In intunericul de grote parasite Din vremuri macinate de uitare Sclipesc luminile de stalactite Ca faruri linga stinci de mare De cite ori iubirea primitiva Cu gest rudimentar si ancestral Se destindea arzinda si lasciva Cintindu-si zamislirea, nuptial Femeia serpuia - de otel - atunci Cum numai primul om vazuse, Si ochii profanau in adorare Nepingariri de frumuseti nespuse In voluptatea lor molesitoare.
Si buze repetau frinturi de imnuri, Cu-ntretaieri de geamat rugator, Era extazul poftelor carminuri, Pacatul cel mai ademenitor
Sclipesc cu flacari moarte, stalactite, Ca facle, in odaile funebre Si-n intunericul din grote parasite, Prelung rasuna astazi a vertebre
|