Iz de carbune ars pe marile peroane
Cu mina invizibila invita
Ascunsul dor din noi
Spre albastrul delibab al zarilor.
O, aburi ai plecarilor.
De setea departarilor
Arsura creste vesnic
in calatorii garilor.
Plecind, eu port oriunde Ascunsa-n faldul iilor O trisca-n care dorm Sub taieturi rotunde Horirile catunelor Si focurile viilor.
Prin pai de linii sorb Licoarea cea mai dulce.
Licoarea asteptarii, Cind se apropie
Fantome ale intunericului orb,
Vagoanele cu muzica nocturna a chemarii.
Slavita fii fotocelula treaza
Tinind destinul semafoarelor in iris,
Dind nesfirsirilor ferate
O paza fara gres si claritate.
|