Parca-am ramas eu sangur pe pamant, 
 
In cer, ca-ntr-o clopotnita uitata 
 
E-un clopot greu care-a uitat sa bata 
 
Cu funia purtata-n nori de vant. 
 
 
 
Cum inainte nu mai este vreme 
 
In urma mea, din nu stiu care veac, 
 
Prin noaptea cu aripi de liliac 
 
Incepe nu stiu cine sa ma cheme. 
 
 
 
Si pasii mei rasuna dupa mine 
 
Ca niste bulgari care nu m-ajung, 
 
Rasuna tot in jur asa prelung, 
 
Tot golul-n care nimeni nu mai vine. 
 
 
 
Incepe a umbla singuratatea, 
 
In jurul meu ca o multime mare, 
 
Prin bezna cad furnici ce vor sa care 
 
In musuroaie mari, pustietatea. 
 
 
 
Se naruie-ntunericul din nou, 
 
Si-n noaptea-n care-s singura fiinta, 
 
Pamantu-mpovarat de suferinta, 
 
Culcandu-se-ngenunche ca un bou.
 |