Poeziile.com - Home

 Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romanePoezii frumoase pe temePoeti membri ai clubului poetilor tineriPoeziile mele


 
Poetul zilei
Dumitru Matcovschi
(1939 - ?)

174 Poezii

Poezia de azi

Hypnoza
de Daniel Turcea
Odata cu linistea
aerul moale aiurind deasupra si buzele crapate bolborosind obiecte si obiectele inscenand drama ochilor vii odata cu inceputul ospetelor odata cu femeile de aprilie stravezii si cu larma rostogolita apoi deasupra

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Lacul rau

Vezi toate poeziile poetului
Luni. 7 iulie 1947.



Lacul, cu ape tragice, sta posomorit, adincit in el insusi, inclestat asupra prazii pe care de trei zile o tinea cu indaratnicie la fund. In ciuda cruntei mutenii a apelor, malurile spuzite de lume larmuiau de strigate si tinguiri. Oameni pe jumatate despuiati alergau de colo-colo prin rogozul pina la briu: femei ratacite isi fringeau miinile si o forfota de copii se itea necontenit, dira de stafete intre satul ascuns de dimburi si lacul ce umplea oibul urias al vaii.
- L-a gasit?
-As, nu
Si framintul, daca se mai ostoia o clipa, se pornea din nou, stirnit de mama inecatului, care, cutreierind soborul, scula, indemna, indatora multimea obosita la un nou ropot de jelanie, cu bocetele ci ragusite.
-Aoleu, Ghiorghics maica, lumina zilelor mele, urla femeia cu gura arsa spre cer, cum s-a indurat iezerul sa te inghita, usca-i-ar Dumnezeu radacinile apelor
Si sfisiindu-si pieptul secat cu unghiile, ridica blesteme si mai cumplite asupra lacului, care, neclintit in pervazul diminetii, nu se sinchisea, turnat in cositor.
Bintuit de duhuri si virtejuri launtrice, lacul se stia ca e fara fund, lac rau: inhata - si ce apuca nu mai da drumul. La fata se arata curat si ademenitor. Dar numai la citeva palme dedesubt misuna o plasa vie de bradis lacom, rasfirat ca o nesfirsita caracatita, care te prinde si te incil-ceste fara putinta de scapare. In citeva clipe, iezerul te trage intr-unui din nenumaratele puturi si cotloane care-l captusesc, unde te inchide ca intr-o punga.
Lacul rau isi avea tainele lui venite din vechi veleaturi, pravile pe care pescarii le tineau din mosi-stramosi cu smerenie. Nu era ingaduit sa-i calci anume locuri, mai ales mijlocul, care sta ca un iezer aparte, miez negru, viu, unde vine de ape groase ca pe picior zbucnite din alte tari-muri bulbuceau in afunzisuri, primenindu-l necontenit cu rotiri de unde cind calde, cind inghetate. Peste alte colturi de pe fata lui intunecata, stau puse legaturi si oprelisti care nu se ridicau decit Ia anume zile, dupa datine si rinduieli batrine. Si numai de catre oameni care cunosteau cuviintele si se infatisau cu imbunari si deseintece.
Lacul nu suferea uriciunea sub nici un chip. Ucigasii, nelegiuitii, bolnavii care i-ar fi pingarit apele erau apucati fara veste si inghititi. Trebuia sa-i stii toanele, sa-i respecti naravurile, sa-i pricepi gindurile ca sa te lase sa-l tulburi si sa-ti dea slobozenie sa umbli in visteriile lui cu peste.



$i nimeni mai bine ca Gheorghies nu-i cunostea adincul tainelor, toate apucaturile si artagurile. El se afla in slujba lacului de cind venise pe lume. Gheorghies era copil din flori. Maica-sa il nascuse intr-o noapte de mai, acolo, pe malurile inflorite ale iezerului, ascunsa in-tr-un cuib de papura, in rind cu lebedele salbatice, fara sa fi spus vreodata cine-i fusese ibovnic. O vreme mersese vorba ca fata s-ar fi avut cu zmeul lacului. Dar asta se uitase. Parintii o iertasera. Si copilul crescuse frumos si vrednic, dar mai ales istet, fruntas intre toti citi se incumetau sa se faca pescari pe lacul cu nume rau.

Pentru el apele aveau slabiciune. I se deschideau totdeauna fara impotrivire si-l primeau cu ingaduinta. Nu-I apucau niciodata vijelii nebune stirnite din senin, cum se intimpla multora, nici nu-i piereau mlajile si cirligele furate de paznicii strafundurilor. Cu el pescuiai fara primejdie peste mare si frumos din avutiile tara numar si seaman ale lacului. Caci el sta cuminte sub obladuirile iezerului, supus la toate rinduielile, ca un fecior neintinat si ascultator.
Dar de la armata flacaul se intorsese schimbat, ingimfat, nabadaios, naravit la bautura si nerusinat cu femeile. Nu mai tinea datinile, calca oprelistile.
intr-o duminica, la hora, Ghcorghies facu prinsoare sa treaca inot lacul. il indirjise la asta vinul, dar mai cu seama feciorul popii, cu care se ciocnea mereu pentru fete.
Cum o sa-l treci, ma? Ce, esti peste? Ori macar vidra? il atita acesta. Te-ai deseintat barem?
il trec, si inca pe la mijloc, prin iezerul negru, sa stii tu. Eu pot sa-mi invoit foalele cum isi umfla pestii basica inotului, se lauda cu sfruntare Gheorghies. Si stau asa, deasupra apei, si o zi intreaga daca vreau. Degeaba am fost cu la marina?
Pe ce te prinzi? il intaritau ceilalti.
Si tinura prinsoarea pe o vadra de vin, pusa Ia bataie pentru toata roata flacailor dimprejur. Dar pretul care-l scosese din minti pe Gheorghies era o fata. Pentru ochii ei infrunta minia lacului si-si arata laudarosenia.
Au pornit la iezer, unde Gheorghies s-a dezbracat intr-un luminis, si-a lasat gramada straiele pe mal si, (ara sa-.si faca o cruce, a sarit in apele incruntate, pe care a inceput sa le taie voiniceste cu lopetile bratelor. Firtatii ii tineau de urit de pe mal, haindu-l necontenit.
Dar Gheorghies, ca un smintit, uitase ca mai cu seama duminica era cu asprime oprit sa tulburi odihna lacului si sa-l infrunti Si inca incins de vin si aprins de o muiere Pe la un sfert din drumul catre cellalt mal, s-a rasucit si s-a pus pluta, minind lin spre mijlocul iezerului. Acolo deodata a scos un racnet, s-a dus la fund, a saltat iar deasupra, luptind cu indaratnicie si cereind sa strige. Celor de pe mal li s-a parut ca vorbeste cu cineva, ca se roaga, zbatindu-se intre niste brate de apa ce se ridicau sa-l incolaceasca. Si li se nazarira naluci si spaime cu plete de spuma si barbi crete de valuri. Dar repede, ca si cind cineva l-ar fi tras de picioare in jos, Gheorghies s-a facut nevazut, inghitit in adinc. Flacaii care-l urmareau cu ochii au incremenit la inceput, apoi s-au zbatut, nestiind ce sa faca. Nici unul n-a indraznit sa sara si nici o luntre la indemina. Spaimintati, au alergat in sat sa dea de veste si sa ceara ajutor, parasindu-l acolo.
Doar straiele au ramas gramajoara alba, sa poarte grija inecatului si sa arate in ce parte sa-l caute.
A sosit peste citva timp satul tot, Cirduri de femei si fete au dat ocol iezerului vaietindu-se. Au venit numaidecit popa si primarul.
S-au infatisat jandarmii cu pescari priceputi, care scoasera lotca pitita intr-un stufaris. Si de trei zile ravaseau apele in sus si in jos, aruncind navoadele cu ghiulele de plumb, trageau cu plasile, cotrobaiau cu cangile infipte in prajini de cite cinci stinjeni. Fara nici un folos.
Iezerul pastra cu indaratnicie prada in apele intaritate.
in cele din urma, jandarmii se hotarira sa arunce dinamita. Exploziile au sa rascoleasca adin-curile, silindu-le sa verse afara trupul inecatului. Lumea adunata isi uita de necaz, bucuroasa de rara priveliste a unui vinat de peste neingaduit oamenilor de rind.

Pentru asta s-a impartit mijlocul iezerului, unde se banuia ca e inecatul, in mai multe par-taluri, in care s-au virit cu socoteala, din loc in loc, cartusele. $i deodata zeci de detunaturi zbuc-nite una dupa alta umplura de tunete si ecouri uriasul cazan al vazduhului rasturnat deasupra vaii. Trimbi salbatice de ape speriate tisnira din iezerul cutremurat din titini, amestecate cu mil rascolit din fund. Si adincul isi arata o clipa chipul. Apoi bulboane bolborositoare fiersera multa vreme, varsind spume minioase ca dintr-un izbuc furios. Pe urma noianul framintat al valurilor se potoli incet. Ici-colo, un tremur intirziat scutura inca pielita apelor. Si pe linistea si mai incruntata a apelor lacului incepura sa se iveasca pilcuri de pesti cu pintecele-n sus, mai ales Stiuci argintii, crapi verzi si lini negri.
Cangile si plasile se zvirlira iar, dar acum nu pentru inecatul uitat cu dcsavirsire. Oamenii de pe mal se uitau cu jind cum jandarmii si pescarii culegeau in lotci gramezi de peste ucis. Cind sosea cite un pilc azvirlit la mal, se buluceau toti sa apuce, imbrincindu-se. A fost o pomana de peste cum nu si-ar fi facut Gheorghies cu toata averea lui.
Tirziu, cind s-a sfirsit cu adunarea si imparteala prazii, si-au adus aminte si de inecat. Nici urma de Gheorghies pe limpezisul inca inveninat de minie. Apele slobozisera pesti, dar nu se indurau sa dezlege mortul.
Acum se uitau unii la altii cu bratele incrucisate, nestiind ce sa mai faca.
- Ei, dracia dracului! Ce zici, domnule sergent, mai dam o data bomba? intreba primarul.
- Gata, nu se mai poate. Costa prea scump. Facem raport precum ca nu se gaseste si ne vedem de treaba. Ajung trei zile.
Si jandarmii, saltindu-si armele din umar, pornira spre sat. Primarul si popa se alaturara si ei si parasira cercetarea. Autoritatile socoteau pe drept cuvint, de acum inainte, orice incercare de prisos.
Dar in fata acestei parasiri, tipetele si fringerile mamei, ostoite citva timp de spectacolul exploziei si de pescuitul miraculos, se pornira si mai fioroase, in isonul celorlalte muieri.
- Nu mi-l lasati acolo Nu-l parasiti jivinelor, urla femeia cu gura neagra de durere, smul-gindu-si parul si tinindu-se dupa primar. Vinz boii, tipa ea, vinz pamintul si platesc tot, numai scoateti-l sa-l pot inmorminta.
Dar starostele satului se scutura de miinile ei slabanoage si isi vazu de drum. Satul insa, solidar cu durerea femeii, nu se urnea din loc. Si bocete necurmate izbucneau din gloata milostiva, tare inconjurase pe preot si nu-l lasa sa plece.
- Nu se poate sa-l lasi pestilor, parinte, ca e suflet de crestin, fecior de al nostru si se cade pus in pamint inchinat.
Si il intindeau toti ca niste ciini, tragindu-l de anteriul ponosit.
Iata ca tocmai cind popa se smucea sa scape, sosi la iezer, pasind anevoios in cirja, o aratare, 0 mogildeata abia tinindu-se pe picioare: batrina Savila, stramoasa satului, intra in gloata zgomotoasa, aducind in gheba spatelui cumintenia celor peste o suta douazeci de ani ai ei Cum o vazura, o inconjurara toti. Popa inlemni locului
- Cum de te-ai incumetat sa faci calea pe jos, si inca pe arsita asta? o certau feciorii si nepotii. De ce n-ai stat acolo pe prispa?

- Da'ce, era sa vie sfintul Ilie, cu carul lui, sa ma aduca? ii repezi batrina. Ca i-am auzit tunetele minioase. Am plecat si eu cum am putut, daca voi nu m-ati luat
- Daca te prabuseai in drum?
- Dumneata esti de plecat singura de acasa?
insa lumea cealalta o primi ca pe o nadejde noua, si femeile sarira s-o sprijine de subtiori.
- Va sa zica, nu l-ati gasit? clati din capul tremurat batrina.
- Nu, maica, pacatele noastre.
-Ati miniat lacul degeaba si mai rau l-ati inversunat cu impuscaturile voastre nelegiuite
- Ce era sa facem, bitica?
- Destul, lasati cangi Ie, facu semn batrina. Trebuie sa incercam altfel, sa luam urma sufletului. Ca sufletul se afla si raspunde mai usor ca trupul. El asculta de chemare si rugaciuni. Si trebuie imbunat Iacul.
Si batrina scoase dintr-un colt al maramei o turta de faina alba in chip de prescura, cu patru colturi in cruce, dar mai lata si mai subtire.
- Parinte, se intoarse ea spre popa, mergi cu mine. Unde s-a intimplat naprasna?
O dusera acolo, la gramada de straie care staruia sa insemneze locul pe mal de unde pornise nenorocirea.
- Faceti o cnice din lobdii de anin, porunci ea oamenilor punind prescura jos. Nu s-au implinit inca trei zile, nu-i asa, de cind s-a inecat Gheorghies? intreba ea.
- Nu mai avem un conac. La chindii abia se fac trei zile pline, o incredinta unul din flacaii ce insotisera pe inecat.
- Este vreme destula, mormai batrina uitindu-se la soare. Grahiti crucea. Parinte, sa stai aici, ca ai sa citesti.
- Da'cum, pacatele, ca n-am cartea cu mine, se apara popa.
- Nu-i nimic. Zici asa pe deasupra o blagoslovenie din ce tii minte. Ca trebuie sfintite crucea si prescura data pomana apelor de sufletul mortului. Sa fie si iezerul multumit cu ceva si sa se indure.
Repede, crucea strunjita din topor fu infipta pe mal in fata pilcului de haine ale mortului La picioarele ei fu rinduita azima. Popa, rascolit, gasi in amintire frinturi de molitve, ectenii si psalmi, impletite cu rugaciuni, cu care cersi milostivire pentru sufletul inecatului, si dezlegare din legaturi si greseli, cerindu-l inapoi spre ingropare crestineasca.
Norodul ingenuncheat pe malul lacului, indaratnic, se batu indelung cu fruntea de pamint. inchinind tarina cu lacrimi imbelsugate. Apoi urma binecuvintarea turtei in care ardeau infipte cinci luminari, patru in cruce la cele patru colturi si una ca un miez in mijloc.
La un indemn al batrinei, o fata si un flacau luara prescura pe miini, si cu mare alai, urmati de preot, pasira pina-n iezer, unde o pusera pe fata mohorita a apelor.
Lumea privea cu rasuflarea taiata. Popa isi istovise provizia de cintari si tacuse cuprins de sfiala, dindu-se citiva pasi inapoi. Multimea astepta, nu stia nici ea ce.
Atunci batrina, sprijinita de femei, se apleca asupra iezerului si incepu sa taie apele in chip de cruce cu cirja, inginind o veche vraja, ca un bocet: impaca pestii, chema sufletul apelor si-i cerea indurare pentru cei ce au gresit si l-au pingarit. Iar se ridica uitindu-se la cer si iar se incovoia peste ape, inchinindu-se cu toiagul in cele patru zari spre care plecau cercuri.
Batrina stete multa vreme asa, intoarsa cu spatele spre soare, ascutindu-si privirile ca pe niste iscoade trimise departe cind pe cer, cind pe luciul apelor. Strabatura oare aievea vederile ei prin obrocul vinat al undelor? Sau ea citi vedenia numai in limpezimea launtrica a ochilor ei? Iata, intr-o copca razleata a lacului, unde nu ajunsese rascoala exploziilor, se isca deodata o infiorare, un freamat nesimtit, ca o veste adusa de undele misterioase ale unui miros. Si, numaidecit, o dira argintie pleca de acolo spre azima de sub toiagul fara astimpar. Venea pe sub fata iezerului, cu iuteala, o funie vie, impletita din pestisori de toate neamurile, care ajunsera la azima si o asaltara. Dar numaidecit, un nou curent, o suvita de vibrari se alese de sub toiag si porni impotriva, din mal spre lac, alunecind deasupra celei dintii, spre copca iezerului de unde izvorise noianul de pestisori.
Se intetea astfel sub ochii batrinei un curent de lacomie intre doi poli de hrana.
Cu nesmintita ei intelepciune pescareasca, Savila citi tainicele rune, cu care lacul isi scria legile lui vesnice. Dar pentru toata lumea cealalta semnele ramasesera nevazute, slove ascunse intre doua adincuri. Numai batrina intelese tilcul fisiei curgatoare intre doua momeli. O momeala era cea pe care o intinsese ea: azima de la mal.
Dar acolo in copca razleata, de unde pornea roiul de pestisori lacomi, ce putea fi?
Batrina aseza si impinse cu cirja azima in suvita de apa insufletita, care, pornind stimita de mina ei prin toiag, ducea vibrarile-i tainice catre acel anume loc din larg, care-si dezvaluia o taina asemanatoare despre care si el trimitea vesti pina la degetele atotsimtitoare ale batrinei. Asijderi cautatorilor de fintini si comori, cu varga magica in miini, ea dibuise in ascunzisul apelor trupul pierdut al inecatului.
Si iata ca, fara o picatura de vint sau macar o boare, prescura cu luminarile aprinse porni usor, ca dusa de o suflare, sa se departeze de mal.
Gloata fremata, parca ca ar fi minat-o cu sufletul si vinzolirea ei. Citeva clipe trifoiul cu patru foi al azimei stete in loc, nestiind incotro s-o apuce. Batrina batea tot mai aprig in cruce apele cu toiagul. Dupa citeva sovairi turta porni din nou, ca o corabiuta facuta de copii, de data asta indreptindu-se spre copca razleata catre care se tintise toiagul Savilei, unde se opri. Si nu se mai clinti din loc. Se zarea acolo, ca o foaie de nufar pe care licareau cinci lacrami de lumina.
- Acolo e Gheorghies, arata batrina, inchinind necontenit apele cu cirja.
Oamenii priveau nedumeriti. Nu intelegeau
-Trei zile sufletul nu se dezlipeste de trup, lamuri ea, mereu ii joaca imprejur. Nu se indura sa-I paraseasca. Sufletul lui Gheorghies a stat adineauri aici linga noi, ademenit de crucea pe care s-a odihnit. Acum si-a luat prescura si a dus-o trupului in groapa iezerului. Cautati acolo, ce mai asteptati?!

Pescarii sarira in lotca si ajunsera infrigurati la azima. in jurul ei tabarira nesfirsite roiuri de Pesti, atit de desi, ca o tineau in loc, inconjurind-o de toate partile s-o ciuguleasca. Din cind in cind, umbre pradalnice de stiuci desprinse din adinc zvicneau in sus pina la ea, fugarind ple-vusca spaimintata. Dar, nemultumite cu gustul turtei, coborau iar, bataioase, spre alt ospat mai bogat ce se ghicea in fiind, in jurul caruia o roata de dihanii lacome se teseau intr-o zvircolire Iara de ragaz.
Acolo zvirlira pescarii cangile si riciira iar adincurile. Dupa o scurta cazna, apele se indurara si slobozira prada aninata de cirligul unei prajini.
Lesul a fost saltat in luntre. in locul lui a ramas zalog acolo, tot mai afundata, azima sufletului.
Gheorghies, scos la mal, zacea verde-vinat, naucitor de umflat, hid, ciugulit de pesti, forfecat de raci, cu bradis in loc de par si scoici in cosul pieptului.
Maica-sa, potolita scurt din plinsete, il privea si nu-si credea ochilor. Multimea amutita se holba ingrozita la el
- Mai bine il lasau acolo izbucni scuturata de plinsete o fata care-l avusese drag.
Batrina urma sa molcomeasca apele batindu-le lin in cruce cu cirja.


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Lacul rau pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2023 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani