Nod 17 de Nichita Stanescu Cazusem stramb cu verbul peste orizont ca l-am facut sa fie-n doua, ca bucile unui copil de inger pe mare-atunci cand ploua.
Nimic si totusi o lume
Nimic si totusi un suflet
Si ancora intrebarilor ruginite
Si starea aceasta aproape imponderabila
Si sparturile negre ale existentei
Atit de putin inveselitoare
Si totusi lumina vie a diminetii
Care alunga intunecatele ginduri
Si potriveste dreapta
Cumpana bucuriei
Pune poezia Cumpana bucuriei pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.