Cind privirea mea se-ncinge citeodata
De malura mortii
Prinsa-n virful portii, Bucuria ca un fruct e fulgerata De lumina doliului tremurata. In ferestre se destrama vedenii plingatoare imprejurul fapturii cu luna pravalita-n somn,
Strigata pe nume de plante.
Ma-nvaluie atunci Cuvlntele-ntrerupte ale muribunzilor Cautind spectrul familiilor In plutiri zadarnice de pietre incercate, peste riuri,
Supte de apele inabusirii.
Pe urma apar tristetile turmelor cuminti ale pamintuiui Intrind ca martirii, in abatoare,
Ruga condamnatilor - pantere imblinzite de preoti - Fringindu-si trupul spre iertarea pacatelor.
Vaierul copiilor taiati de irodul mizeriei, Si vocile de ramas bun ale ucenicilor Fugarindu-si umbra printre roti fierbinti;
Cintecul suratelor naluce din porturi,
Trecind de pe caldarim
In tritonicul tarim, Ciuruite de sudalmi si pofte de marinari, Insa-n leagane de alge, cu ochi de sirena, mari.
|