| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Mod de Ion Barbu Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Sacul cu cartofi
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Vasile Voiculescu
|
|||
|
|
|||
| Meleagurile Basarabiei de miazanoapte se imprimavarau incet. Zi cu zi pamintul, sub cerul fara soare, tare ca osul, se inmuia. Apele Nistrului cresteau cu vuiet sub carapacea de gheturi groase care se umfla piriind din toate incheieturile (si se) rupea ici colo cu troznete de tunet, incalecindu-si unul peste altul, ca niste napraznici armasari, (sloiurile). In cancelaria unui tirgusor evreo-moldovenesc de pe malul drept al fluviului, interogatoriul continua in mare taina si fara intrerupere de mai bine de un ceas. Singura dimineata, o dimineata nordica, rece si taioasa, indraznea sa se uite prin geamurile nespalate in incaperea mohorita, la presul lung si ingust de cocos azvirlit pe jos si la cele doua scaune soldii, rezemate de perete. Paznicul, obisnuit cu cercetarile secrete, sta in sala intunecata, la usa care da in ulita si, facind pe nisnaiul, isi razuia cizmele de glod si astepta. Mai totdeauna el stia ce se petrece in „birou", fara sa spioneze cu nerusinare. Avea mijloacele lui firesti. Gardist, curier, camerist, pazitor al celor inchisi in celula, apoi mijlocitor cinstit pentru micile ploconuri si maruntele chisliguri ce aduce de la sine dregatoria de comisar, i se cuvenea sa se infrupte oarecum din rodul intimplarilor care se perindau acolo. De data asta se gasea nedumerit si zbieretele sefului nu-l lamureau indeajuns. Aceasta din pricina ca, deranjat pe neasteptate din postul lui de ascultare, pierduse de la inceput firul; indata ce tinarul vagabond fusese prins si adus de jandarmi, politaiul il trimisese sa adune si sa-i cheme numaidccit o multime de ovrei inghesuiti prin dughenile micei ulite, impreuna cu rabinul lor. Si culme a uimirii, era, (odata cu ei), chemat si venerabilul preot crestin. Cu toata graba pusa, pina sa-i gaseasca pe toti, prapadise o multime de vreme. Si desi nu-i asteptase sa se stringa si sa-i insoteasca, ci alergase singur inainte, ajunsese prea tirziu ca sa mai priceapa ceva din racnetele ce razbateau pina la el. Cu razusul in mina, se cumpanea si nu stia ce sa faca. Sa adaste pina sosesc cei chemati si sa intre cu ei odata cind i-o baga la sef? Sau sa se strecoare chiar acum, sub cu-vint ca supravegheaza focul? inauntru, comisarul, un grasum scundac si roscovan, asudase in uniforma ponosita pe care o dezbracase. Desi soba de tuci nu se inrosise bine, minia il infierbintase. infuriat de tagadele piritului, da necontenit cu pumnul in masa acoperita cu musama patata de felurite cerneluri, sarea de pe scaun si se caznea sa racneasca din toata ragusala-i invechita. in fata lui un tinar sta in picioare. Asupra-i se varsa intreg viersunul sefului. Dar el, slabut si strein, il privea fara sa se clatine. — Asta-i toata declaratia? se ineca in gitlej anchetatorul si, lasindu-se pe scaun, il privi din nou cu bagare de seama de jos in sus. Arata a un baietandru pirpiriu si desirat, cu pieptul scofilcit, fata osoasa si pielita chipului plina de pistrui, cu parul aprins dat peste cap. O barbuta aramie, moale ca un puf de fofoloanca si niste mustacioare la fel nu-i implineau bine obrazul alungit, din care zbucnea pliscul nasului ascutit si coroiat ce-i destainuia semintia. Supus si sfielnic, zimbea la orice insulta si se incovoia cu blindete, plecindu-si capul ca sa asculte mai de aproape sudalmele. Dar perechea de ochi mari, albastri, ii scinteia de o neclintita, apriga seninatate atotcuprinzatoare, care turba pe anchetator. - Asta ti-e toata declaratia? cerca sa urle inca o data comisarul, dar sugrumate de indignare cuvintele ii suierara cu anevoie, incit tinarul se inclina cu atentie si, ciulindu-si cu mina urechea, il ruga cu glas nespus de dulce, patrunzator: - Cu mine vorbiti, va rog, mai tare. Eu, deocamdata, nu aud bine si zimbi. Si usorul lui accent evreo-rus preschimba rugamintea intr-o cintare taraganata. Roscovanul crezu ca-l ia peste picior. El tipa de-si spargea pieptul si netrebnicul, de-al dracului, se facea ca nu aude. Sari iar, si pumnul ii cutremura masa. - Va sa zica tagaduiesti tot? izbuti sa urle. Linistea invinuitului, ca o apa inghetata, nu facu nici o cuta. - Eu nu tagaduiesc nimic Am spus deja tot. Si iar zimbi. - Unde ai ascuns manifestele? Furia cercetatorului se urca acum din glas in ochii bulbucati, gata sa-i iasa din cap. - Poftiti? Si fruntea umilita cu mina Ia urechea ciulita se pleca din nou spre gura sefului. Manifeste ati spus? Politistul, scos din titini de gestul repetat al tinarului, care i se parea un joc, o manevra menita sa-l incurce, iesi dupa masa si se repezi la el. - Nu te mai preface, tilharule! Ma aduci in stare sa te Si, inhatindu-l de pieptii hainei, il zgiltii de citeva ori. Se potoli simtind insa putinatatea, stir-piciunea vrajmasului. il privi tinta in ochi. - Eu n-am ascuns nici un manifest, spuse netulburat tinarul, cu o parca dulce si linistita ironie. N-am avut o asemenea nevoie. - La cine ai dosit instructiunile? Aprinzindu-se din ce in ce mai nestapinit, politistul il plesni peste mina dusa la ureche, insirind ca intr-un pomelnic pe nerasuflate: - Unde ai semanat planurile, fracturile, documentele? Tinarul astepta sa sfirseasca si raspunse zimbind senin. - La nimeni, nimic, zic zou! - Adica sa te cred ca un prost ca ai trecut tu Nistrul asa, de florile marului, cu miinile goale in buzunar? Si comisarul isi rasfrinse buzele dispretuitor. -Am trecut la mama, la tata, Ia familia mea. M-am intors in orasul unde m-am nascut Mi-era dor si am venit, spuse tinarul cu usoara emotie si convingere, devenind deodata serios. -Atunci de ce ai mai fugit acum doi ani la bolsevici? il taie cercetatorul. -Am spus acolo Ca sa scap de armata. Si arata calm spre hirtiile de pe birou, unde sta consemnat tot ce raspunsese. - Si de ce nu te-au impuscat bolsevicii, cind te-au prins strein, trecut fraudulos, fara acte, fara nimic? - De ce sa ma impuste? Nu le faceam nici un rau, rosti cu o logica calma invinuitul. Acum politistul izbucni: - Ba inca le faceai servicii Si acum treci inapoi, trimes sa spionezi, sa semeni zizanii, sa faci propaganda. Lasa, ca stiu eu tot! Sint mincat de voi! - si rinji amenintator. Tinarul pastra acelasi calm si cinta iar: - Nu spionez. Aveti sa vedeti Eu nu mai plec inapoi Ramin aici la dumneavoastra. La ai mei Apoi, deodata schimbindu-se, impreunind rugator palmele: Domnule politist, ati trimis dupa tata, dupa Rabi, cum v-am rugat? Comisarul, la auzul repetarii indraznetei cereri, sari turbat: -Aha, va sa zica esti in legatura cu ei. Prin familie afli tot ce se petrece aici si transmiti apoi bolsevicilor. Cunoastem! Dar inculpatul, tare pe logica lui, il opri cu indrazneala. - Domnule politist, va rog sa observati ca eu abia asta noapte am trecut Nistrul aici. Apoi miscat, cu glas inlacrimat: Eu n-am mai vazut pe tata de cind am plecat, nici pe mama. Doar uneori i-am visat. - Las'ca te destept eu din vis, scrisni inversunatul. - Si, va rog, domnule politist, sa trimiteti si la Rabi, continua simplu anchetatul rugamintea. Pe comisar, la auzul rabinului, il apucara nabadaile. - Apoi, sigur. Conspiratia e intinsa. Ati alcatuit toti, o retea in mrejele careia ne pescuiti tara si o vindeti bolsevicilor. - Bietul rabi! si evreul privi adinc pe politist. - Bietul rabi! El sa pescuiasca! Si, pe deasupra, mai este suparat si pe mine Apoi, din nou rugator: Dar va rog, pe parintele l-ati chemat, cum v-am cerut? - Ce tot amesteci aici pe popa crestin, se rasti comisarul exasperat. Crezi ca scapati voi? Sint hirsit cu amagelile si vicleniile astea ale voastre. Dar tinarul starui ferm, fara abatere. - Va rog, domnule politist, sa chemati neaparat si pe parintele. E o chestiune importanta. Aveti sa vedeti! - In interesul instructiei, conceda comisarul, am facut si asta ii astept. Apoi, asezindu-se pe scaun si luind in mina hirtiile: - Vra sa zica, nu mai ai nimic de adaugat la cele ce ai spus! - Nimic, decit sa fiti dumneavoastra sanatos, cinta dulce evreul. - Bine, bine. Lasa. Eu sint Dar tu, ai sa te imbolnavesti rau! Si, citind declaratia pe care tot el o scrisese, il privi pe sub gene. - Vra sa zica, te cheama Itic Holtfleis, fiul lui Haim Holtfleis, din tirgul Bacanului. - Da, al bietului Haim, ofta Itic, si al Rebecii. - Declari ca ai trecut noaptea Nistru'inot. Itic tresari uimit. - Am spus eu deja asta? Cum era sa-l trec asa? Asa de prost inot, ca era sa ma inec. Am spus din sloi in sloi, ca venise naboiul si gheturile, izbindu-se, se detunau ca dinamita. Le auzeati si dumneavoastra din casa Dar comisarul, netinind seama de protestul evreului, citeste inainte. - Te-ai strecurat apoi printre graniceri. Itic, uimit si ironic, vrea sa-l opreasca. - Am mai si asta? Nu se poate. Cum era sa ma strecor, si inca printre mai multi graniceri, daca nu era nici unul pe unde am trecut eu. Dar politistul, intorcindu-i jocul, citeste netulburat, fara sa tie seama de uimirile lui Itic. - Si ai apucat in zori drumul mare incoace. - Ce drum mare? Din malul Nistrului pina acasa, doar o mica plimbare. - Si te-au prins jandarmii, fara indreptari, fara legitimatie, vagabond. - Ce vagabond? Veneam acasa, la familie. Ma intorceam din calatorie - iti dau eu tie calatorie asteapta numai! Si spui ca erai singur, dar minti - De ce sa mint? V-am zis: singur, bodogani, caci tovarasul, adica Timofte, cum am declarat, ramasese in aceeasi clipa usa din dreapta se deschise si intra, cu demnitatea slujbei implinite, paznicul. - Ce e? Ce vrei? se intoarse spre el comisarul - Sa traiti! Vin toti. I-au gasit si i-am adus. Stau la usa. Itic se indrepta de spate si crescu, radios. - Ce bine imi pare. Si pe tata? Si pe mama? Si pe parintele? Dar comisarul se repezi ca un uliu, punindu-se intre paznic si inculpat. - Nu e voie sa vorbesti neintrebat, racni la Itic Intra repede in celula, inainte de a sosi ei! Si sa nu cricnesti acolo, sa nu misti, ca moartea ti s-a tras. - Moartea? Si Itic, neintelegind, se impotrivea politistului care-l impingea catre peretele din fund, unde se deschidea o alta usa. - Ce? De ce? Stati! Lasati-ma sa-i vad. E un drept sacru, bodogani el, dus de-a-ndaratelea de pumnii care il cirmeau fara ingaduinta spre celula. -Haide, haide, intra mai repede! Nu mai face pe desteptul! Paznicul ramasese in pozitie de drepti, cu miinile de-a lungul pantalonilor, si privea nedumerit scena. - Vira-l, ma, mai degraba, ii porunci aspru stapinul. Ce te uiti la el, parca n-ai sti ce trebuie sa faci? Ia-l! Sa nu-l gaseasca aici ai lui. Fac confruntare intre ei, cum vreau si cind vreau, pe neasteptate. Nu cum pui tu la cale, pui viclean de jidan. Si, lasind pe Itic, imbrinci pe paznic in el. Acesta intoarse pe evreu cu fata spre usa deschisa si-l cinnui usor de spate intr-acolo. Pe citeva trepte scirtiietoare se cobori intr-o firida sub nivelul cancelariei: o chichita cit sa se miste un om in ea, celula. Itic pricepu, in sfirsit; intra de buna voie si pieri in bezna. Paznicul il incuie si puse cheia pe masa. -Acum, baga-i! porunci comisarul si se aseza incruntat la birou. Zgomote de pasi, bocanituri de ciubote, tuse si sopoteli umplura sala de asteptare Omul iesi, facu liniste si-i mina inauntru. Intrara sfiosi, in sir, un batrin smerit, barbos, in caftan cafeniu, tatal, o femeie virstnica, imbrobodita, mama, o fata voioasa, cu cozi impletite si rochie de stamba vesela, sora, apoi un lungan slab, inalt, cu ochi sugubeti intr-un obraz strimb cu barba rara, care tinea de mina o fata sperioasa, cu ochii mereu plecati in pamint Grupul intepeneste o clipa la usa. Apoi inainteaza iute; Haim Holtfleis, in frunte, se opreste respectuos in fata dregatorului. - Sa traiti, domnule Politist, incepu, pipaind terenul, cuvint protocolar batrinul. Sa traiti si sa fiti sanatos! Comisarul, sufocat, nu-si venea in fire. se calcasera toate ordinele. Apoi, deodata, schimbind pe un ton glumet: - Unde este fiul meu? intors, spre Rebeca: Copilul nostru. Am auzit ca a sosit, puslamaua. Oftind adinc, cu naduf, (se) desmetici, replica, se fistici, atintit pe mutra neschimbata a politistului: Ce necazuri ne-a facut, prapaditul asta! Nu-i asa, mama? Si-si inghionti balabusta, care, ingalbenita, isi rotea ochii in toate colturile, cautind; si nu-si vedea copilul. - Nu-i asa, spune-ti si voi, se intoarse (el) si spre ceilalti, cerindu-le marturie La acest indemn ceata prinse curaj, inainta un pas si toti incepura sa vorbeasca, galagiosi, cu gesturi labartate. - Ho, racni comisarul, zvicnind in sus. Ho! si ii incremeni Ce-ai facut, dobitocule! ocari el pe paznic. Le-ai spus ca l-am prins pe individ! Ptiu! bata-te Dumnezeu - si-l scuipa Nu ti-ai tinut gura! S-a dus dracului confruntarea pe neprevazute. Mi-ai stricat cursa in care vream sa-i trag. Am sa te dau afara, am sa te-nchid! Si se sugruma in propriile-i cuvinte ca in niste farime de mincare scapate pe beregusul rasuflarii. Dar omul primi calm bruftuluiala si amenintarile. Stia ca, orice ar fi, comisarul nu ajunge pina acolo, il tinea in prea multe clenciuri. - Ce era sa fac, domnule! se indreptati el pasnic. A trebuit sa le spui, ca altfel n-ar fi venit nici unul la ceasul asta. Cum si-ar fi lasat dughenile? Si, pe urma, atit m-au descusut si m-au batut la cap, femeile de-o parte, barbatii de alta, ca mi-am pierdut mintile si am scapat vorba Era doar copilul lor! Aici, Haim gasi cu cale sa se amestece oarecum vesel si mieros, luind partea comisarului - Dar cum era sa ne tainuiti ca ne-a sosit feciorul, tocmai dumneavoastra, parintele tirgului. Si, in gind, il da la toti dracii. Dumnealui n-a gresit cu nimic! - Cind vorbesti cu mine sa taci! il repezi comisarul furibund. - Iaca, tac, sint deja mut. Si batrinul incrucisa miinile la piept. - Cu mine sa nu faci pe prostul, ca te smintesc! Se prefacu ca sare sa-l ia la bataie, dar folosin-du-se de spaima ce se iscase, trecu pe neasteptate la cercetare: Ce stii de fiul tau? Si-si infipse ochii holbati in ochii batrinului. Acesta se fistici la inceput, se uita imprejur, apoi la ai lui, cerind parca sfat, si-si veni putin in fire. - De fiul meu? De Itic? intirzia el cu raspunsul. De pacatosul ala? Nu stiu nimic. - Cum nimic? Baga-ti mintile in cap! Nu mai merge cu tagada. Acum l-am prins si el a marturisit tot. - Nimic, zic zo ca nimic, se lepada tatal. Decit ce ne-a spus domnul paznic, ca a venit de la bolsevici. Aici tacu, de teama sa nu se incurce iar, avind oarecum stiinta despre bolsevici. Si-si ia vorba inapoi: -Adica a trecut zapacitul Nistru' si Apoi se opri a spune prea mult, ca sa nu intre in bucluc. - Si il astepta comisarul. - Si a tras la dumneavoastra in gazda, ocrotitorul tirgului, sfirsi Haim, bucuros ca a gasit cea mai buna formulare si tacu lung. in tot acest timp comisarul il privea fix, in tacere, scrutind parca prin teasta acoperita cu scufa neagra, cum isi scremea mintea si-si intortochea gindurile ca sa gaseasca vorbe de scapare. - Si? facu din nou omul legii. - Si, urma Haim ca sa umple tacerea mai plina de invinuiri decit orice cuvinte, si a venit la ai lui, la tata, - apoi, aratind pe fiecare in parte la rind - la mama - femeia suspina incet — la sora - fata isi netezi rochia de stamba vesela - la logodnica - aceasta, palida si sfioasa, pleca si mai adinc privirile in pamint - la socru, si-l arata pe lunganul strimb, care-si prefira cu degetele barba rara. - Numai la socru nu i se facuse dor de el, se lepada cu dezgust cel aratat, inecindu-si ochii sugubeti sub pleoapele de sus. Nu fi proasta, dojeni el pe fata a carei mina tremura in mina lui Si, la urma nici nu-i sint socru! Ce, s-a facut nunta? O vorba, asa, ca de logodna, nu leaga - Si pentru ce-a plecat de acasa? intreba rar, pe neasteptate, comisarul, rastindu-se la Haim. Tatal ramase stilpit, mut. - Hai, raspunde, ca pun girbaciul pe tine. Dar batrinul nu izbuteste sa miste falcile tremuratoare. Bitiie numai din toate incheieturile. - Stai atunci, sa te iau altfel. Cind a plecat? il suci comisarul. - Cind a plecat? Asta stiu bine, acum doi ani, in august. Dumneavoastra nu veniserati deja inca la noi. - He! Daca eram eu, va luam chiar de atunci, pe loc, de git Si unde s-a dus? - Unde s-a dus? Si batrinul, in rezerva, cumpanindu-si orice silaba, abia sopti zic zo ca nu stiu. - Nu stii? Ia gindeste-te bine, suiera amenintator gitlejul. - Iaca, ma gindesc, si batrinul isi pleca adinc capul pe piept, nu stiu adevarat, ma jur. Dar dupa cite ne-a spus inaintasul dumneavoastra, domnul comisar Giures, am banuit ca miselul a trecut Nistrul cu diavolul acela de Timofte. Si suspina, in timp ce mama plingea incet. - In ce scop? il sicii cu neindurare starostele tirgului. - De unde sa stiu eu, pacatele mele, se tingui surchiditul. Cred ca l-au furat bolsevicii, izbucni el, cautind sa scape. - Cum sa-l fure? Ce, era print? General? De unde stii? Raspunde! Odata ce-i scapase vorba, tatal trebui sa faureasca la strimtoare o lamurire goala, care sa nu-l angajeze cu nimic. - Vedeti, el era baiat destept si frumos. - De destept ce era da in gropi si de frumos intarci copiii cu el, se amesteca cu dispret socrul. - Tu sa nu vorbesti neintrebat! Urmeaza! porunci comisarul lui Haim. - Si stia limbi multe: nemteste, jnglizeste, idis si acum, la urma, si ruseste Era toba de carte si mintos. - Ei si? - Si pusesera, cred, bolsevicii ochii pe el Asa o comoara, un mare invatat. - Parc-ai vorbi de regele Solomon, mormai socrul. Las-o mai moale! - De ce s-o las, daca asa este Fata ta Nadajduind sa abata cit de putin cercetarea, printr-o harta cu Nuham, tatal se gatea de disputa, dar comisarul ii curma tactica. - Si cum l-au cumparat bolsevicii? - Cumparat? Vai de mine! Dar cine ar fi dat o para chiora pe asa o pramatie, numai pe mine m-a costat o multime de bani, ca nu era bun de nimic. - Atunci cum a ajuns la bolsevici? - L-au amagit cu Timofte, care sucise mintile copilului, cu povestile si taclalele lui. Asta, dupa cum ne-a spus domnul comisar Giurea, adauga cu bagare de seama Haim, asta l-a dat in miinile lor de l-au trecut Nistru'. Si bine ca nu l-au ucis! sfirsi suspinind. - De unde stii ca nu l-au ucis? Vezi ca aveai legaturi cu el? se repezi comisarul, crezind ca l-a dovedit. - De unde stiu? facu simplu Haim Apoi nu ne-ati trimes dumneavoastra, parintele targului, vorba prin domnul paznic, ca Itic s-a intors, e sanatos, a tras la dumneavoastra si cere sa ne vaza? - Si, de cind a fugit, n-ai mai avut nici o stire de la el? - Zic zo, asa sa-mi ajute Dumnezeu, cum am stiut eu ceva! Comisarul se opri si asculta Cineva ciocanea la intrare. Paznicul, cu gura cascata la cite spusesera, nu auzea. Trebui ca seful sa-l trezeasca. - Vezi cine este, nataraule! Ai surzit? Pe usa data toata in laturi preotul si rabinul umar la umar se strecurau sa patrunza amindoi odata, nevrind nici unul sa dea intiietate celuilalt. Ei inaintau gravi si mindri, in vestmintele lor lungi, care stimira praful incuibat in pres, dadura mina cu politistul si, fara sa mai astepte pofteala, se asezara singuri pe scaune, ca sa se deosibeasca de norodul prost, tinut in picioare. Comisarul, incredintat ca paznicul destainuise intimplarea celor noi sositi, li se adresa de-a dreptul. - Nici dumneavoastra n-ati avut stiri de la fugar? Nici o legatura cu el, in timpul asta? Nu raspunse decit cineva din grupul rudelor. - Nu, nimeni, nimeni. - Nimeni, nimeni, se alaturara numaidecit si ceilalti, tot bulucul Anchetatorul se-ntoarse si-i fulgera - Voi sa nu cricniti! Apoi, catre rabi: Rabi, ce spui Nu l-ai vazut pe ascuns, cit a lipsit? Nu ti-a scris? Nu ti-a trimes semn? Ce-ai stiut despre el? Rabinul, jignit, se intepeni in demnitatea lui atinsa; doar zulufii, sfredele moi de par, ii tremurau de o parte si de alta a urechilor. - Ce sa stiu? si se rosi Eu nici nu stiu deja pentru ce m-ati chemat aici. - Parinte? se-ntoarse politistul intrebator spre preot. Acesta tagadui si mai raspicat: - Nici eu nu stiu pentru ce m-ati invitat. Ce s-a intamplat? Aveti nevoie de un duhovnic? Comisarul, incurcat, nu stia ce sa mai faca. Simtea ca se dezumfla incerca o lovitura directa Se infipse triumfator in rabin ciocanind fiecare cuvint ca intr-o apostrofa de invinuire. - L-am prins pe Itic Holtfleis, feciorul astuia si ciracul dumitale. Ala care a fugit acum doi ani la bolsevici Si rinji, frecindu-si miinile. il cunosti si dumneata, parinte! Si preotul, si rabi dadura din umeri, fara interes. Ce-i privea pe ei Itic. Bine ca nu a fost altceva mai grav. Dar tatal sari ca ars: - L-ati prins? Nu a venit el de bunavoie, cum spunea domnul paznic? Politistul nu-l lua in seama, vorbea inainte cu preotul, spionind pe rabin. - Si acum trebuie sa cercetez si sa aflu ce spioneaza, ce unelteste! - Ce unelte? Care unelte? se vaita batrinul. Derbedeul n-a deprins nici un mestesug. - Ba da! A invatat si minuieste mestesugul spionajului, zvirli vorba inapoi anchetatorul, nu degeaba s-a intors. Are un plan. O misiune. -Are pe dracul in capul lui, isi dadu cu parerea Nuham L-au izgonit bolsevicii de acolo, ca c un bezmetic, un blestemat. Nu-i bun de nimic, decit sa suceasca mintea fetelor proaste ca a mea. Si o zgudui de mina inclestata in a lui. Urma o usoara destindere. Politaiul cauta si pregatea altceva Din nou trecu la birou, se aseza pe scaun si se adresa solemn intregii adunari: - inca o data intreb! Nu stiti nimic despre el? Marturisiti acum, cit inca e vreme. Pe urma vai de cel ce a mintit, nu-I mai scapa nici Dumnezeu ce-l dovedesc. Toti strigara intr-un glas: nimeni, nimic, nimic. Comisarul se hotari sa dea lovitura - ca Ia teatru: - Introdu-l pe individ, porunci el paznicului si-si inveghea privirile. Gardianul pasi moale si descuie usa. Din intunericul celulei, pe treptele scirtiitoare se ivi intii capul, apoi pieptul lui Itic, care se clatina beat de lumina pe prag. Dar zari pe ai lui si navali cu bratele intinse. - Mama, tata! - O! Vai! grupul uluit vru sa se miste si el. Comisarul se repezi ca fulgerul si-i {intui pe toti locului - Nu Stati! Acuzatul nu are voie sa comunice cu nimeni. Asteptati ordinul meu! Si, dindu-l inapoi pe tinar, impinse pe paznic intre Itic si ai Iui, unde omul ramase tot timpul. Tatal ciulise urechile. -Auzi, mama, fiul nostru acuzat! Valeu! in ce dandana intram Trebuie sa punem lacate la gura si la inima. Dar femeia nu asculta. Tremura toata si suspina, framintindu-si miinile. Singur, batrinul se cazni sa-si inabuse bratele in cutele caftanului, hotarit sa se schimbe si se facu de gheata. Toti ceilalti, scheunindu-l pe nume, zvirleau lui Itic, incrucisate cu ale tinarului, vaitaturile lor de jale si bucurie, pe care paznicul dintre ei le primea in fata, in spate, din laturi, peste capul lui, il patrundeau si-l strabateau cutremurindu-l. - Oi, vai, tata, mama, Mali, Rasela, cinta pe rind Itic intepenit locului, vinturindu-si bratele peste capul gardianului. Dar in ochii ramasi netulburati staruia aceeasi stranie, sticloasa seninatate. - Oi! Oh, Itic! Itic! Baiatule Fratioare, il chemau mama cu sora, tinguindu-se. Logodnica isi balabanea muta doar capul cu plete negre, coborit si mai adinc spre podea. Tatal, dind inapoi, se trase posomorit din locul ce-si alesese in fruntea grupului si se dosi dupa Nuham, care, spaimintat, se gindea ce ghidusie mintuitoare sa scorneasca. Politistul ii sorbea si se delecta Cind sfirsi de savurat scena, cu o porunca ii amuti iarasi. Toti isi indreptara tresarind trupurile schimonosite de gesturile durerii si asteptara. - Acum vorbeste! ordona ci lui Itic si se puse la pinda. - Ce sa vorbesc? Acum ar trebui sa pling! ii raspunse cu agerime tinarul Dar nu pot si-nfipse privirile in paznic. - De ce ne-ai parasit, Itic? se boci incet mama. Itic de departe isi intinse gitul, ciulind cu mina urechea. - Cu mine, mama, te rog sa vorbesti mai tare. Sint surd deocamdata. - Oi, vai, ia uitati-va! L-au batut acolo afurisitii bolsevici pina i-au spart urechile, tipa ea. De ce ne-ai parasit baiatule, atunci? - Ca sa va fac o bucurie si mai mare acum, cinta fiul si le zimbi impaciuitor. - De asa bucurie cu politie puteai sa ne scutesti, il intimpina socrul si facu un gest cu dosul palmei, ca si cum l-ar goni dintre ei ca pe o primejdie. Amestecul lui Nuham ii destepta pe toti inimile le pilpiira altfel, a spaima, si o tacere amorti-toare cazu peste ei. Comisarul trebui sa intervie ca sa-i dezmorteasca. - Nu asa! Spune mai intii pentru ce ai plecat? Dar tatal, lepadindu-se de el, tipa dureros. - Nu! Mai bine sa spuie de ce a venit? Ce cauta nemernicul si cit o sa stea pe capul nostru asa o secatura? Si-si clatina sfredelele de pe linga urechi. -Are dreptate tata, glasui Itic calm. Dar mai mare are domnul politist. E frumos si cinstit sa spun deja pentru ce am plecat. intrebati-ma, ma rog! - Stiu Ai sa spui ca din pricina armatei, cum ai declarat, il repezi comisarul. Vreau sa marturisesti aici, in fata lor, adevarul. -Ati ghicit. Da, jumatate de frica armatei. Dar jumatate de altceva mai greu Si Itic zimbi dureros. - De altceva mai greu? sari speriat batrinul Eu nu stiu nimic. - Nu ti-am marturisit, ca nu vreau sa te mihnesc cu framintarile mele, tata. Dar rabinul stia. - Ce stiam eu? Eu nu stiam nimic. Ce arunci? Ce arunci acum pe mine? sari la rindul lui rabinul furios si suruburile perciunilor ii pendulara. - Si parintele stia, urma linistit tinarul, desprinzind ochii din paznic si pironindu-i in preot. - Pe mine sa nu ma amestecati in mirseveniile voastre, rosti raspicat popa. Eu nu mai stau intTe nelegiuiti si nebuni. Si se ridica sa plece. Dar Itic rugator il opri. - Parinte, numai o clipa, cinta el cu flautul duios al glasului Fa-mi bucuria asta si vei fi multumit Stii cum te-am respectat, ma cunosti intreg, m-am spovedit de atitea ori Si ma incurajai. La marturia asta neasteptata toti se uitara mirati la preot, care, incurcat, rosind, e silit sa dea lamuriri. - De altfel, parinte, nu poti pleca pina nu sfirsesc ancheta, spuse tepos comisarul Si, dupa cite vad, ai avut relatii cu individul. - Recunosc, sovai omul bisericii. Nadajduiam sa-l aduc pe calea cea buna si sa-l cistig pentru Cristos Venea sa-i explic Evanghelia si fagaduia sa se boteze. - Nu, n-am fagaduit niciodata! Cercam si cautam numai, ma informam, studiam, spuse cu tarie Itic. - Auzi, auzi blestematul, facu rabinul. Dar parca nu simtisem si eu ca te dasesi cu goii? - De aia ti-a mers rau, nataraule, ca umblai cu capul in doua luntri. il sfichiui Nuham. - Lasati-l sa vorbeasca! se rasti anchetatorul. Spune mai departe. - Ce sa spui? intrebati-ma dumneavoastra! Numai sa vorbiti mai tare ca sint surd, deocamdata. - Ba vad ca esti si gingav, il lua peste picior socrul. De cind vorbesti asa, de parca ai avea alune in gura? - L-au batut bolsevicii ceia blestemati de i-au sarit maselele, se vaicari mama. - Nu m-au batut, le zimbi Itic. Aveti sa vedeti indata pricina pentru care sint si surd si gingav. E ceva trecator. - Cum, esti surd cu schimbul? In rate? il zeflemisi Nuham. - Lasati fleacurile! zbiera seful. Vino la chestie, nu mai face pe ! Crezi ca-mi scapi printre degete? De ce ai plecat? Spune drept! - De ce am plecat? Am plecat sa ma fac ateu! se destainui finarul. -Ateu? Ateu? Vorba necunoscuta trecu pe diferite tonuri prin gurile tuturor. - Ateu? Ce functie e aia? E o meserie rentabila acolo? se inviora tatal. - La bolsevici, da, rentabila, zimbi el trist. - Si cum e? se alatura curios socrul. - E o meserie asa, ca sa nu crezi in Dumnezeu, rosti grav Itic. - Ptiu! Lua-te-ar dracul! il scuipa tatal. Valeu, trebuie sa-mi sfisii caftanul. Blestemul cada asupra ta Si cu miinile tremurate cerca disperat sa-si rupa vestmintul dar nevasta il opri, min-giindu-l cu bunatate ca pe un copil. - Lasa, tata, Iasa. Sfisie-l in gind. E tot una. Zi ca l-ai sfisiat! - Faci economie, il batjocori Nuham. - Asa e, se potoli batrinul. Itic sta acum mihnit ca si-a suparat parintele si tacea, cu privirile asupra gardianului, de la care parca cerea intelegere. Cum consternarea generala ameninta sa se indelungheze, comisarul porunci din nou: - Ei, povesteste inainte. Poate printre toate prostiile ce spui scapi si ceva care sa intereseze. - Ce sa va mai spun. Stiti, mie mi-a placut cartea si filosofia, cinta el cu o dulce si senina emotie, vorbind ca pentru niste copii. imi placeau gindurile si ma adincesc in ele. Si am studiat legea noastra cu rabi. Tora si Talmudul le stiam pe degete si ma innebuneam dupa Hagada — si se opri, poposind departe, in amintiri. - Numai sufletul meu stie ce nauc erai. Ma innebuneai cu intrebarile. Cite celea, toate iti trazneau prin cap. - Dar sufletul meu nu se alina, Rabi, nu se satura numai cu atit, nu mi-l umpleau invataturile tale. - Auzi colo obraznicie! se otari vechiul dascal. Si de ce, ma rog? - Se amestecau si se invaluiau copilarii, cu lucruri neintelese Si totul atit de neincapator. - Cine? Legea? Talmudul? il fulgera furios rabinul. Acum te afurisesc si eu! Itic se multumi sa dea trist din cap, rasfrint in paznicul din fata lui, care, ca o oglinda vie, tacu descurajat la fel. - Nu ma afurisi inca, asteapta, Rabi! - Ce sa astept? - Dupa aceea ra-am dus la parintele si am cercetat legea cea noua. - Taci, goi pacatos, il certa tatal, vrind sa-i curme spovedania care scandaliza tot grupul evreilor. Socrul gesticula, chinuindu-si barba cu degetele crispate, mama urla si isi ningea miinile, sora, botindu-si rochia de stamba, bodoganea minioasa. Pina si logodnica ridicase din pamint capul cu plete negre si il privea spaimintata si isi arata ochii mari, taiati in migdala, cu gene lungi de matase usor incirligate. - Tacere, ca va bag la beci! racnea comisarul si izbuti cu greu sa-i linisteasca. - Nu fiti necuviinciosi! ii infrunta preotul, jignit. Da! A venit si la mine, ca un ratacit, si m-a intrebat. I-am deschis bratele si i-am raspuns, ca sa-l indrumez, cu blindete si cu bunatate, cum ne invata Mintuitorul. - Da! Mi-ati raspuns blind si cu bunatate, si Itic surise strimb. Dar tot n-a fost de-ajuns. Ma sugruma ceva. - Evanghelia? Te sugruma iertarea lui Cristos? il repezi indignat preotul. Nu, Itic! in capul tau indracit, mintea ta ingusta. - Fie si asta, parinte, primesc! zise cu parere de rau tinarul, fara si-si astimpere sticlirile limpezi din privirile-i indraznete. Fie! Dar eu iti spusesem de atunci. Vream ceva care sa le incapa, sa le inteleaga si sa le cuprinda pe toate. Cautam un Dumnezeu al tuturor - si, aratind hotarit cu degetul, spuse - unul nu numai al lui rabi, altul numai al parintelui, altul al meu, cu torul altul al domnului politist, si zimbi batjocoritor acestuia. Ascultindu-l, toti ramasera buimaci. Se uitau la el, incremeniti in diferite atitudini, cum ii surprinsese marturisirea, cu infatisari felurite: tatal spaimintat sa nu fie compromis si tirit in cine stie ce nenorocire; socrul, dispretuitor si furios; mama, sfisiata de grija pentru sotul si de mila pentru copilul pierdut; rabinul furios, cu gura plina de blesteme; preotul invrajbit; politistul depasit de marturisirile tinarului si in acelas timp intaritat. Paznicul singur crescuse pina a-l intelege cu inima in inima lui s-a rasfrint de acum incolo toata drama din sufletul tinarului. Rind pe rind a fost,,cu Itic odata, ucenic la rabin si la preot, a invatat cu osirdie legile, le-a simtit intii dulci, apoi strimpte, amare si le-a zvirlit ca sa se faca ateu, bezbojnic Omul blind din popor, aluatul acela de moldovean pasnic cu rusnac aiurit, intruchipeaza multimea, gloata satula de varga lui Moise si Crucea lui Isus, setoasa de nou, lacoma senzational, gata sa porneasca pe cai aspre, nemaiumblate. Cuvintele lui Itic cad in mintea lui ca razele magnetice din privirile unui fachir pe pamintul din care va creste numai in citeva ceasuri, dintr-o saminta atunci pusa, un copac intreg. Itic, dupa ce i-a privit citva timp cu dispret, s-a intors spre gardian, povestindu-i: - Si i-am ciocnit, si-am framintat in capul meu - Pe cine, ma idiotule? il intrerupse comisarul, venindu-si in fire. - Pe dumnezeii toti, domnule politist. - Pe dumnezei? Esti nebun? - Nu sint deloc ca un intelept i-am framintat pe toti la un loc, caznindu-ma sa fac o singura coca, pe care s-o coc in focul inimii mele si s-o maninc si sa ma satur de Dumnezeu. Paznicul, in timp ce-l asculta, isi misca usor falcile si inghitea. - Mincati-ai matele! izbucni tatal. De aia cheltuiam eu bani cu tine? Nu ai fost bun de nimic, descreieratule! - Nu-i asa tata, sint bun acum, il mingiie Itic. Ce eram vinovat, daca asa ma facuserati voi, un visator, un mistic, un vintura ginduri. Si intorcindu-se din nou la paznic, lega cu el marturisirile cu cele dinainte. - Si daca am vazut ca nu izbutesc sa-i impac, m-am suparat pe Dumnezeu. - Ptiu, taci! il scuipa iar tatal. - Spune ceva serios, nu mai bate cimpii, il indemna politistul zapacit. - Si l-am alungat din mintea si din inima mea, incheie patetic Itic. - Pe cine, ma smintitule! - Pe Dumnezeu, si n-am voit sa mai stiu de el. M-am facut ateu, fara Dumnezeu. Grupul, care-l ascultase crispat de emotie, se invalmasi din nou, barbatii gata sa-l rupa in bucati, femeile acoperindu-si fata cu miinile. Dar ochii paznicului se deschid mari si lacomi, gura i se casca sa respire vazduhul nou, pe fata ii pilpiie toata bucuria unei cunoasteri necunoscute inca, dupa care jinduise de cind e lumea. Buzele soptesc infricosate si fericite: fara dumnezeu -bezbojnic; bratele i se ridica si se lasa fara voie, ca niste macarale care ar pogori ceva din cer. Drama lui Itic se joaca pina in cele mai mici amanunte cu simplitatea, mai adinca decit orice complicatie, a omului care gusta intiia oara din misterul otravit al cugetarii. - Blestemul tau asupra ta! zbucni infricosat tatal. Ah, trebui sa-mi sfisii caftanul! Si unghiile ii hirjiira stofa aspra. - Uiti ca l-ai sfisiat deja adineauri? il linisti mama, apueindu-i mina. -Asa e! se inmuie batrinul L-am sfisiat deja. - Domnul cu noi! Dumnezeule apara-ne, sfinte iarta-ne, conjura preotul, infiorat, amenintarile cerului miniat. -Ateu, dobitocule? Si-mi cereai deja fata, rasari intr-un tirziu si Nuham. - Stati, nu eram inca! Dar de vreme ce aici la noi, cum vedeti, e greu sa fii ateu, ca te bate tata si te ocaraste mama si te blesteama rabi, am hotarit cu Timofte Bogosepv sa trec in Rusia, unde ateistii huzuresc ca in sinul lui Avram. - Acolo-i iadul, pacatosule, urla comisarul. - iti spuneam eu ca Timofte ala e deja o puslama primejdioasa, si tu il primeai, dojeni Haim pe nevasta-sa. - Lasati vorba, ii opri politistul! Spune inainte! Vad in sfirsit ca ai inceput sa spui ceva mai acatarii Ai fugit cu Timofte impreuna. - Da, intr-o noapte de august; ne asteptau niste tovarasi pe malul Nistrului. -Si? - Si, ajuns in Rusia, m-am si facut bolsevic. - Asa repede! Fara cercetari? Fara sa inveti? - Nu a fost greu. Stiam destul de la Timofte. - Si ce faceai? - Traiam pe socoteala statului, care ne purta de grija. Mincare si haine ca astea pe care le vedeti! Si Itic arata un fel de tunica lunga cusuta ca plapamile in baclavale si cureaua neagra care-I incingea. - Cum e bolsevicul? urma anchetatorul. - Bolsevic c tot una cu spion si politist, caci, fara nici o meserie, am intrat numaidecit in politie. Aveam numai indatorirea, impreuna cu alti tovarasi, sa pazim bisericile sa nu mai intre nimeni in ele. - Prigonitori ai crestinilor, il infrunta preotul. - Si ai ovreilor si ai tuturor credinciosilor de orice fel, indiferent, marturisi cu seninatate ironica tinarul. - Numai atit faceai? - Era chiar prea mult. Azi asa, miinc asa, pina ce in sectorul meu n-a mai ramas nici un templu, nici un altar. Doar cele de sub pamint. - Ce le faceati? - Pe unele le darimam. Pe altele le-am ars. La cele mai multe le schimbam destinatia. - Le schimbati destinatia? Cum adica? se indigna preotul. - Le prefaceam in ateliere si fabrici, in scoli si ateliere, in teatre si cinematografe. - Sfinta Sfintelor pingarita, gemu rabinul. -Asa era rinduiala, urma Itic. Podoabele Ic luam, vasele sfinte le stricam. Multi crediniciosi au fost ucisi. Multi, goniti in Siberia. Unde vedeam pamint proaspat, sapam, dezgropam icoane ascunse si le ardeam. - Ce sacrilegiu, se vaita preotul. - Blestem, blestem, toti in seol, gilgii glasul rabinului. - Taci, nu mai rupe inima mamii! cerca batrinul iar sa-l opreasca. Nu mai plinge, mama, nu vezi, e nebun, aiureaza. Nu-l credeti. -Am facut mai mult, urma Itic. Acum trebuia sa umblam cu luminarea dupa credinciosi sa-i descoperim. Caci ei se ascund prin tainite, se pitesc prin hrube, se aduna in beciuri si catacombe ca sa se inchine lui Dumnezeu. Noi intram dupa ei ca niste copoi, ii tiram afara, ii bateam si-i dam pe mina politiei speciale. - Cum putea sa savirseasca una ca asta un om cu inima, ca tine, Itic? il dojeni preotul. - Un om cu inima face asta chiar mai bine decit unul , parinte, surise desperat tinarul. Iti iei inima, o pui in capul mazdracului si dai si dai si dai, convins: caci dai din toata inima. - Va sa zica, faceai parte din politie! il lua peste picior comisarul. - Da, domnule comisar, sintem oarecum colegi. - Zit, astimpara-te! Si tu ai omorit multi? La cuvintul omor toti holbara ochii si inlemnira iar. Numai paznicul, cu un suris labartat pe chipul adineaori blind, acum hid ca al unui ucigas, isi inclestase pumnul pe un girbaci inchipuit si, icnind, incerca gestul lovirii. Dar Itic il linisti, cu glasul lui senin, simplu si adinc convingator. - Eu? Nu. Pe nimeni. Ce nevoie aveam? Eu faceam numai experienta mea atee. imi judecam propriul meu proces religios la tribunalele bolsevicilor si l-am cistigat impotriva judecatorilor fara Dumnezeu. Sau, daca vrei, ma ucideam pe mine insumi. - Vai, Itic! Te-ai ucis? zbucni mama, intelegind anapoda. De ce te-ai ucis? - Ca sa inviezi? si preotul intoarse capul si-si facu cruce scirbit. - Da, sainviez Aceste cuvinte ravasira iarasi grupul, care tresare speriat. Rabinul, zguduit, inchide ochii tulburat. Tatal cearca iar sa-si sfisie caftanul. Femeile se string la un loc, se imbratiseaza ca intr-o primejdie si isi ascund capetele una la pieptii celorlalte. Comisarul nu mai pricepe nimic si racneste ca sa-si limpezeasca mintile Paznicul, cu o mimica extraordinara, primeste totul ca pe o revelatie, inaltind bratele si privirile spre tinar. Pentru el, Itic urmeaza destainuirea. -Asa, persecufindu-i, am cunoscut in fundul catacombelor pe adevaratii credinciosi, pe inchinatorii sinceri, fie crestini, fie eretici, ori evrei, indiferent Si vorba „indiferent" lua in gura lui un inteles larg si cuprinzator cit lumea si cerul. Vai, doamne, de cum i-am cunoscut bine, indata m-am si schimbat. Ateul din mine daduse faliment. - Faliment! Asa mai merge, vii la matca, glumi Nuham. - Cum schimbat? il intreba preotul, agatat de un fir de nadejde. - Intii m-am mirat si n-am crezut. I-am prigonit si mai rau. Apoi i-am privit de-aproape si m-am induiosat. Curind i-am ascultat si am facut ca ei. - Te-ai intors la Iehova? sari lacom rabi. - Te-ai intors la Cristos? il ispiti preotul. Itic, crucificat intre ei, le suridea dureros. - Stati putin, nu m-am intors inca la nici unul. - Nu inca? si rabinul se strimba de scirba. - Vai, pacat! si preotul se intoarse de la el cu sila. Paznicul tremura ca o trestie batuta de toate vinturile si se atinea la gura tinarului ca la un sipot de apa vie. -Am vazut atunci ca zadarnic darimam bisericile si ruinam sinagogile; puterea lor nu sedea in piatra si caramizi, ci in sufletele oamenilor. Naruiam templul de zidarie si, in locul lui, se alcatuia in adinc altul, de suflete, nevazut, neatins - Cum asta, Itic, tu esti nebun? Templu de suflete! Nu vedeti ca e zanatic? se vaita tatal, scos din fire. - Nu, tata. Vreau sa spui ca oamenii nu mai aveau nevoie sa se duca la biserici, aduceau biserica, una singura. Ia ei si pe Dumnezeu, unul singur, intre dinsii. Si-i slujeau la fel. - Cui, ma? sbiera Haim. - Lui Dumnezeu, tata - Slujeau ovreii in biserica? Asta trebuie legat si dus la balamuc. - Cum, Itic? intreaba preotul. Slujeau oameni fara osebire? Mirenii, femeile? - Da, chiar si copii, zimbi tinarul. Simpli particulari. Acolo credinciosii traiesc ca la inceput: fiecare e apostol si preot. Toti laolalta fac o singura obste credincioasa, in care bate o singura inima uriasa. Dumnezeu, si se iubesc, se iubesc. De ce-i chinuiam, de aia erau mai fericiti. Cu cit ii bateam, cu atit se bucurau mai mult. Pe cit ii omoram, pe atit vietuiau mai viu si mai adevarat. Pe cit ii stirpeam, pe atit crestea numarul lor. Ca intr-o minune. - Ce tot spui prostii, Itic! Ispraveste cu nalucelile tale! si batrinul se zvircolea, nemaistiind cum sa-l opreasca. isi da seama ca orice cuvint al fiului sau era o boroboata si-i incleia pe toti intr-un pericol de moarte. Dar Itic, exaltat de favoarea paznicului, urma tot senin si simplu: - Legea la ei nu mai este slova scrisa, strimpta si nemilostiva, negru pe alb. Legea e dragoste de toate si intre toti, si libertatea sa crezi. Nesugrumat de canoane si oprelisti, cu atit crezi mai cu dor. - Fara templu? mirii rabinul. - Fara biserica? bodogani preotul. - Fara, si tinarul cinta: biserica scapata de turle si clopote, usurata de odajdii, despovarata de bogatii, a ajuns nevazuta dar pretutindeni, mladioasa ca o mireasma puternica si ca un duh atotpatrunzator. Ce fericire pentru biserica. E ca o camila scapata de povara, care alearga sloboda catre izvoare, pe sub palmierii pustiului, peste ruinele Rusiei Si ofta adinc, cu luminile ochilor atintite departe. - Ce are de-a face camila cu mireasma! il sicii socrul. - Dar Sinagoga? se interesa rabinul. - Cind zic biserica zic si sinagoga, indiferent. E tot una, rosti ritos Itic. - De unde tot una? se supara preotul. - De la Dumnezeu, cinta tinarul. - Esti un nebun, se intelesera sa-i strige amindoi odata, si preotul, si rabinul. Dar paznicul dorea sa-I asculte mai departe si-si impreuna rugator miinile. - Caci acolo este atita sete de Dumnezeu, continua Itic, ca pruncii, cind incep sa gingure, in loc sa zica mama, zic intii Dumnezeu, si in loc sa spuie tata zic Iehova. Toti il privesc uimiti, rasturnati de o vraja si nu-si pot dezlipi auzul de la el. Paznicul creste launtric pina a ajunge urias si jocul de pe chipul, din trupul, din intreaga alcatuire a lui talmaceste intr-o clipa toate aventurile credintii de-a lungul virstelor lumii. - Si, de indata ce se fac mari, in loc sa ceara jucarii cer pe Dumnezeu si pling, dupa joaca si zbenguiala, cu Cristos si tinjesc dupa Moisi, indiferent. Si bolti, spunind „indiferent", cu bratul cerul deasupra ascultatorilor. - Ei, si bolsevicii ii lasa de capul lor? se indigna politistul. - Bolsevicii? Credinta sta si creste sub ei, asa cum creste griul sub zapada. Ce, parca zapada care ne ingheata pe noi face vreu rau viitoarelor holde? Dimpotriva, noi cestilalti, necredinciosii, pierim sub bolsevici. Dar credinciosul ii maninca si ii topeste, cum maninca griul neaua. Si deodata te trezesti cu lanul si recolta bogata. E si asta o minune lasata de Dumnezeu! - Nu pricep, fii mai lamurit. Ce-mi umbli cu griu verde si lanuri. Eu te intreb de bolsevici! se supara comisarul. - Sint foarte limpede, domnule politist. Lumea intra intr-o grozava iarna spirituala - parintele stie bine, si rabi la fel - si e amenintata sa piara de gerul materialismului si al mecanicismului. Atunci Dumnezeu a asternut toata zapada asta a bolsevismului, de care ginganiile si viermii stricatori pier, dar sub care adevarata credinta sta si asteapta invierea. Tot o minune a lui Dumnezeu! Politistul, aiurit, simtea ca-i tiuie urechile si, scirturindu-se, urla scos din titini: - Va sa zica bolsevicii tai tin de cald? Hai? Sint un fel de plapuma? Du-te dracului de aici! - Eu ce spui, il aproba bucuros tatal. Bine, dar bolsevicii nu se apara? Ateii nu lucreaza? Necredinciosii ce fac? - Bolsevicii? Ateii? Si ei cred. Ei cred ca nu cred in Dumnezeu. - Ei cred ca nu cred? se mira preotul. - Ei au religia atee, zimbi tinarul. E o credinta si asta. Se cheama tot o religie. Asta-i leaga si-i uneste. Am auzit pe multi rugindu-se asa: Doamne, Dumnezeule, ajuta-ma sa nu cred in tine! Chiar asa ajunsesem si eu sa ma inchin, si parca ma mai racoream. - Daca-ti era asa de bine in Rusia, pentru ce n-ai ramas acolo? il incolti comisarul. -Asa! De ce ai venit pe capul nostru inapoi? tabarira pe el tatal si apoi socrul. - Ca sa aduc si aici experienta de acolo. Sa facem si noi ce fac ei - Asa! incepi propaganda, zvicni politistul. Aici te-am vrut, pezevenghiule! - Nu ce fac bolsevicii, ci credinciosii, il opri tinarul. Sa ne unim adica. Sa ne infratim. Sa lasam ura in Dumnezeu, care ne invrajbeste, pentru iubirea in El, care ne aduna. Ce-i aia crestin, mozaic, musulman? Rataciri. - Masoara-ti cuvintele, Itic! il apostrofa preotul. - Sint cautarile de mult, parinte. Iata, sa va spun ce mi se nazarea citeodata acolo, cugetin-du-ma. Credinta ni se arata asa de tinara, de proaspata si frageda, ca o copila. O fecioara cuvioasa, senina, dulce si buna ca Maica Domnului. - Itic! si preotul se smuci minios. - Sau, atunci ca Sefora - Itic! rasuna certarea rabinului. - O fata atunci, intiia oara mama crezu tinarul ca-i impaca. - Cine, ma idiotule? il plezni tatal peste obraz - Credinta, tata, pornirea asta batrina de cind e lumea mi se parea o tinara mama, pe genunchii careia saltau doi gemeni si amindoi sugeau sinul deodata. - Gemeni? tacu rabinul banuitor. - Da! Pe un genunchi biserica si pe celalalt sinagoga, lamuri Itic. Si in poalele ei dormeau imbratisate celelalte culte. - Si amindoua sugeau de la aceeasi mama? il hartui rabinul. - Da Si o tita era Evanghelia, iar cealalta Legea. - Minti, minti! striga rabinul turbat. - Numai ca, sugind la acelasi piept, pruncii tot se bateau si se incaierau chiar acolo, in Rusia, si frati inca nu se simteau. - Nici nu sint, rosti sententios preotul. - Vai, ce iese din gura unui jidan nebun! se vaita tatal. Dar tinarul urma netulburat predica pentru paznicul care se chinuia de toate nefericirile credintii. - De aceea m-am gindit si mi-am zis. Aici in Rusia nu-i inca nimic de facut. Vechea alcatuire e un haos. Credinta noua e prea mica - o copilita abia. - Adineaori ziceai, parca, o fecioara, ii tinu calea rabinul. - Fata de credinta veche, organizata, de aici, cea din Rusia e, va spun, o prunca. M-am gindit s-o las sa creasca si sa ma intorc acasa. Aici biserica si sinagoga sint niste persoane in toata firea, virstnice, intelepte, cu scaun la cap. Si Itic arata spre rabin si spre preot. Acestia se privesc unul pe altul, se masoara, nestiind daca tinarul vorbeste serios sau ii zeflemiseste. Am sa le spun ce e Rusia, ce primejdie ii ameninta, ce pedeapsa de la Dumnezeu ii pindeste si am sa izbutesc sa le topesc si sa le unesc Si, adresindu-se de-a dreptul, cu o naivitate fierbinte: -Rabi! Parinte! - Ce? si amindoi prelatii il scrutara. - Biserica si Sinagoga nu sint surori bune? - Nu, zise cu glas inalt preotul. - Niciodata, intregi rabinul. - Dar ce esti tu, Prufet? il ironiza socrul. - Nu, dar am scapat din iad si va vesti de acolo. - Sigur, numai indemnurile iadului te trimet aici, rosti preotul. - Si de aia vii inapoi, il certa tatal, ca sa faci afacerea asta? Ai o misitie buna! Auzi! Sa unesti biserica si sinagoga! Si cine, ma rog, te plateste? - Dumnezeu! Si raspunsul patrunse pe paznic ca o sulita de raze. - N-are credit pe piata. Cauta si tu altceva. Fa un negot ca lumea, il batjocori Nuham. -il si fac, nu vedeti Negotul lui Dumnezeu Si tinarul, ca prin farmec isi schimba vorbele, purtarea, gesturile, cum ai face pentru niste copii al caror joc vrei sa-l nimeresti si sa le fii pe plac - Rabi, parinte, domnule politist, pentru afacerea ce va propun, foarte rentabila, v-am adus o arvuna, numai si numai ca sa convingeti. Si Itic incepu incet, misterios. - Cind m-am hotarit sa plec inapoi, aici, Timofte nu m-a lasat singur. A pornit si el cu mine. - Ce fel de bolsevic e Timofte? il intrerupse politaiul. - Cred ca nu era bolsevic bun. Era spion si aici si acolo. - De unde stii? - M-am convins! intr-o noapte ma prefaceam ca dorm. El vorbea cu alti tovarasi, care il certau asa: de ce nu ne-ai adus si tu, Timofte, un ofiter cu aeroplan cu tot si ne-ai procopsit cu un jidan prost? Timofte nu m-a aparat. Le-a spus numai atit: o sa vedeti voi ca si o tinichea e buna, cind e plina cu dinamita! - Ti-au zis-o bine. Capul tau e plin cu pulbere. Si ce a facut Timofte? - Timofte o scalda. Cred ca bolsevicii il banuiau ca-i inseala si-i vinde, caci nu ne-au mai ingaduit sa trecem aici: ne-am hotarit arunci sa fugim si am ajuns pina aproape de malul Nistrului. Aveam carti in regula pentru inlauntru, n-aveam pasapoarte pentru iesirea peste hotare. Autoritatile ne-au simtit. Cind ne-am strecurat din sat catre zavoiul din marginea apei, numai au inceput sa impuste in noi. -Au tras in voi! Valeu, si nu te-au lasat mort pe loc! Ce bine ar fi fost! se amesteca socrul. - Cum vezi, nu. Pe Timofte insa l-au ranit greu. Abia ne-am tirit si ne-am ascuns intr-o casa de crestin. Timofte tragea sa moara. Atunci m-a chemat alaturi si mi-a soptit sa-I caut in urechea dreapta, apoi in urechea stinga si pe urma m-a pus sa-i scot un ochi pe care-l avea de sticla. - Nu vedeti ca e nebun? Nu-l mai ascultati! se svircoli tatal, in timp ce mama isi fringea miinile si socrul ridea, scuturindu-si fata de brat. -Asa nebuni ca mine ati vrea sa fie multi! Stati numai oleaca! ii amina tinarul, scobindu-se in urechea dreapta din care se caznea sa scoata parca ceva. Da, sint un nebun care arunca o piatra. Rabi, intinde o mina! Iata, abia il trag din matca urechii. Toti se repezira sa vada, ca niste copii, ce da Itic rabinului. - Nu se cunoaste, urma el, ca-i infasurat in vata. El sta in calea auzului meu de catre Iehova. Acum ca l-am scos, aud deslusit glasul lui. Asta era Sinagoga. Tine-], rabi, pentru saracii poporului! Sa se intareasca sufletul cu el. Rabinul sta nepasator si nu-I invrednicea nici macar cu o privire. - Ia-l, rabi! se ruga Itic miscind intre degete o boaba culeasa din gaura urechii. E diamant Rabinul tresari, primi cu neincredere in palma si-l desfacu incet, cu sfiala Si o flacara ii in- cendie obrajii. - E adevarat, un diamant, si diamant negru, mare cit o fasole! striga el, fara sa se poata stapini. - Diamant negru? se chiori Haim in causul palmei rabinului. - Negru? S-o fi innegrit de inima mea intristata. Eu nu stiu, l-am visat noaptea, pe-ntuneric, se apara tinarul. - S-a innegrit de fumul din capul tau stricat, care iese si pe gura si pe urechi si strica toate. - Nu-i stricat. E cel mai scump diamant doar ma pricep, bilbii rabinul. Dar vazind expresia de lacomie a comisarului, isi inghiti vorbele si inchise mina, inclestind-o pe lucrul din ea. Politistul sari ca un apucat la rabin, batind sa sparga masa. - Imediat, pune-l aici pe birou, imediat, spumega el, e corp delict si facu un pas amenintator. Itic il opri, inveselit de izbinda. - Numai putina rabdare, domnule politai. Si cu cealalta mina se scormoni in urechea stinga Toti inmarmuriti ii urmaresc miscarile, gifiind de greutatea asteptarii. Tinarul scoase si de acolo ceva si intinse preotului. - Parinte, primeste si dumneata! Asta imi tinea calea catre Cristos. Acum, ca m-am destupat, aud deslusit si din partea asta. Ia-l, parinte! EI e biserica ce-mi astupa auzul. Si acum puteti vorbi cu mine mai incet, spuse Itic zimbind multumit. Ceata se buluci acum asupra preotului, tipind: „alt diamant, alt diamant", cu politistul care se zbatea intre ei schimonosit. - Jos, imediat aici pe masa totul! Omul si toate ale lui apartin politiei! Si, impiedicat de ceilalti, se zvircolea sa ajunga la mina popii, inaltata spre tavan. -Numai putin, domnule politai. Asteapta, am si pentru dumneavoastra ceva. Comisarul se opri si se intoarse congestionat, stacojiu la fata, cu vinele timplelor batind parca sa se sparga Si astepta. Itic isi bagase degetele in gura, ca un cleste de dentist si tragea cu putere, strimbindu-se. - Ai, ai, spuse el, dupa ce izbuti sa smulga ceva rotund. Ochiul nu mi l-am putut scoate, ca sa pun pe cel de sticla al lui Timofte in loc, dar l-am spart si am luat din el piatra asta. -Alt diamant, alt diamant, urlau toti - Da, altul. A trebuit sa-mi scot doua masele, cele mai mari si mai sanatoase, ca sa ascund in golul falcii, boaba asta. Si, ridicind bratul sus, o privi. -Vai, e tot neagra - Nu-i nimic. Da-o, porunci politistul cu gura plina de bale, stind atirnat sub mina lui Itic ca sub o creanga cu roade. - Poftiti-o, domnule politist. Asta era scaiul care-mi impiedica vorba. Acum, ca am lepadat-o, graiesc slobod si pot proclama unirea lor, si tinarul lasa in palma comisarului nestematul. - Ce unire, a cui unire? se sperie rabinul. - Adica a bisericii cu sinagoga si cu statul, spuse inflacarat Itic. - Ai dreptate, se destepta ca dintr-un somn comisarul, cufundat in contemplarea diamantului din palma. Imediat toate pietrele aici pe masa! Sint corpuri delicte - Un moment, domnule politai. Nu intelegeti Diamantele acestea sint numai un simbol, ca intr-o parabola. Ele erau legate impreuna intr-un singur giuvaer. Numai asa fac un lucru si frumos si folositor. A, ce mai giuvaer pe pieptul lumii, biserica, sinagoga, statul, facind una si aceeasi dumnezeiasca scula! - Vad si eu acum ca esti nebun. Te credeam numai siret, se potoli politistul. Sa puie toti pietrele jos sint de furat. - De furat! se descumpaneste tinarul. Eu le am de la Timofte, m-a rugat sa le iau. Altfel nu ma incarcam cu ele sa fiu surd si gingav. Pentru dumneavoastra trei le-am adus, ca sa va conving. - Dar noua, dar noua? se vaicarira tatal, mama, noua ce ne-ai adus? - Voua Stati! aveam si pentru voi o cruce - Ptiu, sa-ti fie rusine! il ocari Haim. - O cruce de aur! Asa o raritate, batuta cu pietre scumpe. O scapase Timofte din manastire. - Unde-i? se repezi comisarul, lasind pentru o clipa pe preot si pe rabin. Unde-i? Dar Itic nu-i raspunse, ci halucinat, cu ochii trimisi departe, continua sa o descrie. - O cruce asa, si arata intruchipind din doua degete o cruce, cu mare mestesug lucrata, ca bratele din laturi sa se miste pe un surub si sa se ascunda in dosul trunchiului. Cind o deschizi e cruce, cind o inchizi ramine doar o linie groasa de aur. - N-am mai auzit. Ce cruce e aceea? intreba cu jind preotul. - Noua cruce a credinciosilor, ca sa nu o prinza bolsevicii. Cind vor sa se inchine o deschid, intinzindu-i bratele in laturi; cind sint in primejdie i le string si le pitesc, ca pe niste aripi, indaratul trupului si ramine un simplu betisor, in care se ascunde taina. - Da-ne-o, atunci! Haide! Primim asa o cruce, se roaga Haim. - Pune-o pe masa, tilharule! Parinte, rabi, dati inapoi imediat ce ati furat! Va avertizez pe toti Si parca dracii se bateau la gura comisarului, gata sa plesneasca de apoplexie. - Cum v-as da-o, dar n-o mai am, se jelui tinarul. - Ce vorba! Minti Scoate-o numaidecit! E a politiei. Sa n-ascunzi nimic, urla politistul. - Cum a politiei? Ne-a adus-o noua, indrazni sa cricneasca tatal. - Stati, ascultati-ma! Ca s-o aduc, am tras-o din carnea lui Timofte si am virit-o in carnea mea. - Ce? se zgii politistul. - Crucea. - Crucea in carnea ta, Itic! Ti-ai spurcat trupul! se cutremura tatal. - Da, in carne. Timofte o tinea ascunsa |
|||
Pune poezia Sacul cu cartofi pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |