| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Cantec spaniol de Cincinat Pavelescu Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Lipitoarea
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Vasile Voiculescu
|
|||
| Ianuarie 1949, Bucuresti | |||
|
|
|||
| E prin partile nostre, sub munte, o misterioasa pasare de noapte, i se spune lipitoare. Se arata rar si putini au vazut-o. Vazut? Atit cit poti osebi dintr-o umbra ce aluneca, muta, prin stravezi-mca intunericului instelat Pe mine, odinioara, pasarea asta m-a prigonit mult. Eram copilandru. Veneam, vara, de la scoli acasa cu sufletul schingiuit de viata pe la gazde si ma cufundam in basmul traiului slobod de la tara. imi placea mai ales sa hoinaresc noptile cu pusca in spate pe stresinile satului, unde aveam, risipite pe muchi, citeva petice de vie si livezi. Tinjeam dupa o poezie revarsata acolo la picioarele mele, de-a lungul vailor tremurate, pe care n-am mai ajuns-o de atunci niciodata. imi deschideam inima lunii ca pe o carte de zodii asupra careia stam atintit sa-mi surprind destinul, adica pe mine insumi. Un soi de narcisism naiv, dar tulburator, din care ma trezeam cu sufletul impaienjenit, de lunatec coborit de pe acoperisuri. De la o vreme, tuturor acestor nostalgii si vraji se adause naluca pasarii. Dintr-o data, o umbra cu aripile arcuite, ceva mai mare ca un lastun, plutea deasupra mea, ca sa se aseze la citiva zeci de pasi inainte, in albia drumului, unde se facea una cu intunecimea. Acolo sta nevazuta, lipita de pamint pina ma apropiam, gata s-o calc. Atunci se ridica fara zgomot, fara un filfiit, ca sa se lase iarasi la citiva pasi, mai departe, de unde o sculam din nou. Astfel, ma insotea cu staruinta ciudata, petreeindu-ma pina in poarta. Citeodata se isca asa de tainic pe neasteptate, parca s-ar fi desprins de undeva de foarte aproape, din umbra mea, s-ar fi zis chiar din mine, o proiectie a mea. La inceput n-am stiut ce este si n-am bagat-o in seama. N-auzisem despre asemenea vietate. Dar dupa citeva nopti de tovarasie, n-as putea spune ca n-am simtit nimic. Nu teama. O stringere, o usoara infiorare, ca de orice necunoscut. Cea dintii pornire a fost sa o iau la ochi cu pusca. Si nu m-am sfiit sa trag. Eram tintas bun, doboram liliecii, cu tot jocul lor intortocheat. Am pindit-o cu arma intinsa si degetul pe tragaci; cind scapata ca din prastie in vazduhul de dincolo de mine imi sosea pe linia ochiului, apasam. Suflul impuscaturii o zguduia, si umbra data peste cap se rostogolea Alergam s-o adun de jos, sigur ca a cazut. Si in timp ce bijbiiam cu miinile prin tarina, ea se inalta de sub mine, ca sa se coboare iar ceva mai departe si sa-mi jaloneze fara sa-i pese drumul. Bubuiturile pustii n-o speriau, alicele treceau pe linga ea fara s-o atinga sau — stiu eu — poate o strabateau. Ajunsesem sa cred ca trag intr-o naluca. A trebuit sa ma resemnez si s-o primesc soata de hoinareala si reverie, desi nu pot spune ca ma deprinsesem cu ea. Asteptam, nici eu nu stiu in ce chip, un deznodamint care mi-ar fi adus scaparea. De altfel, pasarea nu ma bintuia regulat. Alte nopti ma parasea. Umblam atunci usurat fara umbra straina, lipita de mine. Apoi incepea iar, din senin, sa se tina umbra de umbra mea. O presimteam deodata in spate, de unde, zvirlita de o mina tainica, zvicnea, punindu-se o clipa intre mine si stele, ca sa se mistuie sub ochii si sub pasii mei. Fara sa fi crezut ca e mare lucru, banuiam totusi o taina. Fireasca poate pentru altii. Nedezle-garea ei pe mine ma tinea insa sub obsesia unei vraji neprielnice. Mai cu seama ca ori de cite ori cercam s-o dobor, ma simteam deodata vlaguit, golit de viata, parca impuscatura m-ar fi atins si pe mine. Ma clatinam cu o senzatie de sfirseala: eram nevoit sa ma sprijin ca sa-mi vin in fire. Cum nu vream sa cred altceva, puneam asta pe seama loviturii ce-mi pricinuia arma prea incarcata, care imi smucea din loc umarul pina sa mi-l amorteasca. Ma hotarii sa schimb arma. Aveam in casa de sus un perete intreg acoperit cu tot soiul de pusti si pistoale, rinduite pe o scoarta verde atirnata din tavan pina in pamint. Neam de ostasi si vinatori din mosi-stramosi, fiecare generatie le minuise pe ale ei si le lasase acolo, insirate unele sub altele, ca niste inscriptii. Uneori ma culcam sub ele si le priveam de jos in sus, sa citesc leaturile rasturnate, ca niste oseminte de fier si otel. Linga mine si la indemina, puscociul naiv cu care prigonisem in copilarie vrabii si ciocirlani. Alaturi, puscuta draga cu care plecasem intiia oara dupa iepuri. Cit ii dezmier-dasem odinioara patul din lemn rosu de cires gatit in latura dreapta cu capacelul de alama, unde se ascundea cutiuta cu provizii de capse! Un sir mai sus stau armele frantuzesti cu foc central. Deasupra lor spinzurau pustile tatii cu cite doua tevi, totdeauna incarcate, cu cocoasele grele si posomorite puse pe capse. Dincolo de ele, pierzindu-se spre podina, sumedenie de unelte ucigase, care de care mai vechi si mai ciudate. Sinete zvelte si subtiratice de ale bunicilor, flinte haiducesti cu buzele rasfrinte in pilnie. durde cirne, groase si scurte, care se minuiau pe cracane, susanale turcesti cu tilindrele pe laturi, in scobiturile carora se asezau cremenele. Toate incrucisate cu pistoale arnautesti batute in argint si sidefuri, bumbasire crunte, cornuri si plosti pentru iarba de pusca, tasce si tesile pentru plumbi, sabii damaschinate, hangere coroiate si iatagane aprige. in mijloc, taindu-le curmezis pe toate, o rifla uriasa, adusa de cine stie unde. Acum insa nici una nu-mi era de folos. Am ales doar o carabina cu care ma exersasem la tinta fixa, un „Peabandy Martini", inadins prefacut de armurier pentru un glont mic si subtire ca o viespe. in camasa lui de alama galbena. Intr-o noapte cu luna plina, am prins-o in gura armei tocmai cind se profila pe discul alb, ca o pata din luna, si am descarcat carabina in ea. Daca ar fi fost cu adevarat, nu mai putea scapa vie. Odata cu detunatura, am simtit o atit de ascutita fulgerare, ca si cum glontul s-ar fi izbit de astru si s-ar fi intors inapoi in mine. Cind m-am dezmeticit a trebuit sa ma tirasc pina acasa. De atunci nu m-am mai incumetat s-o vinez. Umbra, din ce in ce mai increzatoare, se zbatea linga mine gata sa ma atinga. Pina atunci tinusem ascunsa legatura mea cu pasarea. Poate din orgoliu, sa nu rida lumea de spaimele mele. Poate mai degraba dintr-un respect copilaresc pentru taina ce ma alesese. Dupa asta insa m-am hotarit sa intreb si pe altii, ca pentru o ancheta folclorica. Ai mei nu stiau nimic Oamenii din sat, cit de batrini, dau din umeri. Unul auzise despre lipitoare. Altul o vazuse cind se intorsese tirziu de la han. Cum la tara lumea trudita se culca devreme, cine mai avea timp de ciudateniile povestite de alde pierde-nopti ca le filfiie pe la ureche! Le erau de ajuns strigoii, stafiile si celelalte aratari cunoscute ca sa-si mai adauge inca o nazareala de copil. Cine mi-a putut spune unele, putine, deslusiri au fost flacaii dati in dragoste cu fete si cei cu ibovnice. Pasarea le tinea si lor uneori de urit. Dar nu stiau despre ea mai mult. Nici unde are cuib. nici ce maninca, nici unde sta iarna. Doar atit, ca penele-i sint in fata umbrei, ca n-are glas, Ca iese numai noaptea, umbla totdeauna singura, desperecheata si nu sta niciodata pe craca; ori jos pe pamint, ori alunecind in vazduh. Ca-ti pindeste calea si nu te mai slabeste, tinindu-se lipca de tine, asia nu este nici un semn rau. E numai un narav al ei. Un fel de joc de-a v-ati ascunse-lea. Pesemne ca ii sint dragi anume oameni. Pasarea nu avea nici o legenda. Unul mi-a povestit mai mult: o intimplare care nu m-a dumirit, dar mi-a stirnit inchipuirea pina la emotie si m-a pus pe ginduri. Omul se ducea la o ibovnica, femeie maritata in alt sat. Se avusesera dragi de copii. Dar cit flacaul lipsise la armata, pe fata o dasera cu sila dupa altul. Acum se doreau cu arzime toata ziua, si abia asteptau sa se intilneasca noaptea, cind nevasta isi adormea barbatul cu buruieni, ca sa poata iesi la omul drag. intr-o noapte, cind mergea intins acolo, i s-a ivit in drum lipitoarea, jucausa inaintea lui, ca o calauza. La o raspintie pasarea a lasat soseaua si s-a abatut pe un drumeag laturalnic in stinga. Flacaul a vrut sa-si vada inainte de cale. Umbra s-a intors, i-a cazut la picioare si iar a oblicit la stinga. Asta de atit de multe ori, cu o incapatinare atit de indirjita, ca, aproape vrajit, el a / parasit drumul si s-a luat Iara voie dupa ca. Pasarea l-a dus saltindu-i inainte pina Ia o moara parasita. Ajunsi acolo in ograda goala, umbra a pierit. Dar chiar aproape de poarta s-a impiedicat aproape sa cada de un trup. Cind s-a aplecat sa cerceteze, era femeia la care se ducea. Adormise acolo plinsa si pustie. Pirita de neamuri, barbatul aflase de dragostea lor, o batuse de moarte si o alungase in toiul noptii. Ametita, cu mintile luate, ea fugise, se ratacise si cazuse de spaima si oboseala, nici ea nu stia cum, in curtea morii. Atunci, de deznadajduita, se zbuciumase cu inima, cu gindurile, cu toata fiinta spre el, chemindu-l s-o scape, si o minune i-l adusese. Trecusem astfel citeva veri si toamne, bintuite de pasarea tainica. Ma cumpaneam acum intre adolescenta si tinerete. Simteam si mai adinc farmecul noptii, parca as fi fost plamadit din aceeasi esenta cu ea. Nu ma sfiam de beznele ei luminate, care ma impresurau din toate partile. Ele dadeau prilej sa rasufle dorurilor romantice de vis si singuratate, tescuite acolo la oras, adinc in mine. Eram alcatuit intreg numai din asteptari. Un soi de speranta crepusculara, de sub orizontul vietii, imi mijea ca o misterioasa vestitoare de aurora. Nu s-a desfasurat niciodata pina la lumina invoalta a diminetii. Totusi, m-a facut sa gust toate imbatarile presimtirii. intr-o noapte pornisem colindarea pe furtuna. Batea austru] si norii alergau cu coarnele in luna. o doborau, o luau in picioare si o calcau pina raminea numai tandari printre copitele lor involburate De ajuns sa pot umbla si sa zaresc pasarea ce m-a intimpinat de cum am iesit pe poarta, masurindu-mi calea. De data asta umbra isi schimbase jocul. in loc sa mi se astearna ca de obicei in fata, acum se ridica dinaintea mea, trecea inapoi peste mine, lasindu-ma in urma. S-a tesut astfel fara ragaz, de zeci de ori, cu o insistenta atit de inviersunata, ca m-am oprit. Prea trecea ca o sageata aratatoare trasa in vazduh de mina nevazuta, parca inadins tacind semn spre indarat. M-am supus aprigului ci indemn si m-am intors, luind drumuKnapoi. N-aveam de altfel nici o tinta. Am iesit afara din sat cu pasarea, tisnindu-mi acum, pas cu pas, inainte. Ciurdele de nori, alungate de vint, se risipisera si o lumina indoielnica impaienjenea intinderile, schimonosind contururile, strimbind perspectivele. Am mers astfel grabit citiva kilometri pustii, numai in tovarasia umbrei. Cine ma chema cu atita arzime? N-aveam iubita, si totusi pasarea ma calauzea, ca si cum un suflet in cumpana cumplita ma striga la el Tocmai treceam podul peste Valea-Seaca. Deodata, in departare mi s-a parut ceva, un trunchi lungit. Iteala pasarii se intetise. M-am apropiat. Trintit cu fata in sus, un om zacea in mijlocul drumului. 1 se deosebeau camasa alba, trunchiul voinic, miinile rastignite in laturi, picioarele cu genunchii indoiti. La citiva stinjeni, un cal, cu saua pe el, rontaia iarba pe marginea santului. Cind m-a simtit a intors capul si a nechezat bucuros. Dam sa cred ca e un betiv si ma pregateam sa-l ocolesc, cind am vazut deslusit cum pasarea s-a coborit pe trupul dezbracat si i s-a asezat pe latura stinga. S-a lipit acolo, pata inchisa pe albul camasii Eram in toata firea si tare de inger, dar m-am infiorat. Cind am sosit linga om, pasarea se strecura si se facu nevazuta in el. Un interes teribil ma cuprinse: nu m-am putut stapini, m-am aplecat si am ingenuncheat sa vad pe unde. in stinga se deschidea o rana mare, cascata ca o gura, care ducea in adinc, ca in fundul unei mine, in inima Cind pasarea patrunse acolo, ranitul s-a miscat, a suspinat greu si a cascat ochii, alte gauri funebre scobite in chipul innegrit. Apoi se inchisera la loc. Umbra pasarii se ivise iar. Iesise din el? Cum am zarit-o, am stiut, tara sa ma gindesc, ca omul isi dase sufletul. Obrajii i se scofilcira, gura i se ingropa intre dinti, pieptul i se dezumfla si cazu cu un horcait prelung, care rasufla pe vrana ranii cu bolboroseli de singe amestecate cu basici de aer. Cum priveam ingrozit, m-a spintecat deodata un fulger de amintire: o traire atit de in adinc si asa de fantastic de repede, incit, inainte de a o prinde, s-a si stins, o si uitasem. Toata cazna de a o aduce inapoi a fost zadarnica. Privea pe mort? Pe mine? Fusese un amestec atit de strins si tainic, ca nu era chip sa-l dezbin. Lasase numai in urma o dira arsa, cum lasa in inima pomilor trasnetul. Mi se alungase insa spaima. Ma parasise pina si uimirea. Ma navalea un sentiment straniu de amestec intim, de participare tainica la drama desfasurata. Ca si cind as fi venit inadins sa privesc ceea ce as fi stiut ca se intimplase, ma astepta si mi se infatisa acolo: un om, un necunoscut misterios, care ma chemase sa-si dea duhul, in miezul noptii, in miinile mele. Urmaream direle, reconstituiam cu interes lupta, dupa framintarea ramasa in tarina rascolita si vinzolirea in jurul unei pete mari de singe, pe care pamintul inca nu o supsese. Cheagul crunt rasfringea lumina stelelor ca o nestemata rosie. Contemplam mortul cu linistea cu care m-as fi privit pe mine intr-o oglinda vrajita. Am stat asa indelung, asteptind sa treaca un drumet. Umbra de lastun pribeag, inca neogoita, ca un suflet ratacit in preajma lesului, cind jos, cind in vazduh. Deodata, ca si cum si-ar fi schimbat gindul, si-a luat alt zbor, pe sus, si s-a pierdut. Pleca sa cheme pe altul? Gresise vestindu-ma pe mine? Pilda ei m-a dezmeticit si m-am smuls din vraja mortului. inainte de plecare m-am uitat cu bagare de seama de jur imprejur ca sa-mi insemn bine locul. Nu se afla nimic. Nici piatra, nici copac, pamintul gol cit cuprindeam cu ochii. Roibul pierise. Plecase in cimp dupa iarba mai buna. Stiam, aici, in marginea drumului, pe dreapta, o cruce veche linga niste puieti de salcimi. Am cautat-o inadins. N-am gasit-o. Omorul se intimplase deci departe de ca? Singura, in departare, silueta parapetului de la pod, dupa care puteam socoti distanta crucii, si asta ma incurca. Am intrat in sant sa caut un bolovan. Aici zaceau zvirlite o haina de tirgovet si o palarie Ce mi-a venit? Am rupt iute citeva fire de pelin si le-am pus manunchi la capul mortului. Ramas in miini, izul lor amar m-a intarit. Am alergat acasa. Am strigat omul din curte. Am sculat pe tata, care la inceput credea ca aiurez. Pe unna nu s-a invoit sa se amestece decit daca merge si primarul. Nu vrea sa intre in cine stie ce bucluc. A trebuit sa astept pina a inhamat caii la brisca. Apoi am ocolit jumatate satul. Primarul, un batrin verde si neobosit, desi trecut de optzeci de ani, era sfatuitorul si cirmuitorul satului. Nu se facea nimic fara el. Noua ne venea ruda apropiata, un fel de mos Acum ingreuiat de somn, nu pricepea ce vrem si ne-a in-tirziat mult. Cind s-a urcat morocanos in leaganul invelit cu velinte, aburea amurgul zorilor. Fixasem in minte locul intimplarii la citeva aruncaturi de sulita*, dincolo de podul Vaii-Seci. N-am scos pina acolo nici unul o vorba. Gindurile ne goneau in rind cu caii. Ne-a trezit huruitul seindurilor jucind deodata sub roti. Soseam. De atita atintire incordata a privirilor, ne dureau ochii. Nu se vedea nimic. Trecusem de locul aratat. Am intors brisca si am minat inapoi la pod. Unii priveam pe dreapta, altii pe stinga. Nu descopeream nimic. Drumul gol, santurile slobode. Nici urma de mort, nici picior de cal. Primarul cauta la mine minios. Tata, ingrijat, lasa biciusca si-si trecu mina peste fruntea mea, nu cumva sa am friguri. Ardeam. La pod am sarit jos, ceilalti dupa mine, si am luat la cercetat postata de cale unde parasisem mortul. Dupa o bucata de drum m-am oprit. insotitorii m-au ajuns. Ramasesem zgiit, cu gura cascata si tremuram. in praful drumului zacea smocul de pelin, inca proaspat. incolo, nici urma de framintare. Colbul lucea neted, usor umezit de roua. Mortul si calul pierisera. Singele disparuse. Am riciit sa vad daca nu cumva fusese acoperit si inabusit cu pamint. Tarina se descoperea curata. Am alergat la sant sa aduc haina si palaria Se mistuisera si ele. Se vedeau numai pasii mei, limpezi ocol prin pulbere in jurul pelinului Iesit din minti, am inceput sa urlu: - L-au luat au venit si l-au ridicat era aici uite pelinul pe care i l-am pus la capatii. Si smulsei de jos tulpinele amare Eram atit de schimbat, asa de smintit, ca tata ma apuca in brate, sa ma potoleasca, si-mi apasa capul la pieptul lui, unde ma zbateam biiguind. Ma linistii repede si-mi venii in fire. intelesei ca trebuia sa ma stapinesc daca vream sa ma asculte. Si ma sfortai sa-i fac sa ma creada. Incepui sa le povestesc din nou cele te vazusem. Pe masura ce vorbeam, primarul se framin-ta prins de neastimpar. Am zugravit, aprins, cu amanunte pe care atunci nici nu le vazusem si care acum imi veneau in minte, scornite nici cu nu stiu de unde, chipul oaches al mortului, nasul subtire si drept, ochii - cind i-a cascat pentru ultima oara - albastri, mustata neagra, cu sfir-curile usor aduse in sus, urechea dreapta cu o toarta de cercel, cizmele cu potcoave, un ceasornic de argint prins cu un lantuc de briu, o tasca de piele legata cu o curelusa de dupa git. - A, tipai, ii lipsea un deget. Batrinul se gramadi spre mine, inspaimintat. - De la care mina? - De la stinga, strigai cu glas strain. Stiam bine ca de la stinga. Ne opriram o clipa si tacuram, ajunsi pe marginea unei prapastii - El era Aidoma! rasufla primarul greu, si se clatina, gata sa se prabuseasca. - Vezi ca era! racnii. Unde-i acum? Cine l-a ridicat? Tata, galben, in zorile ce se ridicasera impurpurate, ma privea nauc, parca ma implora sa tac, sa sfirsesc - Trebuie sa-l cautam, tipam eu si nu-l slabeam. Aprig, cercam sa-i tirasc pe cimp. - Nu, baiete se impotrivi batrinul. Ceea ce ti s-a aratat Se opri insa lovit de un gind. - Stai, se intoarse el, de ce ai pus buruienile astea la capul lui? - Ca sa ramiic un semn. Nu se afla nimic linga el. - Nu era crucea? si-mi arata spre marginea drumului. Crucea veche, pe care o cautasem cu de-amanuntul citeva ceasuri mai inainte, sta acum intreaga in dreptul manunchiului pe care il aruncasem la capul mortului. - Cine a pus-o la loc? bilbiii incremenit. Asta-noapte nu era. ,~ - Nu era cind s-a petrecut intimplarea, careia tu nu i-ai vazut decit stafia Pentru asta n-ai gasit-o. Dar trebuie sa ne linistim, hotari el. Altfel ne iesim din minti. Si, apueindu-ma de mina, ne traseram, cu tata naucit dupa noi, pe marginea santului, linga crucea pe care o pipaiam sa nu fie o amagire. Dupa ce-si culese si-si aseza gindurile, batrinul ne povesti in frinturi cum vedenia mea zugravea o intimplare petrecuta aidoma, cu saizeci si ceva de ani mai inainte, cind il gasisera pe buniculmeu ucis chiar in locul acela. Pentru amintirea mortii lui naprasnice - tu nu-ti mai aduci aminte, ca erai mititel, lamuri el pe tata - copiii ridicasera la capul lui crucea. Mie mi se nazarise omorul savirsit inainte de asezarea pietrei. Si se pleca adinc sa-mi cerceteze chipul. - Leit el, murmura tulburat. - Leit cine? . - Bunica-tu Sufletul nehodinit te-a chemat sa te vada. _- Sint locuri bintuite, urma, unde duhurile nedestramate se intorc uneori in vedenii, si intim- plarile se zamislesc iar din aburii noptii il ascultam aiurit. Citisem si eu despre fantome bintuitoare si clisee pastrate in arhivele vesniciei, de unde revin la rastimpuri sa se inchege. Dar de asta data stiam bine ca este altceva. Traisem o intimplare din alta viata a mea? Eu fusesem necunoscutul ucis odinioara pe drumurile noptii? Printr-o obscura simetrie, pasarea care se tesuse intre el si mine era aceeasi atunci ca si acum, a lui si a mea, una si aceeasi, peste timpuri si locuri, nemuritoare? Cine ridicase stavilarele timpului si-i dase drumul sa curga inapoi? Si ma simtii deodata ca nu sint decit un strigoi. |
|||
Pune poezia Lipitoarea pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |