| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Femeia in Negru de Nicolai Costenco Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Momaia
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Vasile Voiculescu
|
|||
|
|
|||
| Soldatul Iancu Faramita, o pocitanie spinateca si zbircita - cel mai maruntel si mai pipernicit „om" din tot batalionul - se tinea toata vremea de pozne si nazdravanii. Parca Dumnezeu, ca sa-I despagubeasca si sa-I mingiie, pusese numai inima voioasa si desteptaciune in el. $i tot numai pentru desteptaciunea lui il luasera „bun" cind trasese sortii - ca tare se ruga sa-l ia -, cu toata impotrivirea doftorului, ca era doar o mina de carne pe un pumn de oase, si alea moi. De fel din partile Slatinei, purtase vreo cinci ani cosurile pe ulitele Bucurestilor, strigind cit il lua gura, vara zarzavat, iarna boabe si gaz. Se brodise sa fie, pe linga bun de gura, si nitel cam lung de mina, dar numai vorba-i mergea, ca de prins nu-l putuse nimeni prinde cu ocaua mica. Aici, in valmasagul si fierbinteala frontului, doar cit auzeai pe un camarad ca i-a pierit basmaua cu doua-trei parale innodate in ea, peste putin altul ca nu-si gaseste ceasornicul ori tabachera, si-atit: intrau toate parca in fundul pamintului, ca nu se mai afla de ele. Banuiala cadea ea, daca nu drept, cel putin asa, piezis, pe Faramita, dar, de - hotul cu un pacat si pagubasul cu zece: cum sa taberi asa, din senin, fara dovezi, pe capul omului! In schimb el impartea din belsug veselie tuturor: cinta, juca, povestea, pacalea, facea ca toate lighioile, ca se stringeau oamenii ciotca pe linga el, de te miri cind avea bietul timp sa mai sterpeleasca cite ceva. Una din poznele lui de pomina a fost cind a adus, pe prinsoare, un neamt viu-nevatamat, mare cit un munte; si unde mai pui ca, potca dracului, l-a adus in spinare! Era o vreme dulce, desi inaintata, sus la munte, pe front - in partile Oituzului. Batalionul, aciuat intr-un soi de cot ceva mai ferit de bataia spurcaciunilor de tunuri, s-atinea zi si noapte inaintea dusmanului, care, indirjit, da sa intre orbis, cum da ciinele rau prin ciomag. Da' si noi il otinjeam de se-ntorcea totdeauna chelalaind la culcus, sa-si linga ranile! Santurile noastre treceau intii pe la poala unor dealuri spinatice, se intortocheau pe marginile unor paduri sparte de toamna si de ghiulele, si-apoi o croiau drept spre miaza-noapte, taind vaile de-a lungul. in fund, cu fata la noi, muntii se incovoiau ca niste spinari priene, de boi uriasi. intr-un loc ne despartea de vrajmas abia o vale afunda si prapastioasa, gituita, stilcita ici-colo de malurile surpate unul peste altul si de pe ripile carora ne vedeam bine dusmanii. Cu putina bagare de seama, cum nemtii erau tacticosi si faceau toate cu sart la vremea lor, ajunsesem de le invatasem pe degete toate apucaturile si tot rostul. Deoparte, la o curmatura a ripii, unde valea se cotlonea, cirmind spre ei, pe o tesitura de mal ceva mai iesit, ca intr-un ocol, dusmanul avea o paza cu legatura tare anevoioasa si care sta parca pierduta si parasita acolo. Oamenii se schimbau rar, ori ni se parea asa, unde vedeam santinela inchivarata cascind toata ziulica de foame si de urit. Faramita ii pusese gind rau, dar o clocea numa-n el si tacea. Cu vreo saptamina inainte de Sfintul Dumitru, ne tot bateam noi capul cum sa praznuim ziua lui don'capitan, pe care-l chema ca si pe marele mucenic, cind sare de colo Faramita: — Ma fratilor, eu am sa-l cadorisesc, ma! Si nu asa, cu fitece: am sa-i aduc un neamt, ma, pe ales. Pe cel mai ferches am sa-l aduc. — Cum, ma Iancule? — Iaca asa, cum ma vezi cu ochii verzi! De n-oi aduce un neamt viu-viulet, sa-mi radeti mustata. (Da' el nu avea nici in amindoua atitea tuleie, cit sa faci macar un sfert de mustata.) Si de aici vorbe si saguiala de nu se mai ispravea. Cazusera toti pe capul lui: ba „sa-l ierte pe neamt, ca nu i-a gresit cu nimic"; ba „sa-l aleaga asa, mai mic, vreun pui de neamt numai, ca pe potriva lui"; ba „sa-l mai astepte nitel, pina mai creste el si o mai scadea neamtul de foame"; altul, „sa-si ia cosurile, ca-l aduce mai lesne in ele"; ma rog, cum face romanul cind te ia asa in bascalie si vrea sa te zvirle din ciocul opincii Dar el, chisnovat cum era, da cu resteul peste botul fiecaruia de-l facea sa nu mai cricneasca, si tura-vura s-a tocmit de ramasag, zece pacuri de tutun, da' numai o gluma, ca toti l-am uitat pina a doua zi. Faramita chiar n-a mai scos o vorba despre asta, pina cind intr-o seara a pierit - nici la mincare, nici la apel, nici la schimb, nicairi! Toti il cautam si-l cainam in toate partile, dar sa ne trasneasca prin cap unde era, pace! Cu vreo saptamina insa mai inainte se intetisera furturile, de ne luasem de ginduri: unuia-i lipsea mantaua, altuia - caciula, altora - cizmele si vestonul, pina si capitanul s-a pomenit fara salteaua de lina pe care i-o peria ordonanta, puricind-o ziua intreaga in poienita din dosul bordeiului. Noi nu pricepeam nimic, pe urma, dupa isprava, ne-am dat cu seama ca astea se cheama ca erau pregatirile lui Faramita, care nu uitase fagaduiala. El, ce e drept, n-a spus ca a furat nici macar cit negru sub unghie, ca ar fi patit-o pentru furt de „efecte militare". Numai mie si la vro doi ne-a povestit cum a pus la cale treaba si cum a mers intimplarea: o fi asa, n-o fi, eu nu pun mina in foc, ca-l stiu cine-mi era; destul ca a adus neamtul si cu asta ne-a astupat gura si n-am avut ce face, l-am crezut. in seara cind s-a facut nevazut cu salteaua capitanului, s-a strecurat, spunea el, binisor, in inima padurii si de prin scorburile stiute de el a scos toate bulendrele furate si s-a pus la incaciu-lat din ele o momiie, cu atita mestesug, ca ai fi jurat ca e om. A umplut intii un sac cu paie si lina prin care a petrecut o furca de lemn, anume facuta, cu doua cracane sus si doua mai jos care i se miscau in furca ca in niste incheieturi. In cele de jos a tras o pereche de pantaloni doldora de lina, pe care i-a bagat apoi in cizme; pe bratele crucii de sus a imbracat minecile vestonului, asij-derea impaiat, apoi l-a imbumbat pe un piept ca de voinic A mai migalit ce-a mai migalit si pe capatiul de sus al prajinii a intepenit virtos un mototol, intocmai ca o capatina de om, pe care a trintit o cusma mitoasa, iar peste tot a aninat o manta surie de cele lungi. Cind a ispravit de alcatuit momiiacul, a scos din alta parte un clondir din care a tras el mai intii o dusca buna, ca era plin cu rom tare cum e focul, si l-a indesat momiii intr-un buzunar al mantalei. In celalalt i-a virit o piine burdusita de miez si cu o bucata de brinza in mijloc. Si tot insularind la boarfe, a asteptat in padure sa se innopteze bine Aburi usori ieseau de pretutindeni, ca o rasuflare a pamintului reavan, si, fara sa intunece prea rau vazduhul, minteau vederile, schimbau infatisarea lucrurilor, strimbau asezarile si incurcau pretuirea departarilor. Cind a socotit el potrivit, a pornit-o pis-pis cu momiia in brate, spre postul de paza nemtesc de la grumazul dealului. Ajuns aproape, s-a pus la pinda, si cind pe brinci, cind tiris, pe burta, s-a furisat cit a putut, pina a izbutit sa-si arunce ochii de colo pina colo, ca un urs, pe podisul ingust al curmaturii. Faramita a mai stat oleaca, s-a mai tras si apoi a ridicat dintr-o data, iute ca fulgerul, momiia in sus si a asteptat nici el nu stie cit, cu inima cit un purice. Santinela s-a invirtit in sus,"in jos, si cind din intimplare a dat cu ochiul de momiia ce parca venea spre el din picla noptii, a incremenit: e om sau aratare? Abia dupa citeva clipe si-a venit in fire si a tras. Un pocnet scurt, asurzit de ceata, si momiia, smucita de jos de Faramita, a cazut, el, lasind-o acolo, s-a tras cit ai clipi la o parte, sub mal. Neamtul, nedumerit si inspaimintat, a asteptat sa auda veste, ori sa mai sara altii la el, dar nimic. De ce n-or fi venit tovarasii lui, la auzul detunaturii? Faramita n-a stiut sa ne spuie. Poate, or fi socotit ca focul s-a tras din partea noastra ori, cine stie A trecut o vreme, dar neamtul sta ca pe ghimpi: nu se poate, fusese ceva. Luindu-si inima-n dinti, a pornit asa, cam orbacaind prin intuneric, spre locul cu pricina. Nu se mai vedea aproape defel, dar pipaind pe jos cu teava puscii, a dat de un trup intins si nemiscat. S-a plecat si, simtind ca este un om ucis, i-a venit numaidecit inima la loc. Cel dintii gind i-a fost la jacmaneala. Repede a smuls de pe trupul teapan mantaua cu totul, i-a luat caciula si cizmele si s-a intors grabit la post. Aci, scotocind cu grija, a dat peste sticla si peste pine, si tin-te Nu s-a lasat pina ce n-a dat de dusca tot romul si pina n-a crapat, hamesit cum era, toate merindele, de frica sa nu vie tovarasii cu care sa le imparta. Romul insa, cum este romul, intii s-a suit la cap, apoi s-a plimbat peste tot, si la urma s-a lasat in picioare. Geaba a incercat neamtul sa se mai impotriveasca; parca i-ai fi dat cu muchia toporului in crestet, asa a cazut, si pe data a adormit bustean, sforaind ca dreptii fara de prihana. Era o liniste acum si o pace se resfira pretutindeni, de parca mina lui Dumnezeu insusi se deschisese si o imprastiase din cer pe tarimurile acelea pline de singe. Padurea din apropiere nu-si clintea o creanga, iarpiriul de alaturi isi tinea rasuflarea. Tiptil, calcind ca un lup sa nu-l simta nici frunzele sfarogite de sub picioare. Faramita a fost gata linga neamt, l-a legat fedeles de miini si de picioare cu un streang, i-a pus un sac in cap, l-a umflat odata in spate, cumpanindu-se cu pusca neamtului intr-o mina, si zbughi-o cu el la vale, de-a dreptul prin padure, pe unde stia toate cararile, ca avea ochi ca de mita in saptamina brinzii. Cind a venit indarat noaptea tirziu a fost o larma, un huiet si un hohot, ca insusi capitanul a sarit din bordei fara sa mai astepte lamuriri, sa vaza ce-i. Faramita a inaintat prin bulucul de camarazi si punind jos neamtul ce nu se trezise, ci tot borborosea necajit, prin somn, a raportat „sirios", frecindu-si pe furis salele amortite de povara: „Sa traiti, dom'capitan, v-am adus si eu un plocon de ziua asta mare ce vine E intreg-intregulet, cum l-am gasit, nu-i lipseste decit chivara, da' i-o gasesc eu mine, pe lumina, ca trebuie s-o fi pierdut in graba pe drum." Iar noi a trebuit sa punem mina de la mina si sa-i facem zece pacuri de tutun, pe care tot noua ni le-a vindut, nu e vorba, cu pret ca sa ne ia pielea, ca era tare ager la samsarlicuri de-astea. |
|||
Pune poezia Momaia pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |