveasca, petec cu petec, palma cu palma, pomesteala, incepind de la prag si inaintind treptat, amanuntit, spre cutitul flacarator, pina a ajuns la el. Tot timpul mormaia un descintec din care n-am prins decit cuvintele „negri procleti". Cutitul a inceput sa se intunece, pierzind ineet-incet luciul. Atunci mosul l-a ridicat repede si a iesit cu el afara, tinindu-l ascuns. Noi, dupa el. Cit am putut zari, lama era neagra de pureci, intesati unul in altul pe amin-doua fetele. Ei opreau reflexul luminii si innegrisera otelul.
Vrajitorul s-a dus cu el departe, l-a curatat scuturind purecii pe coclauri si s-a intors. Aluat acum la bataie asternutul si pernele pe care le trintise pe jos, aproape de cutitul fermecat, si a iesit iar cu el, doldora de procleti. A trecut apoi la seindurile patului si ale lavitelor, in sfirsit, la tot ce se afla in casa si in tinda. Si asa, rind pe rind, a cules, pe cutit, sute de ginganii.
La plecare l-am rasplatit cu citeva hirtii de bani. Nu le-a primit. Trebuia argint, numai asa vraja avea putere.
Ca sa-l facem sa vorbeasca mai mult, ne-am tinut dupa el pina acasa, intr-o vagauna. Prietenul vrea mortis sa noteze cuvintele descintecului. N-a fost insa chip sa scoatem de la el nimic-A ramas neinduplecat la toate momelile. Am cules doar din cocioaba lui alt rind de pureci. Mosul a facut haz. si nu s-a sinchisit.

—Vedeti dumneavoastra, astia sint purecii mei si nu se cade sa ma pun rau cu ei. Lepadati-i undeva, aiurea, ca de-acolo ii chem eu inapoi acasa, glumi el.
Am coborit la piriu, unde i-am scuturat pe girla. Cind am sosit acasa, Onisor plecase dupa vite si dupa noru-sa, la munte.
Am cinat si ne-am culcat numaidecit, nu fara oarecare teama. Am dormit insa noaptea toata in adevar imparateste; sub paza desantului, nici un vrajmas nu ne-a mai tulburat somnul.

V

M-am sculat tirziu. Am trecut tinda; alaturi, prietenul meu lucra de zor. Umpluse un sfert de caiet, ceea ce ma irita oarecum Eu nu scrisesem un rind si era a treia zi de la sosire. Timp pretios pierdut cu fleacuri. La intrarea mea el se opri. Angajaram o discutie asupra vrajilor. L-am atacat direct.
M-as inchina, zisei, daca vrajitorul cu un fluier fermecat la gura ar fi iesit din casa in fruntea unui alai de pureci incolonati si i-ar fi cules si pe cei din curte. Dar asa se vede cit de colo ca a folosit un procedeu de practica comuna.
- Cum comuna? Ce vrei sa spui?
- Vreau sa spun ca orisicine poate face ca el. -As vrea s-o vad! se otari amicul. Cum?
- Foarte simplu. Lama cutitului era unsa cu un clei de care se lipeau purecii.
- Chiar daca ar fi asa, asta nu micsoreaza intru nimic lucrarea magica.
- N-a fost deloc ce crezi tu, il contrazisei. A fost curiozitatea purecilor pentru lumina.
- Ei, asta-i acum Purecii, curiosi!
- Da, si inca foarte curiosi; ca orice insecta, sint fascinati de lumina. De ce este nevoie de intuneric in odaie si de o raza de soare care sa bata drept pe otelul lamei? De ce vraja nu-i operanta afara, in curte?
- Fiindca vrajile, explica el, au nevoie de conditiuni speciale, ca si celelalte lucrari de acelasi ordin. Nu-i vrea ca sedintele de spiritism sa se tie in curti si fenomenele de materializare sa se produca ziua-n amiaza mare!
- Fugi de-acolo! il luai eu. Aici e altceva. Purecii stirniti de varguta mosului alergau, ca si fluturii, catre lumina de pe lama, care-i atragea - asta ti-o conced - ca un farmec. Dar aici intervine dibacia omului, nu vraja, ci cleiul ii prinde si-i fixeaza. Dar cursa c mult mai stingace si mai primitiva decit candela chinezeasca.
- De unde ai mai scornit-o si pe asta? rinji amicul.
-N-o scornesc eu. Exista de cind lumea in Extremul Orient un fel de prinzatoare de pureci, bazata pe acelasi principiu: o festila care arde noaptea jos pe podea in mijlocul unui talger. Purecii atrasi se precipita si cad in lichidul din vas Ingenios, nu-i asa, si simplu. Pe cind procedeul nostru aduce a hirtie de prins muste, plus recitativul.
Prietenul, indignat, sari ars. Mi-a reprosat josnicul meu materialism. Mi-a tinut un logos despre puterile magice care zac in noi si de care habar nu avem. Despre legaturile mult mai adinci dintre anume oameni si natura suprasensibila, pina la care noi nu putem patrunde sa-i cunoastem legile si sa-i captam fortele.
L-am tratat de retrograd si superstitios. N-avcam dreptate. El n-a stiut sau n-a vrut sa-mi raspunda ca printr-un fel de mimetism absolut necesar trebuia sa imbrace mentalitatea primitiva si sa primeasca forma culturii magice. Altfel, n-ar fi putut patrunde in intimitatea starilor ei sj datelor ce ne apareau, ne asediau aici din toate partile sa se adapteze conditiilor. Am tagaduit orice realitate practicilor natinge cu a caror culegere si admiratie isi pierde vremea. Am ris de bietii naivi ca el, care se lasa trasi pe sfoara de taranii sireti si am sfirsit categorisind magia de impostura si pe vrajitori de sarlatani, batjocorindu-i cum mi-a venit la gura.
Prietenul, de data asta cu un fel de spaima, ma opri, rugindu-ma sa nu mai vorbesc astfel. Daca m-ar auzi unul din cei pe care-i insult, s-ar putea sa se razbune pe mine si sa ma pedepseasca intr-un chip ingrozitor. Are sa-mi dea sa citesc despre procedeele fatidice
Era sa-l reped din nou, dar umbla cineva in tinda si n-am vrut sa ne auda cearta.
imi urcasem inutil singele in cap. Dezgustat, m-am smuls din discutia stupida si fara rost si am trecut la mine, hotarit s-o rup cu toate din afara si sa ma cufund in lumea mea, pentru care urcasem aici. M-am intins pe pat si, cu hotarire, cu efort aproape dureros, am inceput sa ma cufund intr-o meditatie adinca.
Aveam practicile mele proprii spre a-mi inlesni concentrarea pina la exaltare. Un ritm al spiritului vital, un fel de stapinire, o frina asupra respiratiei pina la oprire, un soi de luciditate, ca un control pus pe bataile inimii si atintirea unei imagini mintale, care creste si infloreste, se amplifica sub privirile unui ochi launtric, dindu-mi o beatitudine ca de hasis, dar fara urmarile dezastruoase ale acestuia.
Ma straduiam astfel sa compun pe Margareta in cer, cu mult deasupra celei inchipuite de Gocthc. Nu o martira naiva, nu o mica sfinta abstracta, ridicata la acest rang din ceata amantelor conventional seduse si parasite. Ci ca pe eternul feminin, uriasa putere cosmica liberatoare, caci iertarea nu e decit liberare, care urca si potenteaza acolo in cer pina la rolul de virtute creatoare pasiunile care pentru noi, aici, pe pamint, sint doar pacate si ne strivesc sub ele.
O Margareta care, ca o alta Eva zamislitoare, creeaza din nou pe Faust asa cum se dorea el si-l schimba pe Mefisto, din valetul mincinos, din sluga vicleana care-si duce stapinul in ispita, intr-o necesara forta antagonica, pe care Margareta si-o aliaza si o integreaza Universului.
incepeam sa vad o Margareta violent de sfinta, daca s-ar putea spune, sfinta cu acea violenta a pacatului, care
Ajunsesem aici, cind simtii un freamat, o prezenta. Deschisei ochii. Cineva sta in mijlocul odaii si ma privea intens.
Cum intrase? Eu inchisesem usa si stiam ca, furios, parca trasesem zavorul.
- Sint Margarita, spuse tare aparitia.
Sarii speriat, ma clatinai nauc si nu pot spune decit cu vorbele cele mai banale emotia smintita ce ma gitui. Inima imi batea nebuneste. Gindurile se invalmaseau ca apele cazute intr-o cataracta si lumea se invirtea, cu mine ametit in mijlocul ei.
Cind mi-am venit in fire, o zeita - nici acum nu-i pot spune altfel - sta si ma privea cu un zimbet sagalnic. Era inalta, zvelta, cu parul castaniu si unduios, ochii mari de un verde ca fundul de talaz, obrazul alb-trandafiriu impuns de doua gropite, nasul subtire, drept, cu nari pilpiitoa-re. Barbia puternica pornea semeata in jos, ca sa se rotunjeasca seducatoare, si gura fermecator arcuita isi ascundea colturile usor sumese in doua gingase bride, coloana splendida a gitului se imbina cu maiestrie in linia umerilor de o proportie si o gratie ncmaiinchipuita. Sinii zglobii, drepti umpleau de o viata misterioasa iia in care pilpiiau Iara incetare. Bratele admirabile, lungi si netede se terminau cu miini suave si mici cit un cuib de pitulice, incarcate cu dezmierdari. Sub mijlocul strins, de amfora usor revarsata, coapsele glorioase, pline de voluptati, erau modelate de fota neagra, care-i descoperea picioarele goale, desavirsite, cu glezna delicata, sugrumata, cum numai o rasa cu har poate zamisli. Purta sandale, care scoteau la iveala usoara boltire a talpii si calciiul mic si roz, ca la nimfele zugravite de maestri.
Nu stiu daca am privit-o indelung sau mi-am dat seama; am intuit totul dintr-o ochire. Dar era de o perfectie coplesitoare.
Si un miros de dragoste, busuioc amestecat cu dirbovnic, imbata odaia.
Coborise din exaltarea meditatiei mele? Din miezul inspiratiei din care ma trezise? Uitasem de mine, de timp, de locul unde ma aflu, cu gura si ochii cascati la ea zanatec.
- Sint Margarita, repeta ea zimbitoare.
- Margareta? Care Margareta?
- Nora gazdei, si pleca ochii in jos.
-Ah, nora gazdei?! $i rasuflai adinc. Valul magiei incepu sa se ridice.
Onisor nu ne spusese niciodata cum o chema pe nora lui. Fata continua sa rida tainic. Stind netulburata in fata mea.
Nu stiam ce sa fac. incurcat, am poftit-o pe scaun. Nu-mi credeam ochilor. Mi-era teama sa nu se mistuie, ca o vedenie. imi venea s-o pipai, ca sa ma incredintez, si nu indrazneam. O vapaie ma cutreiera din creier pina-n talpi, dar o simteam mai ales in ginduri, in mintile in care nu mai eram.
De unde rasarea minunea asta? ineintatoarea nora apocrifa a lui Onisor? Cine-i pusese atita perfectie in linii, noblete in atitudini, armonie in miscari?
Stam, fulgerat dintr-o data de dragoste. De o dragoste impura. M-a plesnit fara veste atita erotism, atita rascol sexual necunoscut mie pina atunci, ca m-am inspaimintat. Frumusetea carnii ei imi era, daca nu as fi putut-o poseda, cel mai teribil supliciu.
Din acea clipa nu am mai trait eu, a continuat sa traiasca in mine frenezia pentru Margarita. O evocasem si o coborisem din cer pe pamint cu toata fatalitatea de pacate care o urmarea. Dar eu nu mai eram Faust.
Am fost de aici inainte umbra ei pe lume, calcata necontenit in picioare.
La inceput incercai s-o cistig cu bani si daruri. M-a respins si tinut departe, ca pe un copil, iu cu severitatea si batosenia femeilor care vor sa te exaspereze, ci cu o demnitate simpla, cu a«t mai intimidanta. O simteam, o ghiceam experta pina la perfectie in dragoste, capabila sa-ti dea placeri si delicii dincolo de fire. Si sufeream chinuri neinchipuite pe masura ce pasiunea imi crestea din ce in ce mai otravitoare.
Nu ma recunosteam. Se intimpla oare cu mine o obsesie, pina la substituire de personalitate?
Si pe aceeasi masura Margareta era mai rece, mai departata, mai dispretuitoare.

Credeam ca ma joaca si taceam toate chipurile sa ma apropii si s-o inving. Dar intre noi se interpunea un schimb de stari bizare, un interflex de influente potrivnice. Ne aflam intr-o ecuatie a aceleiasi existente, insa unul la semnul pozitiv, celalalt la semnul negativ
Odata cu sosirea ci traiul ni s-a schimbat in bine. Doi ciobani fugari coborisera dupa ea din munte. Unul cu cosulete de fragi si zmeura, altul cu cas si cu ciubare de lapte dulce. Rasarise in curte un gusat caruia ii curgeau balele cind o vedea si care matura, spargea lemne, aprindea focul. Un schiop crunt la infatisare iesise de nu stiu unde si o ajuta la cuhne. Taia pasarile, pazea oalele, fierbea mincarile. Si un codan, cu citeva tuleie de mustata sub nas, scutura asternuturile si deretica prin casa. Toti o slujeau ca pe o regina. Si nu ma dumiream de unde se prasise droaia asta, cind deodata rasarira altii, cu zecile, care treceau pe la poarta suierind sau se opreau si se pofteau singuri la vorba. Salul, fara de veste, nu mai era pustiu. Dar din toata ceata asta de nebuni, eu eram cel mai de plins.
Parasisem lucrul. Lasasem prietenul, care colinda singur. Nu ma mai interesa nimeni si nimic afara de Margarita. Stam ziua intreaga numai s-o pindesc si tineam tot timpul ochii pe ea. incercam s-o slujesc si eu in rind cu ceilalti ciraci si-i cerseam favoarea s-o ajut in casa, la gatit bucate. Ma imbrinceam cu gusatul cine sa-i care mai intii lemne si cu celalalt satelit, caruia vream sa ma substitui la suflatul in foc. Si-i culegeam orice farima de vorba.
Ea ma primea nepasatoare sau pleca de linga mine. Pierdusem orice stapinire asupra mea, orice control si orice rusine. Noaptea ma tavaleam ca un posedat, plingeam si ma bateam cu pumnii.
Prietenul cerca sa ma aduca la realitate. imi insira entuziast descoperirile lui in folclor, urmele unei balade care se cinta si se joaca in acelasi timp, ca o drama magica. Eu stam inert si nu auzeam. Purtam in mine numai faptura coplesitoare a Margaritei.
Ati simtit ce simplificatoare este pasiunea? Cum reduce si unifica existenta numai la un singur si acelasi mod? La o unica cheie? in privinta asta se poate spune ca pasiunea este o fericire, o penibila, dar autentica fericire. Ca orice pasiune, de altfel. Toate complicatiile dispar. Te intorci la o singura dimensiune, aceea a pasiunii tale. Pierzi inaltimea, pierzi largimea, ramii cu lungimea uriciunii in care te tirasti pina la sfirsit.
Uneori, cind clocotea in ea belsugul de luxura pe care-l dospea, imi ingaduia sa ma apropii si sa ma gudur linga trupul ei. Atunci era demonica. Ochii ii cresteau, ii izbucneau si era in stare sa tirasca dupa ea o haita intreaga de oameni. Se indupleca o clipa, numai atit cit, aplecat asupra ei, privirile ametite imi lesinau pe lunecusul alb dintre sinii dirzi, pina in fundul magic unde salasluia fericirea.
Atunci se smucea de linga mine hohotind si pierea pe coclauri, unde banuiam ca alearga, sa se astimpere, cum se vorbea, cu altii. Dar eram atit de domesticit, ca nici nu miriiam, dar inca sa ridic macar un deget asupra ei.
Era o faptura a Satanei, trimisa sa ma piarda? Sau o bolnava, o posedata, ca si mine? Orice ar fi fost, atunci nu ma interesa. Ea, asa cum se infatisa, era pentru mine existenta.
in sfirsit, nebunia ajunse culmea. Trebuia sa fac ceva. Psihoza ma dusese la un pas de pieire. Daca nu izbutesc, eram hotarit sa ma ucid. Pusca lui Onisor atima incarcata cu gloante pentru urs intr-un cui din odaia mea.

Din norocire, tragedia asta, de o intensitate ucigatoare, n-a tinut mult. Mie mi s-a parut ca a durat ani. De fapt, s-a desfasurat, fulgerator, in numai alte trei zile!
Am sosit in sat dumineca. Marti izbucnise din zodiile rele Margareta. Vineri noaptea patrunsei la ea, incuiai usa si, intarit de cumplita suferinta, ii cazui in genunchi, ii propusei sa paraseasca saracia si sa vie cu mine in oras, unde s-o acopar de podoabe si bogatii.
Ea sta intinsa pe lavita si nu misca. Surise numai si ma ruga sa n-o mai tulbur, ca e obosita.
Cazui atunci ca la o icoana cu metanie la poalele ei si o implorai cu lacrimi sa ma ia de barbat. O voi desparti de feciorul lui Onisor si ma asez cu ea unde vrea, aici in sat, in alta parte, in strainatate, numai sa fie sotia mea. Daca nu, imi fac seama! Si se vedea bine ca nu glumesc.
Ea m-a certat si m-a concediat usor, cu citeva vorbe simple, ca pe gusatul balos, care iesea de-a-ndaratelea cind il da afara din cuhne. Asa am iesit si eu.
in curte ma pindea prietenul, care ma urmarise si ascultase la usa. Nu mi-a vorbit nimic. M-a luat si m-a culcat in patul lui. Iar el m-a vegheat scriind toata noaptea.
A doua zi, simbata, in zori, ma pregateam sa trec in odaia mea, decis. Prietenul m-a oprit si mi-a spus multe, intre care ca sint, ceea ce stiam, fabula satului. Am mai aflat pe deasupra si credinta lui, ca sint vrajit. Margarita auzise blestemele mele impotriva vrajitorilor si se razbuna asupra mea in chipul acesta. Am gasit putere sa-mi schimonosesc obrazul a ris. El nu s-a dat batut. Mi-a vorbit de realitatea fenomenului, de vibratii si unde, pe care fiecare din noi le emanam. Mi-a adus pilda celebra a celor doua persoane radiodifuzoare omenesti de la Bratislava, care uimisera lumea pe vremea aceea; mi-a vorbit multa vreme de potrivirea asta intre fenomenele pricinuite de vibratii.
Vraja? E destul ca printr-o practica oarecare — si aici e farmecul - pe lungimea de unda a vibratiei tale, sa se adapteze unda unei alte vointe, rea sau binefacatoare, pentru ca vraja sa se si inscauneze. Ce e, la urma urmei, sugestia? hipnotismul? O lupta intre vibratiile a doua vointe adversare.
Ascultam dus Si deodata gindul unei asemenea vraji mi-a intrat in cap. De ce nu as incerca? Oh, daca ar fi posibil sa-mi imbuc gindurile, dorurile, tremurul meu in fiinta ei, sa i le impartasesc, ca unui aparat de radio Numai cine este cel care stie sa suceasca butonul la punctul anumit? Vrajitorul, numai el poate, sustinea prietenul.
L-am intrebat deodata daca se afla o vrajitoare in sat. Era, si inca una extraordinara, care-i daduse citeva probe fantastice. Se imprietenise cu ea. Ar putea in cazul meu sa faca minuni.
M-am sculat. El mi-a luat mina si am pornit. De cum am iesit pe poarta, m-am razgindit. Parca o vointa nevazuta m-a oprit si, indaratnic, am dat sa ma intorc. Ma cuprinsese un dor de Margarita ca si cum n-o mai vazusem de ani, ca si cum as fi pierdut-o. Prietenul ma smulse si ma lua mai mult pe sus. M-a dus numai cu fagaduiala ca vrajitoarea are sa mi-o dea in brate chiar m seara aceea, ascultatoare ca o papusa.
In capul satului ne-am oprit la poarta farmecelor. A intrat intii prietenul sa ceara audienta Pentru mine. Mi-erau gindurile aiurea - ceea ce faceam savirseam automat, ca pentru altcineva strain. Dupa putin timp prietenul a iesit vesel si m-a infatisat Sibilei, o batrina inalta, descarnata, Putin adusa de spate, cu nas cocirjat, barba intoarsa in obrazul numai creturi. Dar ochii: doi carbuni aprinsi.

I-am spus si eu pe scurt pasul care ma aduce si am rugat-o sa faca orice, numai Margarita sa ma iubeasca. Dam tot, imi vindeam chiar sufletul. Ea m-a ascultat clatinind cu compatimire din cap. Stiam oare ca Margarita este ea insasi o vrajitoare? Ca lucreaza numai cu farmece si pentru asta se tin barbatii zanateci dupa ea? Ca e batrina si urita? Stirba si strimba? Si, spunind astea, baba isi infigea carbunii ochilor in mintile mele. Stiam ca numai Necuratul, a carui unealta este, o arata frageda si frumoasa?
Predica asta ma impacienta. Am raspuns ca nu ma interesau citusi de putin birfelile pe socoteala iubitei mele. Mi-era draga cu atit mai mult. Eu viu si-i cer farmecul de purtat ori filtrul de baut care sa-mi deschida raiul; s-o aprinda si pe Margarita, daca poate, cu vrajile ei, de aceeasi patima cu a mea.
Si vedeam parca aievea mina uscata a batrinei sucind un buton, pe o anumita lungime de unda, si o armonie dumnezeiasca luindu-ma cu Margarita deodata in vultorile ei.
Sibila privi repede spre prieten, care clipi de citeva ori, Iasind capul in jos.
— Bine, zise ea. Stai aici jos.
Si ma aseza pe un scaunas rustic. Ea stete pe altul in fata mea.
Va spun drept Nu e putin lucru ca atunci cind fierb toti diavolii in tine tu sa stai nemiscat locului, fie chiar citeva minute, asezat pe un fund de lemn cu trei picioare. Si sa simti cum o mina zgronturoasa iti astupa ochii, pe cind cealalta iti umbla prin par, atingindu-ti ceafa, crestetul si lingindu-ti cu asprimea ei timplele, in mormaielile unui descintec suierat printre stirbiturile dintilor. M-am supus insa cu resemnare.
Doar am clipit speriat cind m-am trezit suflat de trei ori in obraz, cum te scuipa o pisica infuriata. Abia am putut desclesta pleoapele. Am rabdat mai greu, nu stiu de ce, alte trei insu-flari peste piept. Dar m-am zvircolit ca un demon cind vrajitoarea m-a gratificat, pe neasteptate, cu alte trei, pe care le-am simtit reci si taioase ca gheata, jos sub vintre, unde s-a aplecat fara sa prind de veste, cu o nedelicata indiscretie. Pe urma ma afuma cu buruieni imputite amestecate cu par smuls de la fiare, ma descheie la haina, imi dete gura camasii in laturi si imi scrise la stin-ga, pe piele, in dreptul inimii, cu un cutitas, un semn in chipul unei stele in patru colturi. Parca as fi fost anesteziat: nu am simtit nici o durere.
Am urmat sa primesc si sa indur toate astea si inca altele cu o liniste si supunere din ce in ce mai ciudate. Simteam, ceea ce nu mi se mai intimplase de cind cunoscusem pe Margarita, ca lucrurile astea ma privesc adinc si se pecetluieste ceva.
Batrina ma lasa din descintec si se scula. Ricii inlr-un colt al cocioabei pamintul si scoase o oala dinlauntru! careia alese o bucatica de os cit un solz de crap. Facu un semn cu degetele asupra lui si-l scrijeli cu o stea ca si cea de pe inima mea, numai ca in cinci colturi, din care unul cautind in jos.
- Tine, imi spuse incet. Du-te cu farmecul acasa. Dar singur. Si sa nu te intilnesti cu nimeni. Suflare de om sa nu te stie. Daca-ti iese cineva in cale, abate-te ori ocoleste-l. De nu poti, lasa vraja jos pe pamint si departeaza-te. Numai dupa ce s-a departat omul, te intorci si iei osciorul-Odata ajuns acasa, ascunde-te. Numai cind o fi ca singura, gaseste chip sa te apropii fara sa te vada. Atunci sa-i strecori vraja oriunde-i putea, in par, in sin, in betelie. Sa n-ai nici o teama. Numai sa te gindesti in clipa aia cu putere la mine si sa strigi tare: „muma, sai!".

Am smuls talismanul din mina Sibilei si am alergat tot drumul cu zvicneli de inima. Ca sa ne supunem consemnului trebuia sa fiu absolut singur. Prietenul a ramas acolo. Trebuia de altfel sa aranjeze socoteala. II autorizasem sa plateasca oricit.
Am sosit acasa cind inca era dimineata. Batatura, pustie. Iubita, pe prispa, aplecata deasupra unui ghiveci, rasadea o floare.
Si dragostea, dragostea mai pustiitoare ca oricind, ma pravali catre ea. Ea m-a simtit. Dar pi-na sa se intoarca si sa se apere, i-am strecurat, pe la spate, in betele cu care era incinsa, solzul vrajit. Si am strigat cum ma invatase batrina.
-Ce faci? se rasuci spre mine, c-un tipat ascutit, ca un junghi.
in drum spre casa culesesem un carabus, pe care planuisem sa i-l anin de iie si astfel sa motivez gestul cu care sa-i strecor vraja
La tipatul ei ii aratai gingania, pretextind ca se urca pe ea s-o ciupeasca.
Dar in clipa aceea se petrecu ceva cumplit.
in fata mea sta o strigoaica, cu ochii de albus de ou rascopt, plesnit de dogoare; nasul min-cat de ulcer; obrajii scofilciti se sugeau adinc intre gingiile stirbe si puruiate. Sinii tescuiti ii atir-nau ca doua pungi goale, uscate si incretite. Coastele iijucau ca cercurile pe un butoi dogit. Si in bazinul soldiu, pe cracanele oaselor picioarelor, maruntaiele spurcate clocoteau ca niste serpi veninosi si duhoarea mortii umplu deodata lumea.
Am racnit ca un nebun. Si am smucit-o deodata la fuga, fara sa ma mai uit indarat, parasind toate acolo
intr-o goana am iesit afara din sat si in citeva ceasuri am coborit, numai in salturi, la intrecere cu torentul, defileul urcat cu atita cazna. La amiaza ma aflam in satul de jos, unde intilnisem pe Onisor.
Si chiar in aceeasi seara o caruta ma aducea in galopul cailor la gara, unde tocmai intra trenul.
Abia la Bucuresti m-am trezit, ca dintr-un delir.
Si nici acum nu stiu bine ce a fost. Si daca a fost. Dar cred ca vrajitoarea n-a gresit. Nu mi-a dat ceea ce ii cerusem. Ci dimpotriva, a facut Margaritei, ca unei dusmance, de urit. in loc sa ne acorde undele, virise intre noi cei mai ingrozitori paraziti, ca sa continui similitudinea prietenului.
De atunci nu mai merg decit Ia mare.
Si, spuse el catre doctor, am ramas cu o meteahna: nu mai sufar femeile. Au pentru mine acelasi miros crincen, a moarte, cu care am fugit in nari, din satul unde vulturii sint rastigniti si oamenii incleiati de frumuseti magice, ca puricii sedusi de stralucirea cutitelor vrajite.
Marea tacea grava. Noi toti asijderi.
Dupa un timp de mutenie, doctorul incepu sa se imbrace.
- Si prietenul? intreba el.
- Nu mai stiu de atunci de cind l-am lasat acolo absolut nimic despre el, raspunse povestitorul. M-am ferit sa-l mai intilnesc. imi era penibil, chiar odios sa-l mai vad. Cred ca a plecat in strainatate pentru studii, cum proiectase.
- Cum il chema? se interesa doctorul.
- il chema stai o clipa. il chema nu-mi vine acum in minte
- Nu se numea Kivu? ii aminti doctorul.

- Da, da, se lumina poetul: Kivu
- Si mai cum?
- Iar nu-mi amintesc Ceva cu T
- Teofil, implini doctorul. Nu era un barbat inalt, oaches, cu sprincene negre si groase ca doua lipitori
- Da, da, exact. Teofil Kivu. De unde stii? L-ai cunoscut?
- L-am ingrijit, raspunse doctorul, acum citiva ani, cind eram medic la ospiciul central. L-am avut bolnav in serviciul meu.
- Bolnav? De ce?
- O psihoza excito-maniacala, cu delir sistematizat. Vorbea numai de vraji, de deseintece spunea de un farmec care i s-a facut. Sarmanul a murit in niste chinuri groaznice.
O infiorare a aerului ne cuprinse fara veste. Se lasa amurgul si ne stapineau vrajile.
- Tot nu s-au lasat pina nu s-au razbunat pe unul din noi, spuse cu glas schimbat poetul, sculindu-se de plecare. Si bietul Kivu a cazut victima in locul meu.
—As Nu! Era o ereditate incarcata, vru sa lamureasca doctorul. Dar privind chipurile noastre alterate ca de o spaima, se opri.
in spatele nostru, un nor negru, cu gitlej rosu, ca o scorpie, se zamislise din senin si venea spre noi, inghitind cerul.
Ne-am imbracat in graba si am plecat.
Nimeni n-a mai scos o vorba in automobilul care ne purta pe drumurile negre ale Dobrogei spre casele unde luminile aprinse ne atrageau ca niste vraji.
Departe, un far isi zvicnea in cele patru zari smocuri de raze, spre care pluteau, fermecate, corabiile.


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Iubire magica pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate



Copyright 2023 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani